Leadership și Managementul Resurselor Umane

Termenul de leadership apare folosit atunci cand se face referinţă la comunicarea inter sau intragrupuri. În sens strict, accepţiunea sa este de influenţă asupra comunicării. Fundamental, leadership şi influenţă sunt sinonimi. (Teiller, Y., 1999, p. 126). În această perspectivă asupra leadership-ului într-un grup, se porneşte de la principiul că, în orice grup – indiferent de structură sau număr – indivizii interacţionează în urmărirea unui scop comun, fie că acesta este interior sau exterior grupului, de interes privat sau public, conturat sau difuz.

De aici rezultă ideea că ”la baza leadership-ului stă spiritul de echipă, care este rezultatul integrării a patru procese: construirea încrederii între persoanele implicate; stabilirea unei misiuni şi a unor scopuri clare la care să adere persoanele; derularea de procese decizionale participative; motivarea puternică, individuală şi de grup, pentru a contribui la realizarea ţelurilor comune.” (V. Cornescu, I. Mihăilescu, S. Stanciu, 2003, p. 221)

În multe lucrări, termenul de leadership apare şi ca definire a funcţiei de conducere, alături de accepţiunea de influenţă ce decurge din viaţa internă a unui grup informal. Documentaţia americană recentă în domeniul managementului foloseşte acest termen şi pentru a desemna diferitele stiluri de autoritate şi influenţa socială informală a persoanelor în grupuri. Leadership-ul este definit şi ca ”abilitatea unui manager de a obţine implicarea efectivă a unor persoane în implementarea unui anumit curs de acţiune”. (O. Nicolescu, I. Verboncu, 2000, apud V. Cornescu, I. Mihăilescu, S. Stanciu, 2003, p. 220). Jacques Clement consideră leadership-ul ca procesul prin care o persoană stabileşte un scop sau o direcţie pentru una sau mai multe persoane pe care le determină să acţioneze împreună cu competenţă şi disciplină în vederea realizării acestora. (D. Anghel Constantinescu, A. M. Ungureanu, L. Tarare, 2000, p. 405). Ovidiu Nicolescu şi Ion Verboncu definesc leadership-ul ca ”influenţă interpersonală pe care o exercită un manager asupra subordonaţilor în procesul stabilirii şi, îndeosebi, al realizării obiectivelor” (op. cit., 2000, p. 514).

În termeni de eficacitate, leadership-ul implică capacitatea unei persoane de a creea o viziune, a stabili orientări ale acţiunilor, a uni indivizii pentru realizarea viziunii, a realiza viziunea împreună cu membrii echipei, a urmări proiectul în procesualitatea lui, a atinge rezultatele prin organizare, control şi rezolvare de probleme şi a lucra în echipă văzută ca un sumum de forţe complementare a căror identitate este dată de urmărirea şi realizarea aceleiaşi viziuni.

Din multitudinea de definiţii apare ca element comun caracterul procesual al leadership-ului şi faptul că el implică existenţa unui grup asupra căruia se exercită fie o influenţă formală de către manager, fie o influenţă informală exercitată de către un lider informal, în ambele cazuri această influenţă fiind transmisă printr-o formă de comunicare, cu scopul de a influenţa grupul în îndeplinirea unor obiective sau atingerea unor scopuri.

Leadership-ul apare de câte ori avem de-a face cu un proces de comunicare între două sau mai multe persoane – emiţător şi receptor - între care are loc o circulaţie de semnificaţii. Circulaţia semnificaţiilor între aceşti doi poli nu se face fără ca interlocutorii să fie afectaţi într-un fel sau altul de aceste semnificaţii, pe termen lung sau scurt. Aceste schimbări induse – conştient sau inconştient – pot fi prevăzute/ştiute de la început de către ambii poli ai comunicării. Astfel sunt comportamentele sau răspunsurile verbale la anumite interdicţii scrise, regulamente, ordine, care odată emise antrenează schimbări identice la toţi receptorii prin obligativitatea respectării lor (ex. dialogul cu agentul de circulaţie care cere actele la contol). Altele sunt prevăzute numai de către emiţător, receptorul suportand acţiunea schimbului de semnificaţii pe termen lung. Astfel, influenţa învăţării şcolare asupra viitorului adult se manifestă în cultura generală pe care acesta o va avea, în succesul profesional şi social, etc. Cât de mare va fi aceată influenţă şi care din obiectele de studiu vor călăuzi elevul în alegerea viitorului traseu de studii şi profesional nu pot fi decât parţial prevăzute. Unele influenţe sunt urmărite deliberat de către emiţător pe termen scurt, fără ca receptorul să fie neapărat conştient de influenţa la care este supus. Este vorba despre publicitate, discursul politic, influenţa mass-media. În sfârşit, există şi un tip de influenţă prin comunicare în care nici acţiunea emiţătorului, nici a cea a receptorului nu urmăresc schimbarea, dar aceasta survine în timp, fără ca cei doi poli să îşi dea seama de momentul sau importanţa acesteia (ex. Influenţa modelului familial şi al învăţămintelor care se transmit de la o generaţie la alta informal).

Leadership înseamnă a face lucrurile, a rezolva problemele prin oameni – a atinge obiective sau a îndeplini sarcini de muncă cu ajutorul unei echipe sau unui grup. Leadership poate fi definit ca un proces de mobilizare, încurajare şi antrenare a indivizilor astfel încât aceştia să contribuie cu ce este mai bun în realizarea obiectivelor dorite (Prodan, A., 1999, p. 84). Indivizii care sunt capabili să îndeplinească cele trei cerinţe se numesc lideri. Nu există echivalenţă între lider şi manager. Ideal ar fi ca toţi managerii să fie lideri buni, dar aceasta nu este şi obligatoriu. În fapt, managerul îşi exercită influenţa asupra echipei pe care o conduce şi pe care o determină să acţioneze într-un anumit mod pentru realizarea obiectivelor propuse. Mai ales în afaceri, succesul depinde în mare măsură de abilitatea liderului de a transmite viziunea, entuziasmul şi sensul intenţiilor sale în faţa echipei (grupului profesional). Se consideră că un leadership de calitate este esenţial dar nu suficient pentru un management reuşit.

Într-o firmă mică, cel care o înfiinţează şi o conduce poate fi considerat şi lider, deoarece el este cel care şi-a convins colaboratorii să adere la entuziasmul şi încrederea sa, antrenându-i şi mobilizandu-i să i se asocieze. În acest caz, un lider bun poate deveni un manager bun, fără ca reciproca să fie obligatoriu valabilă. Între manager şi lider există o relaţie de incluziune (managerul  liderul) (Prodan, A., 1999, p. 84). ”Leadership-ul şi managementul reprezintă dimensiuni distincte ale persoanelor din conducere: leadership-ul reprezintă reprezintă capacitatea de a determina oamenii să acţioneze. Managerul, în schimb, este individul care asigură atingerea obiectivelor organizaţionale prin planificare, organizare şi orientarea muncii către finalitate. Prin urmare, o persoană poate fi un manager eficient fără a avea capacităţile unui lider” (V. Cornescu, P. Marinescu, D. Curteanu, S. Toma, 2003, p. 163).

”Managerii reprezintă un grup de persoane împuternicite, special pregătite, care orientează, coordonează şi dirijează activitatea tuturor membrilor unei organizaţii spre îndeplinirea întocmai a obiectivelor prestabilite. Mai precis, managerii sunt persoane care deţin, în cadrul organizaţiilor, funcţii de conducere ce implică atribuţii de coordonare, organizare, dispoziţie, comandă şi control. Ei reprezintă factorii principali ai oricărui proces decizional, influenţând direct, prin activitatea lor, acţiunile şi comportamentul altor persoane.” (V. Cornescu, I. Mihăilescu. S. Stanciu, 2003, p. 217).