Inovarea în Cadrul Hotelului Marriott

CAPITOLUL I : GENERALITĂȚI

Suntem în mileniul trei, mileniul dezvoltării inteligenţei intuitive. Putem face parte dintre

cei care conştientizează că Universul este holistic, adică totul există în totul - ca informaţie vie.

În fiecare parte există informaţii despre întreg, iar întregul este mai mult decât suma

părţilor. Întregul, adică Universul, este capabil să "înţeleagă" la un nivel superior nouă, dar noi

putem conştientiza apartenenţa la Totul care ne include - pe baza unor legi simple şi uşor de înţeles şi aplicat. Modelul holografic al Universului ne oferă o vedere revoluţionară a conexiunii între lumea interioară şi lumea exterioară. Fiecare bucată din Univers conţine inteligenţa întregului.

Noi, ca fiinţe individuale, nu suntem izolaţi şi nu existăm la întâmplare. Fiecare dintre noi este un microcosmos care reflectă şi conţine macrocosmosul. Cu toţii conţinem, înăuntrul nostru, amprenta întregului Univers.

Orice om şi orice grup uman are în structura sa internă o lege de evoluţie. Aşa a fost făcută

lumea. Important este ca, pe măsura maturizării personale şi/sau colective să conştientizăm că

există nişte legi naturale care se aplică în mod automat, fie că vrem sau nu vrem, fie că ştim sau

nu ştim despre ele. Una dintre aceste legi afirmă că totul evoluează, că totul se transformă

continuu, că fiecare entitate trece printr-un număr infinit de inovări - din toate punctele de vedere.

Odată cu această conştientizare putem să ne punem numeroase întrebări şi să găsim numeroase răspunsuri în noi sau în afara noastră. Unii dintre noi conştientizează că evoluţia se face prin schimbări repetate - continui sau în salturi. Alţii constată că faza actuală este "nouă", că este diferită de cea anterioară sau diferită faţă de altele; uneori pare doar diferită pentru că se schimbă contextul. Nu există indivizi sau situaţii identice în Univers. Nu există niciodată ceva identic cu altceva. Totdeauna avem doar aspecte diferenţiate, diferite - percepute de către cei interesaţi canoutăţi. Noutatea este o regulă, este o prezenţă constantă în felul de a vedea şi simţi lumea. Noutatea însăşi este necesară pentru că altfel totul ar stagna, ar muri.

Este bine să conştientizăm că avem datoria de a înnoi, de a inova; nici nu putem altfel.

Fără inovare continuă, viaţa nu ar exista. Există atât de multe planuri de inovare ale vieţii, încât

procesul Viaţă este bazat practic pe inovare. Viaţa, în toată complexitatea sa, este un proces de

inovare.

Alegem mereu felul în care răspundem solicitărilor vieţii. Trăim cu toate consecinţele

acestor alegeri. Uneori priorităţile proprii sunt înlăturate de priorităţile altora; uneori pentru

activitatea pe care o facem ne vin în minte zece activităţi pe care nu le facem, şi asta ne dă un

sentiment de vinovăţie. Viaţa ne oferă servicii când ne pune tot timpul piedici în drum. Datorită

acestor obstacole, putem creşte şi ne putem dezvolta permanent, putem avea noi experienţe, putem trăi într-un mod nou, inovativ, putem să ne transformăm în ceea ce ne-ar plăcea să fim. A stabili lucrurile cu adevărat prioritare e o chestiune ce ţine de însăşi esenţa vieţii. Problema nu este de a alege între "bine" şi "rău", ci între "bine" şi "mai bine". Adeseori binele este duşmanul mai binelui. Dacă înţelegem deopotrivă nevoile reale şi capacitatea noastră de a le rezolva, ne putem pune în situaţia de a obţine "mai binele" pentru noi şi pentru cei apropiaţi nouă.

Punctele de pornire pentru consideraţii ulterioare privind inovaţia pornesc de la următoarele cazuri:

• Producerea unui nou bun pentru consumatori, sau unui bun de o calitate nouă;

• Introducerea unei noi metode de producţie, practic necunoscută, în cadrul unei ramuri economice;

• Descoperirea unei noi pieţe de desfacere, pe care nu s-a mai acţionat în cadrul ramurii respective;

• Identificarea unor noi surse de materii prime sau semifabricate;

• Înfiinţarea unei organizaţii noi, ca de exemplu crearea sau spargerea unui monopol.

"Inovarea este procesul de găsire a aplicaţiei economice pentru o invenţie. Invenţia este primul pas firesc către orice produs/proces nou. Imitaţia este procesul prin care inovaţia este difuzată prin economie/industrie." (Joseph A. Schumpeter 1883-1950).

Noţiunea de inovare revine în atenţia întreprinzătorilor abia în anii 1970. Cele mai noi dezvoltări în cercetare şi în practica economică arată clar că managementul inovării activităţilor trebuie considerat ca o componentă integrată în cadrul procesului de conducere a organizaţiei. În domeniul macroeconomic, prin cercetările lui Nikolai Kondratieff (1892-1938), sunt descrise corelaţiile dintre inovaţie şi "ciclurile conjuncturale". Conform acestuia fazele lungi de dezvoltare/creştere sunt provocate de inovări profunde, periodice (cicluri economice de circa 60 de ani).

Viitorologii văd în trecerea de la "societatea informaţională" la "societatea cunoştinţelor" începutul unui nou ciclu Kondratieff, care aduce noi sectoare de creştere, în care noile cunoştinţe devin factorul concurenţial principal.

Păstrarea continuităţii inovării în toate nivelele ierarhice şi domeniile funcţionale este scopul principal al unei politici dinamice de inovare. Premisele pentru aceasta sunt stabilirea unui cadru general propice creativităţii şi proceselor de schimbare.

O politică activă de inovare cade în sarcina celor mai înalte sisteme de conducere şi conţine:

• crearea unui climat inovaţional pozitiv;

• formularea scopurilor inovării, care sunt în concordanţă cu obiectivele organizaţiei;

• promovarea persoanelor şi grupelor de inovare, creative şi competente;

• căutarea şi dobândirea de "platforme de siguranţă" care să confere spaţiul necesar pentru finalizarea procesului de inovare, precum şi siguranţă psihologică şi socială pentru participanţii la procesul de inovare în cazul eşecului.