Iluminatul la Locul de Muncă

1. Introducere

Iluminatul este unul dintre factorii care exercită o influenţă importantă asupra productivităţii angajaţilor şi asupra gradului lor de oboseală. O iluminare defectuoasă poate cauza disconfort vizual şi o poziţie nenaturală a corpului, fiind deci o piedică în calea performanţei.

Cercetările arată că 80% până la 85% din cantitatea de informaţie pe care o asimilăm provine pe cale vizuală, de aceea confortul vizual este esenţial. Dar modul de iluminare nu afectează numai confortul vizual ci şi pe cel fizic.

Iluminatul la locul de muncă poate fi împărţit în 4 categorii:

- Iluminarea ambientală este dată de obicei de o sursă de lumină montată în tavan (tub fluorescent). Uneori este singura sursă de lumină la locul de muncă.

- Iluminarea cu ajutorul lămpilor de birou. Deşi oferă confortul individual, acest tip de iluminare este absent în cele mai multe locuri de muncă.

- Iluminarea direcţionată este de obicei asigurată de surse de lumină orientate în jos, sau de lumini “de urmărire”. Este folosită pentru iluminatul anumitor obiecte sau pentru creşterea nivelului de intensitate.

- Iluminarea naturală provine prin geamuri, uşi sau pereţi de sticlă. Are un efect pozitiv asupra omului, dar nu este disponibilă permanent.

Iluminatul şi luminanţa

Iluminatul este o densitate de suprafaţa de flux luminos. Ea este exprimată în lux (lx). Sensibilitatea ochiului uman acoperă un interval foarte întins al valorilor iluminatului: acest interval începe de la câţiva lucşi într-un loc întunecos, până la 100000 lucşi, în exterior sub soarele amiezii.

Luminanţa este o măsură a strălucirii sau luciului unei suprafeţe. Impresia de strălucire a suprafeţelor care reflecta lumina este proporţională cu luminanţa suprafeţelor respective. În ceea ce priveşte sursele luminoase, intensitatea luminoasă este fundamentală.

Lumina este acea parte din radiaţia electromagnetică denumită spectru vizual.

Lumina este principalul element prin intermediul căruia aparatul senzorial percepe semnalele emise din mediul înconjurător. Lumina este în acelaşi timp şi condiţie fundamentală a existenţei culorii. Chiar şi din punct de vedere psihologic lumina şi culoarea reprezintă elemente fundamentale ale experienţei umane.

Pentru om, lumina este condiţia celor mai multe din activităţi. Ea este corespondentul vizual al căldurii şi ajută ochiul să perceapă "ciclul de viaţă" al orelor şi anotimpurilor. Lumina este în acelaşi timp un element dinamic care se descompune în şapte culori. Ea creează senzaţia de spaţiu, evidenţiind volumele, iar părţile luminoase şi umbrele dezvăluie formele. Fără lumină ochii nu pot percepe nici forma, nici spaţiul, nici culorile, nici mişcarea. Fără ea nu există percepţie vizuală. Numai prin lumină şi prin cele şapte culori ale sale, formele spaţiale sunt puse în valoare. Pentru simţurile umane, percepţia în cel mai înalt grad are loc când nu este nici prea multă lumină, nici prea întuneric. În acelaşi timp obiectele sunt percepute diferit în funcţie de natura sursei artificiale. Luminatul incandescent exaltă roşu şi portocaliu, dar slăbeşte albastrul.

Luminatul fluorescent se apropie, teoretic, de lumina albă, dar în comparaţie cu lumina de zi, el este mult prea slab. Luminatul ambientului depinde de felul cum cad, se reflectă sau se transmit razele luminoase.

Cercetările asupra relaţiilor dintre lumină şi suprafeţele luminate au impus stabilirea unor factori specifici. Astfel lumina poate fi:

- directă

- indirectă.

Lumina directă provine de la o sursă naturală sau artificială, şi cade pe un obiect, realizând iluminarea directă a acestuia.

Lumina indirectă este primită de un obiect, prin reflexie sau prin difuziunea luminii directe.

Luminile reflectate de atmosferă sau difazate de sol, fac parte din această categorie.