Inovații pe Piața Telefoniei

Introducere

În ultimii ani, schimbările structurale din mediul economic s-au intensificat. Competiţia la nivel global s-a accentuat. Asistăm la un transfer al locurilor de muncă din nordul în sudul Americii şi din Europa de Vest în fostele ţări socialiste. În Asia şi în ţările aflate în tranziţie din Africa şi Lumea Arabă apar pieţe noi. Corporaţiile şi organizaţiile din lumea industrializată vor putea să câştige această cursă doar în măsura în care vor şti să-şi îmbunătăţească capacitatea de a inova.

Din punct de vedere macroeconomic, nu există nicio îndoială asupra faptului că inovaţiile au un impact pozitiv asupra dezvoltării organizaţiei şi a angajaţilor. Inovaţiile sunt factori cheie în succesul afacerii şi consituie cel mai important factor în creşterea profitabilităţii companiei). Tehnologiile, procesele şi produsele noi sunt esenţiale pentru supravieţuirea economică.

1. Istoria telefonului

Dorinta oamenilor de a comunica la mare distanta a fost un vis inca de la inceputurile istoriei. Iar pe masura ce omenirea a progresat, si mijloacele de comunicare au evoluat continuu: de la rotocoalele de fum ale indienilor, la gornistii secolului XIX; de la sunetele de toba din jungla africana, la scrisori trimise prin porumbei voiajori. Iar cel mai mare pas catre sistemul modern de comunicatii a fost facut cu un secol inainte de a exista internetul: in 1876. In acel an, facand studii separate si lucrand in paralel, doi inventatori au anuntat - aproape in acelasi timp - faptul ca au creat un aparat care poate transmite sunetul la distanta. Numele lor: Elisha Gray si Alexander Graham Bell, ultimul dintre ei dovedindu-se mai rapid in a prezenta inovatia sa unui birou legal de licente si obtinand astfel patentul inventiei. Astfel, Alexander Graham Bell a ramas in istorie ca inventator al telefonului (la varsta de 29 de ani), iar Elisha Gray a fost - absolut pe nedrept - complet uitat.

Pana in anii 1990, cand au aparut “mobilele” si “celularele”, clasicul telefon nu s-a schimbat in mod esential de la inventarea sa. Adica, a ramas acelasi aparat, cu un transmitator si un receptor, cu care se pot face convorbiri la distanta, prin intermediul undelor electromagnetice, propagate de-a lungul unor fire. Acum pare simplu, dar inainte ca Bell sa gandeasca si sa puna in practica toate acestea, a vorbi si a te auzi cu un alt om, aflat la mii de kilometri, parea doar un vis frumos. Cum a reusit, totusi, sa il transforme in realitate inventatorul american de origine scotiana?

Alexander Graham Bell si-a concentrat studiile asupra perfectionarii telegrafului, aparat care deja exista si care era folosit pentru transmiterea la distanta a unor semnale (corespunzatoare cifrelor si literelor), tot cu ajutorul undelor electromagnetice. Era vorba despre celebrul cod Morse, prin care fiecarei cifre si fiecarei litere ii era atribuita o combinatie unica de linii si (sau) puncte. Dezavantajele erau mari: atat cei care trimiteau, dar si cei care primeau mesajele erau nevoiti sa stie codul Morse si nu putea fi trimis si primit decat un singur mesaj in acelasi interval de timp. In plus, era imposibil sa ii auzi vocea celui care dorea sa iti comunice astfel ceva. Bell a pornit de la o observatie relativ simpla: vorbirea se rezuma - din punct de vedere fizic - la sunete. Iar sunetele sunt, de fapt, niste vibratii ale particulelor unui mediu elastic, care pot fi inregistrate de ureche. Adica, de timpane - acele membrane elastice care transmit, prin vibratii, undele sonore la urechea interna.

Si atunci, Bell s-a gandit cum sa „transporte“ sunetul din gura celui care vorbeste in urechea celui care asculta, peste mari si tari. Pentru aceasta, a dotat aparatul cu un microfon (care transforma vibratiile sonore in oscilatii electrice) si cu un receptor (in care ajung - prin intermediul firelor - acele oscilatii electrice, fiind transformate, inapoi, in vibratii sonore - absolut identice cu mesajul transmis). Mai simplu: vocea vorbitorului face ca diafragma microfonului sa vibreze, iar acesta transforma vibratia in oscilatie electrica. Aceasta oscilatie porneste pe fir, ca si curentul electric, ajungand aproape instantaneu la receptorul celui care asculta si face sa vibreze diafragma acestuia. Iar sunetul produs de vibratia diafragmei receptorului este absolut identic cu cel emis de vorbitor.

La inceput, telefonul inventat de Bell avea microfonul si receptorul complet separate, primul trebuind sa fie tinut cu o mana in dreptul gurii, iar celalalt - cu cealalta mana, in dreptul uneia dintre urechi.

Prima convorbire telefonica demonstrativa a avut loc pe 10 martie 1876, in orasul american Boston (port la Oceanul Atlantic), capitala statului Massachusetts. La un capat al firului: Alexander Graham Bell. La celalalt capat, intr-o camera invecinata: Thomas Watson, asistentul inventatorului. Cand legatura a fost stabilita, Bell a rostit celebrele cuvinte care au ramas in istorie ca primele fraze comunicate intr-o convorbire telefonica: “Mister Watson, come here! I want to see you!” (Domnule Watson, vino aici! Vreau sa ne vedem!).

Dar cine este acest mare inventator, care ne-a oferit unul dintre cele mai folosite si mai eficiente mijloace de comunicare- Alexander Graham Bell s-a nascut in anul 1847, la Edinburgh, capitala Scotiei. A emigrat mai intai in Ontario (provincie canadiana, cu capitala la Toronto), iar mai apoi s-a mutat in Statele Unite ale Americii, in Boston, inainte de a-si incepe stralucita cariera de inventator. Intreaga sa viata, Bell a fost foarte preocupat de problemele celor surzi sau cu deficiente de auz, pe acesti oameni cu nevoi speciale inventatorul straduindu-se sa ii ajute cu aparate si proteze auditive. Iar acest interes umanitar l-a ajutat pe Bell sa inventeze microfonul si, mai apoi, telefonul.

Vestea inventarii telefonului s-a raspandit rapid in toata America, a traversat apoi Atlanticul si a infierbantat intreaga Europa. Toata lumea si-ar fi dorit un astfel de aparat! Cei mai instariti l-au putut obtine in foarte scurt timp, dar abia dupa o suta de ani a devenit un aparat aproape nelipsit din locuintele si birourile noastre. In acesti peste o suta de ani, inventiei lui Bell i-au fost aduse o multime de imbunatatiri (nici una dintre acestea nu diminueaza meritele “parintelui telefonului”). Microfonul si receptorul sunt acum in aceeasi piesa. Numerele nu se mai formeaza prin rotirea unui disc, ci apasand tastele cu cifre. Chiar si telefoanele fixe pot avea o statie care nu este legata prin fir de aparatul propriu-zis (numit “cordless”, adica fara fir), oferindu-i utilizatorului posibilitatea de a se deplasa prin locuinta in timp ce vorbeste.

Firele obisnuite au fost inlocuite cu fibre optice, mult mai performante in privinta calitatii si a vitezei transmiterii datelor. Si totul a culminat cu telefonia mobila, in care firele si cablurile au disparut complet, oscilatiile fiind acum transmise direct prin aer - cu ajutorul unor antene foarte puternice, iar receptionarea sau retransmisia acestora se realizeaza prin intermediul mai multor relee. Telefoanele mobile au o memorie in care se pot stoca sute de numere, afiseaza numarul sau chiar numele apelantului, iar unele dintre ele au dotari cu totul speciale: aparat de radio, modem sau camera foto (si chiar video!).