Leadership-ul

1. PRECIZĂRI CONCEPTUALE – LEADER, MANAGER SAU CONDUCĂTOR?

Leadershipul este un subiect foarte popular în comportamentul organizaţional deoarece are un rol important în performanţa grupurilor şi a organizaţiilor. Există o multitudine de abordări ale leadershipului şi multe interpretări ale înţelesului său. Intuitiv toată lumea înţelege că leadershipul înseamnă a conduce oamenii şi a influenţa ceea ce fac aceştia sau a-i determina pe alţii să te urmeze.

Leadershipul ar putea fi un atribut al poziţiei ierarhice sau ar putea proveni din inteligenţă sau cunoştinţe. Poate fi interpretat ca o funcţie a personalităţii sau ca o componentă comportamentală. S-au realizat foarte multe studii referitoare la leadership. Cifra acestora depăşeşte câteva mii şi fiecare perioadă de cercetare a eşuat în a produce o înţelegere integrată a leadershipului.

O controversă este legată de faptul dacă leadershipul este un fenomen individual sau de grup. Unii teoreticieni definesc leadershipul prin prisma acţiunilor pe care leaderii numiţi le întreprind, ceea ce orientează analiza spre personalitatea şi comportamentul acestora.

Alţii spun că leadershipul include toate eforturile pentru a influenţa comportamentul altora, ceea ce înseamnă că leadershipul este o funcţie exercitată în grup. Controverse apar şi faţă de definirea leadershipului în sine. Părerile sunt împărţite şi aici. Pe de o parte sunt cei care susţin că definiţia trebuie să fie limitată la influenţele liderului care au succes şi aduc cu sine implicarea celorlalţi.

În această viziune leadershipul ar trebui să aibă un efect profund asupra celor conduşi şi să nu folosească autoritatea formală, să manipuleze sau să se bazeze pe recompensă şi pedeapsă. Pe de altă parte există susţinători ai faptului că leadershipul include şi direcţionarea de rutină care să menţină o anumită stare de fapt – adică muncă de manager.

De multe ori în limbajul cotidian, conceptele de manager, conducător şi lider apar ca sinonime. Dumitru Iacob şi Diana-Maria Cismaru oferă câteva explicaţii pentru acest fenomen, referindu-se in special la România.

În primul rând, spun ei, există diverse dificultăţi de sedimentare a cuvintelor împrumutate din limbile străine moderne. Ei spun că limbajul are mereu nevoie de cuvinte noi, dar de multe ori (la fel ca şi cazul termenilor menţionaţi mai sus), acestea ajung să fie folosite în situaţii nejustificate, în cazul nostru, cu precădere conceptul de manager. Autorii mai atrag atenţia şi asupra faptului că de multe ori se evită folosirea termenului de conducător, ce tinde mereu să ia conotaţii autoritariste. Astfel, cei doi autori propun folosirea celor trei termeni pentru a desemna ipostazele conducerii unei organizaţii, după cum urmează.

Liderii, spun autorii, pot fi întâlniţi la orice nivel în organizaţie, datorită faptului că rolul lor principal este acela de influenţare umană; grupurile de oameni sunt prezente la toate nivelele unei organigrame, şi au nevoie de lideri pentru a le coordona activitatea, care realizează deci conducerea umană directă.

Managerii sunt cei care gestionează şi coordonează activităţile şi oamenii implicaţi în realizarea obiectivelor unei organizaţii, îmbinând rolul de execuţie cu rolul de conducere; astfel ei sunt întâlniţi mai ales la nivelele de mijloc ale organigramei.

Conducătorii sunt insă de cele mai multe ori simbolici, in accepţiunea autorilor, şi realizează conducerea de ansamblu a organizaţiei. De regulă termenul e folosit doar la singular, chiar dacă se face referire la echipa de conducere. Ipostaza de conducător şi-o pot însuşi doar acele persoane din organizaţie care urmăresc împlinirea misiunii şi care realizează legătura cu mediul extern. În realitate în România, conducătorul este denumit preşedinte sau director general, iar managerii departamentelor pe care le are in subordine iau de cele mai multe ori tot titulatura de directori.

Autorii au constatat de asemenea că de multe ori, denumirile unor posturi nu fac corect diferenţa ierarhică, şi drept urmare pot apărea foarte uşor diferite confuzii între aceste concepte. De fapt, Dumitru Iacob şi Diana-Maria Cismaru susţin că noţiunea de manager este dominantă şi mult mai des întâlnită in zilele noastre, chiar dacă e mai nouă şi nu a apărut decât la începutul secolului XX; este de asemenea de multe ori folosită inutil, pentru funcţii aflate chiar la primele nivele din organigramă. Deşi multe din caracteristicile acestor noţiuni se suprapun, diferenţele sunt mult mai numeroase.

Mulţi alţi cercetători în domeniu au sesizat şi ei că managementul şi lidershipul nu sunt acelaşi lucru. “[...] cel mai adesea, managerii se ocupă de sarcini, iar liderii de oameni. Aceasta nu înseamnă că cei din urmă ignoră sarcinile [...] Diferenţa constă în faptul că un lider îndeplineşte sarcinile cu ajutorul bunăvoinţei şi sprijinului celorlalţi, pe când un manager nu se bazează neapărat pe ele.”

Clegg şi Brich susţin că “organizaţia condusă de un lider este un loc de munca mai plăcut, insă rolul managerilor este unul foarte important deoarece acesta gestionează resursele organizaţiei. Totuşi, conducătorul ideal trebuie să poată fi şi manager şi lider în acelaşi timp, să poată inspira oamenii, dar să aibă timp şi pentru detalii”.

Tot aceşti autori afirmă că “liderii realizează mai mult decât managerii. Managerii îndeplinesc lucruri care s-ar putea face oricum. Liderii realizează lucruri care nu s-ar fi putut face fără ei. [...] Conducătorii au succes în vremuri de schimbare şi de încercare, pe când managerii au succes în vremuri de stabilitate.” Cei doi mai analizează şi diferenţiază rolurile managerilor şi liderilor, şi le prezintă sub forma următorului tabel:

Rolul LIDERULUI Rolul MANAGERULUI

- determină oamenii să urmeze o direcţie stabilită - organizează resursele pentru îndeplinirea sarcinilor

- face ca profitul să apară ca rezultat consecutiv al politicii companiei - face ca profitul să apară ca un scop unic al companiei

- inspiră şi încurajează oamenii să participe la luarea deciziilor - coordonează şi direcţionează activitatea oamenilor în funcţie de parametri tehnici ai obiectivelor

Tabelul 1 Rolurile managerilor şi liderilor

În mod asemănător, în lucrarea sa “Problemele lidershipului”, Maria Zaleska identifică două roluri ale conducătorului:

1. rol de instrument în realizarea obiectivelor intr-o anumită situaţie

2. rol de legătură şi influenţare în relaţia cu cei din jur.

Activităţile unui conducător au fost abordate în nenumărate feluri, după rolurile pe care acesta şi le asumă. Este insă destul de dificil de a le identifica şi separa, deoarece în realitate, acestea formează un întreg şi se influenţează reciproc. După Dumitru Iacob şi Diana-Maria Cismaru, un conducător are trei categorii de roluri, în funcţie de activităţile pe care le realizează:

roluri interpersonale: de reprezentare a organizaţiei, de lider şi de legătură cu exteriorul.

roluri informaţionale: de monitorizare a fluxului informaţional, de diseminator de date în interior şi exterior, de purtător de cuvânt.

roluri decizionale: antreprenorial, de îndepărtare a tensiunilor, de alocare a resurselor, de negociator.

Mihaela Dimitrescu scoate în evidenţă următorul lucru esenţial: “Managerii ar trebui să ştie ca lidership-ul nu este o poziţie în sine, ci ţine de comportament. Conducătorul care practică un stil de conducere autoritar îşi va concentra atenţia asupra îndeplinirii scopurilor, şi nu asupra nevoilor şi problemelor angajaţilor. Acesta poate obţine de multe ori rezultate bune insă nu va reuşi niciodată să fie popular şi apreciat in rândul subordonaţilor.”