Inițierea și administrarea micilor afaceri - vinuri

I. DESCRIEREA GENERALA A AFACERII

În regiunile care astazi formeaza spatiul românesc, vita de vie crestea salbatica, în urma cu mii de ani. Specia Vitis Silvestris, autohtona în padurile de stejar subcarpatice, a fost baza celebrei vite dacice. De altfel, cu 700 de ani înaintea erei crestine, documente antice informeaza ca agathirsii, populatie care traia în tinuturile de sus ale Vaii Muresului era renumita prin vii întinse.

Istoricul Gustave Glotz remarca, înca din anul 1925, în volumul "Civilisation Egeenne": "Cu mult înainte de a fi consacrata era lui Dyonysos, vita de vie a format bucuria popoarelor preistorice". Chiar traditiile mitologice ale Greciei antice atribuie tracilor si pelasgilor introducerea vitei de vie în Hellada. "Razboinicii greci s-au dus în Thracia sa gaseasca vinul", se spune într-un vers din Iliada lui Homer.

Mai târziu, poetul latin Ovidiu descrie modul în care geto-dacii practicau viticultura si concentrarea vinului prin înghetare, obtinând ceea ce astazi se numeste coniac. Pe vremea celebrului rege dac Burebista, viile luasera, cum se stie, o asemenea extindere, iar vinul producea stari inconforme cu morala geto-dacica, încât marele preot Deceneu l-a convins pe monarh sa ordone stârpirea podgoriilor. Istoricul antic Strabon relateaza acest fapt, în urma caruia s-a declansat o uriasa rascoala, care a dus în final la asasinarea lui Burebista. Peste mai bine de un secol, când legiunile lui Traian au navalit în Dacia, ele au gasit aici o viticultura înfloritoare. Faptul este ilustrat de medalia batuta de împaratul roman în onoarea victoriei asupra lui Decebal, în care Dacia este simbolizata printr-o femeie asezata pe o stanca, în fata careia doi copilasi tin în mâini ciorchini de struguri si spice de grâu, semnul bogatiei tarii. Mai mult, în traditiile mitologice chineze se considera ca vita de vie a fost adusa în China din Dacia preistorica.

Vinurile românesti au fost întotdeauna cautate în Europa, ca de altfel si tescovina (tighirul). Dimitrie Cantemir noteaza ca din Moldova, vinurile românesti ajungeau pâna în Tarigrad, Varsovia si Viena, iar cele din Muntenia, în Turcia si Egipt. Vinurile de Cotnari, Magura, Piatra si Nebuna erau cotate aidoma cu cele de Tokay, Sauternes, Sanatorin, Rhein si Bourgogne. Însusi Napoleon, împaratul Frantei, prefera vinul de Cotnari.

În plina glorie, viticultura româneasca a fost atacata cu furie în anii 1882-1884 de epidemia ucigatoare a filoxerei. În decurs de 12 ani, podgoriile au fost decimate. Urmarea acestui flagel a constat într-o lupta crâncena pentru refacerea viilor cu vite aduse mai ales din Franta, dar care s-au dovedit improprii climatului României. În cele din urma, viticultorii au recurs la aclimatizari si la refacerea soiurilor autohtone. În 1913, suprafata viilor ajunsese la 72.600 de hectare, cu o productie de 1.520.000 hectolitri de vin anual. Dar, dupa Primul Razboi Mondial, atribuindu-se taranilor loturi de pamânt din mosiile statului, acestia au plantat pretutindeni vii. În scurt timp, suprafata viilor s-a dublat, dar nu cu vite altoite, ci cu hibrizi, producatori directi, care nu dau totusi vinuri de calitate.

Întinderea excesiva a viilor de hibrizi a devenit la un moment dat îngrijoratoare, deoarece vinurile obtinute de tarani concurau pe cele nobile, scazând pretul acestora. Drept urmare, marii podgoreni, precum Constantin Garoflid (1872-1943), de mai multe ori ministrul Agriculturii în perioada interbelica, au facut ca Parlamentul sa adopte o lege nepopulara privind îngradirea plantarii de vite de vie hibride producatoare direct. În 1938, existau circa 170.000 de hectare cu vii de hibrizi producatori directi si 40.000 de hectare cu vii indigene nealtoite. În schimb, suprafata viilor cu specii nobile se cifra la circa 500.000 de hectare.

Este interesant de observat ca prin confiscarea viilor în timpul regimului comunist, o serie de soiuri autohtone de vite, precum Basicata, Baraghina, Cramposia, Cabasma, Mustoasa, Galbena, Gordin si Samoveanca au disparut sau au fost împutinate, devenind raritati.

România este o tara viticola cu o traditie de peste 2500 de ani, ocupând locul 5 în Europa în ceea ce priveste suprafetele cultivate cu vita de vie. Vinul a fost, chiar si în perioada de tranzitie de la economia de comanda la o economie de piata, unul dintre foarte putinele produse românesti care au înregistrat o balanta comerciala excedentara, importurile reprezentând mai putin de 15 % din valoarea exportului.

Aceasta situatie risca însa sa se schimbe, daca nu se intervine cu determinare pentru sprijinirea exportatorilor. Cele mai recente date puse la dispozitie de MAPDR indica faptul ca, în primele 9 luni ale anului 2005, România a exportat cu 55 mii hl mai putin decat în aceeasi perioada a anului trecut (exportul a scazut de la 264.863 hl la 209.399 hl ceea ce însemna o reducere cu 21%), încasând 13,56 mil euro (cu 10,5% mai putin decât în anul precedent), cu toate ca se remarca, în continuare, o crestere a valorii medii/litrul de vin exportat de la 0.57 euro/l la 0.65 euro/litru. În plus, în aceeasi perioada, importurile de vinuri au crescut cu peste 122% cantitativ, iar valoarea acestora s-a dublat. Daca în primele trei trimestre ale anului 2004, România importa 6633hl de vin, în perioada ianuarie-septembrie 2005 cantitatea importata a crescut la 14.738 hl, aceasta crestere datorându-se, în special, importurilor din Republica Moldova, dar si celor din Franta, Italia si Ungaria.