Integrarea României în Uniunea Europeana

CAP.1 ABORDARI CONCEPTUALE PRIVIND INTEGRAREA

1.1.Teoria globalizarii

Pentru a putea analiza avantajele si dezavantajele aderarii la Uniunea Europeana,trebuie sa analizam care sunt cauzele si efectele acestui proces indelungat.

Relaţiile economice au precedat cu mult apariţia primelor state. Îndeosebi legăturile comerciale sunt foarte vechi şi la început au fost cu totul independente de formaţiunile social-statale. De aceea bilateralismul ca relaţie între doi agenţi economici este noţiunea cu cea mai lungă istorie, nevoile vieţii impunând schimburile de produse. Globalizarea reprezintă cel mai amplu şi mai important proces economic contemporan, care se desfăşoară cu o forţă imensă şi de nestăvilit pe întreaga planetă. Asemenea unui uriaş magnet, globalizarea atrage în orbita sa toate ţările şi toate formele de activitate economică, sfera largă a producţiei de bunuri economice, serviciile de toate felurile, întregul sistem monetar-financiar, toate acestea fiind influenţate - şi nu de puţine ori determinate - de factori politici şi sociali. De aceea, globalizarea constituie subiectul cel mai dezbătut în rândurile specialiştilor, precum şi obiectul analizei şi acţiunilor practice ale multor instituţii naţionale şi internaţionale.

Oricât de paradoxal ar părea, într-o lume în care cuvântul „globalizare” este pe buzele tuturor si este considerat, pe rând, chintesenţa răului universal dar si panaceul acestuia, există atât abordări care argumentează universalitatea si ireversibilitatea globalizării, cât si unele care afirmă că, de fapt, globalizarea nu există, fiind un „mit” fără acoperire în realitate.

Există, astfel, trei mari scoli de gândire, pe care Held, McGrew, Goldblatt si Perraton le identifică astfel: hiperglobalistii, scepticii şi transformativiştii. Dacă pentru hiperglobalisti globalizarea este singurul eveniment cu adevărat important al istoriei contemporane, o nouă epocă, în care „tradiţionalele state-naţiune au devenit unităţi de afaceri nenaturale, chiar imposibile într-o economie globală” , în cealaltă extremă, ultrascepticii neagă existenţa oricărui fel de globalizare.De pe poziţia ultrascepticilor, asa-numita economie „globală” este un mit, ceea ce vădeste o abordare a „globalizării” ca un fenomen exclusiv economic, asimilând-o în primul rând cu o piaţă globală perfect integrată. Asa-numitele companii globale sunt în realitate adânc ancorate în ţările lor de origine, iar acţiunile lor sunt în întregime purtate de logica relaţiilor interstatale. În acest sens, afirmata „globalizare” nu a putut si nici nu va putea modifica acţiunile de bază ale actorilor politicii mondiale, mai precis ceea ce numim state suverane. În acest timp, analistii moderaţi se află între extremele ultra-scepticilor si ale globaliştilor.Odată cu propagarea globalizării se evidenţiază o nouă trăsătură psihologică a lumii contemporane, şi anume simţământul incertitudinii asupra viitorului. În trecut omul nu putea şti niciodată dacă ţara sa va fi sau nu implicată într-un război, dar azi el are în plus incertitudinea că nu se ştie ce război va fi – atomic, bacteriologic. În trecut muncitorul trăia cu nesiguranţa dacă în anul următor va avea de lucru, dar azi el are serioase îndoieli dacă meseria sa va mai exista în următorii 10 ani.Viitorul pune o serie de întrebări specialiştilor în economie şi în piaţa de capital. Căci, întra-adevăr, cum va fi „prinsă în ecuaţie” creşterea galopantă a populaţiei metropolelor Lumii a Treia? Ce va însemna micşorarea drastică a resurselor energetice şi de materii prime? Dar acumularea şi difuzarea – democratic cu adevărat – a cunoştinţelor ştiinţifice, tehnologice, economice? Cum se poate face optim adaptarea modelului de economie cu tipul cultural al unei anume societăţi? – toate sunt doar necunoscute.Globalizarea comportă în acelaşi timp o serie de aspecte pozitive, novatoare şi dinamice, dar şi o multitudine de aspecte negative, perturbatoare şi marginalizante.

Globalizarea este concepută ca proces al diminuării taxelor vamale, al renunţării la politica vamală şi la restricţiile de circulaţie a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor, pe măsura dezvoltării schimburilor economice internaţional;globalizarea este considerată ca factor ce determină diminuarea rolului guvernului naţional ca urmare a extinderii acţiunii capitalului investiţional internaţional şi a societăţilor transnaţionale. Globalizarea este apreciată drept proces de administrare a lumii către forţe transnaţionale.

Totusi,exista dovezi coplesitoare care atesta faptul ca globalizarea nu s-a ridicat la inaltimea acestui potential. În ultimele decenii ale secolului XX am asistat la dezvoltarea procesului de adâncire a diviziunii internaţionale a muncii şi specializare organologică care a generat comerţul cu subansamble. Totodată s-a remarcat faptul că sporirea comerţului exterior şi mondial devansează creşterea producţiei mondiale. Astfel, datorită acestor tendinţe are loc o creştere a coeficientului de dependenţă a economiilor naţionale faţă de economia mondială şi o ascensiune importantă a pieţei externe, fapt ce obligă statele să adopte măsuri de liberalizare a comerţului exterior, ajungându-se până la desfiinţarea taxelor vamale.Liberalizarea mişcării internaţionale a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor, persoanelor, forţei de muncă şi a tehnologiilor, conduce la dispariţia graniţelor comerciale , nu însă şi a graniţelor naţionale.Se remarcă ca proces obiectiv adoptarea de reglementări comune de către state – acorduri tratate, convenţii privind eliminarea dublei impuneri, regimul favorabil al investiţiilor externe, acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate. La inceputul anilor ’90 ,globali-zarea a fost intampinata cu euforie.Afluxul de capital catre tarile in curs de dezvoltare a crescut de sase ori in sase ani ,din 1990 in 1996 .Infiintarea in 1995 a Organizatiei Mondiale a Comertului –un scop avut in vedere de jumatate de secol-a urmarit crearea impresiei unei reglementari a comertului international.Toata lumea urma sa aiba de castigat-atat cei din tarile dezvoltate,cat si cei din tarile in curs de dezvoltare.Globalizarea avea sa aduca o prosperitate fara precedent pentru toata lumea. Prin urmare,nu este deloc surprinzator faptul ca primul protest modern major la adresa globalizarii-care a avut loc la Seattle in decembrie 1999,in cadrul a ceea ce ar fi trebuit sa fie inceputul unei noi runde de negocieri in domeniul comertului,care sa conduca la o liberalizare si mai accentuate a constituit o surpriza pentru sustinatorii pietelor deschise .Globalizarea reusise sa uneasca oamenii din toata lumea-impotriva globalizarii .Muncitorii din fabricile din Statele Unite au sesizat ca slujbele lor sunt amenintate de competitorii din China.Agricultorii din tarile in curs de dezvoltare au sesizat amenintarea din partea culturilor de porumb si alte plante subventionale din Statele Unite.Muncitorii din Europa au descoperit ca,in numele globalizarii,le era amenintata siguranta locurilor de munca,pentru care luptasera atat de mult.Activistii pentru drepturile persoanelor bolnave de SIDA au observat ca noile acorduri comerciale au determinat cresteri ale preturilor medicamentelor,pana la niveluri inaccesibile in multe zone ale lumii.Ecologistii au remarcat ca globalizarea le submineaza eforturile depuse timp de decenii pentru a impune reglementari in scopul conservarii naturii.Cei care doreau sa-si protejeze sa-si dezvolte propria mostenire culturala au remarcat caracterul intruziv al globalizarii.Acesti protestatari nu au acceptat argumentul conform caruia ,in cele din urma,globalizarea se va dovedi benefica pentru toata lumea,cel putin din punct de vedere economic. Globalizarea a jucat un rol important atat in cazul celor mai mari succese,cat si in cazul unora dintre esecuri.Cresterea economica a Chinei,care se baza pe exporturi,a scos din saracie cateva sute de milioane de oameni.Insa China a gestionat atent globalizarea :nu s-a grabit sa-si deschida pietele pentru importuri si nici in prezent nu permite patrunderea capitalului speculative –bani care urmaresc profituri mari intr-un termen scurt si care intra intr-o tara pe un val de optimism,insa ies imediat la primul semn de pericol.Guvernul Chinei si-a dat seama ca desi afluxul de capital ar putea declansa un boom economic de scurta durata,recesiunile si depresiunile care ar putea urma ar aduce un prejudiciu pe termen lung,care nu ar fi compensat de castigurile pe termen scurt.China a evitat ciclul ,,avant si prabusire”care a marcat alte tari din estul Asiei si din America Latina,mentinand un exces de dezvoltare de peste 7% pe an.Totusi,tristul adevar este ca,in afara Chinei,saracia din tarile in curs de dezvoltare s-a accentuat in ultimele doua decenii. Cel mai mare regres il inregistreaza Africa,unde procentul populatiei care traieste intr-o saracie extrema a crescut de la 41,6% in 1981 la 46,9% in 2001.Dintr-o perspectiva istorica ,Africa este regiunea cea mai exploatata de globalizare:in perioada colonialismului,restul lumii a luat resursele,insa nu i-a oferit multe in schimb .In ultimii ani,America Latina si Rusia au fost si ele dezamagite de globalizare ;si-au deschis pietele,insa globalizarea nu si-a indeplinit promisiunile,in special fata de populatia saraca.Globalizarea a expus tarile in curs de dezvoltare la mai multe riscuri,dar se remarca lipsa unor piete care sa le asigure impotriva acestora.In tarile mai avansate,guvernele suplinesc aceasta lipsa prin acordarea de pensii cetatenilor in varsta,de ajutoare pentru persoanele cu dizabilitati,prin asigurarile de sanatate,ajutoarele sociale si cele de somaj.