Interpretarea rolurilor manageriale în exercitarea funcțiilor procesului de management la SC Ana Imep SA

INTRODUCERE

Societatea omenească a ajuns în situaţia în care fiecare deceniu aduce noi progrese de proporţii şi predicţii surprinzătoare referitoare la ceea ce urmează. De aceea, managerii trebuie să fie permanent pregătiţi pentru a face faţă situaţiilor imprevizibile cu care se confruntă firma, îndeplinind o serie de roluri în cadrul firmei şi societăţii, în general.

În primul rând trebuie remarcat rolul managerilor în plan social. Heterogenitatea demografică duce la neînţelegeri provocate de inegalităţile şi pretenţiile diferite ce se manifestă în sferă locurilor de muncă pentru care optează femei şi bărbaţi, autohtoni şi imigranţi, persoane de etnii diferite. Că atare, se cere ca managerii să fie capabili să atenueze discordanţele dintre oameni în scopul realizării misiunii şi obiectivelor firmei.

În plan juridic rolul managerilor constă în a adapta aşa-numitul management al evenimentelor. Acesta se constituie că un proces de identificare, evaluare şi răspuns la problemele importante din domeniul social-ştiinţific ce apăr spontan.

Rolul în plan economic are cea mai mare importanţă. Potrivit misiunii firmei, principala destinaţie socială a acesteia este transpusă în viaţă prin intermediul produselor şi serviciilor prestate. La rândul lor, acestea ating scopul social în funcţie de calitate, condiţii de livrare şi preţ, iar managerul trebuie să asigure respectivele caracteristici, folosind optimal resursele umane, materiale, financiare şi informaţionale puse la dispoziţie de întreprinzători.

Se poate afirmă că managerul este "motorul" - dinamizatorul întreprinderii, iar rolul lui este unul deosebit de complex pentru a menţine şi îmbunătăţi continuu mecanismul şi performanţele întreprinderii. Varietatea şi complexitatea relaţiilor interpersonale au crescut imens în ultimii ani. Indiferent dacă managerii comunică cu superiorii, cu egalii, cu subalternii lor sau cu partenerii din afara întreprinderii, ei constată că cei cu care intră în contact sunt mai bine pregătiţi şi mai pretenţioşi. Rapoartele, informările, discursurile şi conversaţiile, care aveau succes altă dată, nu mai dau, acum, aceleaşi rezultate. Unii manageri au găsit soluţia. Sunt cei care se disting ca excelenţi mediatori şi îşi ating, de fiecare dată, scopul propus când vorbesc sau scriu, indiferent de persoana sau grupul căruia i se adresează. Apoi, deprinderea de a şti să asculte îi ţine permanent în contact cu superiorii, subalternii, colegii şi partenerii din afara organizaţiei. Aceşti manageri sunt identificaţi, în mod invariabil, ca oameni care gândesc ceea ce spun, spun ceea ce gândesc şi percep ceea ce alţi spun sau gândesc.

Managerii care nu au aceste calităţi şi care, din nefericire, sunt mai numeroşi decât cei din prima categorie, îşi privesc colegii mai eficienţi cu uimire, cu invidie şi, poate, cu puţină admiraţie.

Pentru definirea procesului de comunicare managerială este nevoie să analizăm rolurile interpretate de manageri în toate împrejurările, în special cu ocazia exercitării atributelor procesului de management (previziune, organizare, coordonare, antrenare, control-evaluare).

CAPITOLUL 1

FUNCŢIILE PROCESULUI DE MANAGEMENT

1.1.Evoluţia gândirii manageriale

Se poate afirma fără echivoc că gândirea managerială s-a manifestat de când omenirea a început să-şi propună obiective de realizat şi a folosit resurse pentru a le transpune în viaţă.

În prezent, sunt cunoscute următoarele etape ale evoluţiei managementului şi a conceptelor referitoare la manageri:

- Management în abordarea clasică;

- Abordarea behavioristă;

- Ştiinţa managementului;

- Managementul sistemic şi contingenţial;

- Managementul japonez şi Excelenţa în afaceri.

1. Managementul clasic

Abordarea clasică a managementului este specifică epocii moderne capitaliste. Iniţiatorii acestei abordări a managementului au fost F.W. Taylor (1856-1915) şi H. Fayol (1841-1925). F.W. Taylor, inginer mecanic american, recunoscut ca părintele managementului ştiinţific, s-a ocupat de problemele conducerii activităţii la nivelul atelierelor vederea reducerii pierderilor şi ridicării eficienţei muncii. În lucrarea sa de bază, „The Principles of Scientific Management" (Taylor, 1911), Taylor a statuat conceptul de management ştiinţific ca fiind „acel gen de management care ghidează afacerile folosind standarde stabilite pe bază de fapte si adevăruri rezultate din observaţii, experimente si raţionamente sistematice".

Specific studiilor înglobate în şcoala clasică este utilizarea cu precădere a conceptelor şi instrumentelor economice, cum ar fi profitul, cheltuielile, investiţiile, cel mai adesea într-o manieră analitică. Relaţiile de management sunt examinate în ansamblul lor, cu accent special asupra laturii sau funcţiei de organizare, privită atât la nivelul întreprinderii cât, mai ales, la nivelul funcţiunii de producţie din cadrul său.