Impactul ignorării Guvernantei Corporative - Scandaluri financiare

INTRODUCERE

Guvernanța corporativă reprezintă un aspect central și dinamic al afacerilor, fiind “un sistem de reguli, practici și procese prin care o companie este controlată și îndrumată” . Termenul de guvernare derivă din cuvântul latin ”gubernare” care înseamnă a conduce. Importanța guvernanței corporative pentru succesul companiilor nu trebuie supraestimată. Scandalurile financiare rezultate din sistemele insuficiente ale guvernanței corporative au subliniat necesitatea de a îmbunătăți și de a consolida guvernanța corporativă la nivel internațional.

Evenimente precum: Tulip Mania ce a avut loc la mijlocul anilor 1630 și a South Sea Bubble din 1720 au trezit îngrijorări timpurii despre pericolele și oscilațiile financiare, astfel apare necesitatea studierii finanțelor și a guvernanței corporative prin crearea unor modalități de a proteja părțile implicate. Ca urma a acțiunilor desfășurate de Enron, Parmalat și alte companii similare sunt luate măsuri pentru a preveni aparția unor evenimente similare în plan intern, de exemplu SUA a emis Legea Sarbanes Oxley în anul 2002, iar Marea Britanie a publicat Rapotul Higgs și Raportul Smith în anul 2003.

Guvernanța corporativă implică menținerea echilibrului intereselor părților implicate într-o companie, cum ar fi: acționarii, conducerea, clienții, furnizorii, guvenrnul și comunitatea. Acest echilibru determină stabilitatea unei afaceri. Implementarea unor măsuri care să mențină stabilitatea unei afaceri nu împiedică tendința de apariție a fraudelor financiare, numărul acestora fiind în creștere. Din acest motiv frauda financiară a devenit trăsătura centală a scandalurilor financiare. Pe termen scurt performanța companiilor care desfășoară astfel de activități poate determina consolidarea imaginii, atragerea de investiții, notorietate pe plan internațional și dezvoltare, dar pe termen lung succesul reprezintă o incertitudine.

O slabă guvernanță corporativă este asociată cu frauda financiară, astfel fraudele din Statele Unite ale Americii din anii 1990 au fost văzute drept efecte ale deficiențelor guvernanței corporative. În acest context se realizează o legătură între mecanismele guvernanței corporative și probabilitatea de a se produce fraude financiare în organizații. Cu toate că guvernanța corporativă contribuie la creșterea performanței organizației, aceasta nu oferă modalități de prevenire sau de soluționare a problemelor întâmpinate, ci oferă modalități de a descoperi activitățile lipsite de etică. Cel mai adesea companiile care realizează astfel de fraude au un consiliu de administrație și un comitet de audit format din persoane desemnate de acționari sau care sunt din interiorul companiilor.

Fraudele financiare apar ca urmare a măsurilor sau acțiunilor luate de managerii unei organizații pentru a-i induce în eroare pe investitori sau alte persoane cheie din cadrul organizației. De cele mai multe ori aceste fraude apar sub forma falsificării informațiilor privind performanța firmei sau problemele cu care aceasta se confruntă. Datorită beneficiilor care rezultă în urma aplicării unor astfel de metode precum îmbunătățirea performanței la nivel de organizație, creșterea veniturilor personale managerii sunt motivați să le declanșeze, controleze, monitorizeze cu ajutorul unor actori cheie.

GUVERNANȚA CORPORATIVĂ ȘI SCANDALURILE FINANCIARE

Guvernanța Corporativă a apărut din necesitatea protejării investitorilor și a altor părți interesate împotriva practicilor abuzive și frauduloase ce puteau să își facă apariția în relația cu anumite companii. Eșecurile corporatiste reprezintă parte a unui ciclu de afaceri normal. Totuși, raportările financiare lipsite de acuratețe, vulnerabilități în ceea ce privește controlul intern sau deturnarea fondurilor investitorilor facilitează pierderea reputației, declinul companiei sau chiar falimentul.

Dată fiind recurența fraudelor financiare, chiar și după introducerea Codurilor de Guvernanță Corporativă, anumite state au introdus legi sau prevederi suplimentare. Astfel, auditorii sunt încurajați să aloce o importanță deosebită în direcția detectării și prevenirii fraudelor. În paragrafele următoare sunt prezentate o serie de rapoarte sau legi ce vin în completarea prevederilor Guvernanței Corporative, precum și Codul adoptat de Bursa de Valori București, care susțin reglementarea activităților interne ale companiei.

În anul 1992, în Marea Britanie, Adrian Cadbury elaborează Raportul Cadbury ca urmare a preocupărilor sale în cercetarea cauzelor care au contribuit la eșecul marilor corporații din sectorul privat. În cadrul raportului a fost precizat faptul că falimentele marilor companii au fost provocate îndeosebi din cauza unor probleme semnificative de funcționare a sistemului de control intern. În acest raport este menționat că ”un consiliu de directori” este responsabil de conducerea societății, în timp ce acționarilor le este încredințată datoria de a numi directorii și auditorii și de a garanta funcționarea corectă a structurii de conducere a corporației.Astfel, rezultă faptul că managementul respectivelor entități nu numai că nu au realizat o evitare a falimentului, ci chiar au provocat catastrofele.