Leadership-ul

INTRODUCERE

“Starea lipsita de stres se numeste moarte”

Selye

Stresul psihic însoţeşte orice activitate în care omul este angajat, fiind o rezultantă a „conflictului” ce poate fi generat de acţiunea în sine şi cel care o prestează; precum şi datorită creşterii ritmului evoluţiei societăţii, volumului solicitărilor şi dinamicii accelerate a ambianţei sociale. Din acest punct de vedere se vorbeşte despre stresul vieţii de zi cu zi, al mediului ambiant, familial, scolar, profesional, etc.

Stresul profesional (sau ocupaţional) este determinat de impactul omului cu procesul muncii fizice şi intelectuale. Stresul profesional a atras atenţia prin consecinţele sale reflectate în etimologia sănătăţii mintale, a bolilor somatice, cum sunt cele de natura cardiovasculară, ulcerul şi altele.

S-a afirmat că dacă ştiinţa despre stres - stresologia - care ţine concomitent de psihologie, de medicina, de sociologie şi de alte discipline - este foarte nouă, apărută chiar de câţiva ani, obiectul ei - stresul - este vechi de când lumea. Oamenii au avut de-a face cu stresul dintotdeauna, dar l-au suportat fără să-l înteleagă.

Necesitatea studierii inteligenţei emoţionale a devenit evidentă în momentul în care comunitatea a realizat că metodele de măsurare a coeficientului de inteligenţă prin teste Binet nu oferă un rezultat complet şi global şi că mai trebuie să existe o anumită tipologie pe care comunitatea ştiinţifică o neglijase până atunci.Astfel studierea inteligenţei emoţionale şi a modalităţilor de îmbunătăţire a acesteia revoluţionează optica de abordare a diferitelor probleme cu care oamenii se pot confrunta, probleme ce reprezintă adevăraţi factori stresori. Problematica stresului a fost şi continuă să fie mobilul multor interogări de natură ştiinţifică. Este cunoscut faptul că atât timp cât va exista omul ca fiinţă morfo-funcţională, va exista şi se va manifesta şi fenomenul numit generic-stres, deoarece acesta face parte din viaţă, deşi de cele mai multe ori există tendinţa de a nu fi asimilat în mod conştient ca fiind componentă indisolubilă a acesteia. Stresul există doar pentru faptul că noi, ca oameni, suntem , prin excelenţă fiinţe emoţionale şi avem tendinţa constantă să ne raportăm valoric la tot ceea ce ne inconjoară. S-ar părea că stresul ne modelează destinul atât timp cât nu există o bună înţelegere a fenomenului şi nu poate intra în discuţie o gestionare raţională a acestuia, astfel încât să poată fi diminuate efectele negative ale acestuia. Inteligenţa emoţională este abilitatea de a încuraja oamenii, de a îi face să lucreze împreună şi de a îi motiva să dea tot ce au mai bun pentru realizarea unui anumit scop. De aceea mai multe studii au clasificat inteligenţa emoţională ca fiind cea mai importantă competenţă de bază care determină succesul unei companii.

Inteligenţa emoţională este un alt fel de isteţime. Este puterea de a acţiona sub presiune, încrederea de a construi relaţii fructuoase, curajul de a lua decizii şi viziunea de a crea viitorul. Constă în puterea de a conştientiza sentimentele şi de a identifica sursa lor.

Lucrarea de faţă îşi propune analiza modului în care oamenii percep şi reacţionează la stres în funcţie de modul în care se raportează la diferitele situaţii datorită inteligenţei emoţionale. Îmi doresc ca această lucrare să aducă un plus de valoare informaţiilor până acum cunoscute, efortul depus constând în mare parte în îmbinarea şi aşezarea într-o formă cât mai cuprinzătoare şi mai pe înţelesul tuturor a părerilor şi cercetărilor unor specialişti recunoscuţi în domeniu.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND LEADERSHIPUL

1.1.Repere teoretice moderne privind leadershipul

Leadershipul reprezintă capacitatea de a influenţa alte persoane în scopul atingerii obiectivelor organizaţionale. Doua mari categorii de lideri exercita acest tip de influenţă. În primul rând este vorba despre liderul formal, care exercită influenţa în termeni de autoritate, bazându-se pe poziţia sa în ierarhia organizaţiei. În al doilea rând, este vorba despre liderul informal, care exercită influenţa datorită prestigiului, a statutului conferit de o competenţă particulară, independentă de poziţia ierarhică în cadrul organizaţiei. Ambele tipuri de influenţă pot stimula performanţa în organizaţie, şi în special în cazurile în care liderul formal îşi exercită influenţa si ca lider informal (puterea dată de autoritatea funcţiei este completată de puterea dată de competenţa sa profesională).

O alta distincţie importantă este cea dintre lider şi manager. Managerul este ocupantul postului principal într-o ierarhie organizaţională, dependent de existenţa organizaţiei. El este o componentă a sistemului, nu poate exista în afara organizaţiei, fără structura ierarhică a acesteia şi în lipsa subordonaţilor, puterea lui fiind legitimă doar în interiorul companiei. Liderul însă are prerogative mult mai largi, putând fi managerul unei firme, dar putând sa activeze şi în afara unui cadru formal, conducând miscări politice, culturale sau religioase. Leadershipul înseamnă capacitatea unei persoane de a conduce prin raportare la aspectele înnăscute, naturale şi spontane ale actului de conducere, în timp ce managementul se referă la actul administrativ.