Lucrare Aplicativă Privind Creșterea Eficienței Serviciilor prin Reabilitare și Modernizare

1. ROLUL SERVICIILOR PUBLICE DE INTERES GENERAL ÎN DEZVOLTAREA SOCIETĂŢII

1.1 Noţiuni generale despre serviciile publice

Serviciile publice reprezintă activităţi utile desemnate pentru a satisface o nevoie socială. Diversitatea cerinţelor sociale necesită împărţirea serviciilor în servicii publice şi servicii de interes general. Pentru un serviciu public, ar trebui să existe o autoritate publică responsabilă de organizarea sa. Prin "servicii de interes general" sunt definite acele servicii de interes public pe care instituţiile şi autorităţile publice le contractează pentru a fi realizate de către unele unităţi economice sau sociale, numite şi furnizori sau operatori de servicii publice; aceştia pot fi cu capital de stat, privat, mixt ori obştesc. Selectarea furnizorilor (operatorilor) de servicii publice trebuie să se efectueze potrivit principiului competitivităţii şi se realizează pe bază de licitaţii publice, iar obligaţiile specifice de realizare şi normele impuse, sunt cuprinse în Caietele de sarcini.

„Serviciile de interes general” se referă la următoarele categorii de servicii publice:

- serviciile furnizate de industriile de reţea (comunicaţiile, transporturile, serviciile poştale, distribuţia energiei electrice şi termice, gestionarea gazelor naturale, distribuţia apei potabile, canalizarea şi epurarea apelor uzate ş.a.);

- activităţile sociale şi economice de interes public: iluminatul public, construcţia de locuinţe sociale, gestionarea şi întreţinerea domeniului public, administrarea şi întreţinerea fondului locativ, cadastrul imobiliar-edilitar etc.

Conform Cartei Drepturilor Fundamentale ale Omului, adoptată de Uniunea Europeană, se recunoaşte şi se respectă accesul tuturor cetăţenilor la serviciile publice de interes economic şi social general. Asigurarea unui nivel calitativ superior al acestora contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi la creşterea coeziunii economice, sociale şi teritoriale. Totodată, contribuie la consolidarea cetăţeniei europene, întrucât se referă la drepturile cetăţenilor europeni şi oferă o posibilitate de dialog cu autorităţile publice, reflectând modul în care acestea îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de cetăţeni.

La nivel naţional, regional, judeţean şi local, autorităţilor competente le revin sarcini de a defini, organiza, finanţa şi controla serviciile publice. În cadrul unei bune administrări, este necesar ca serviciile publice să fie privite într-o evoluţie continuă şi să fie adaptate la noile cerinţe impuse de evoluţia tehnologică, economică şi socială.

În România, funcţionează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Serviciilor Publice de Gospodărie Comunală care coordonează activitatea în acest domeniu şi elaborează rapoarte anuale privind situaţia existentă şi problemele ce se impun a fi soluţionate cu prioritate. Astfel de rapoarte se întocmesc şi de alte organisme specializate cu atribuţii în domeniul serviciilor publice, care funcţionează atât în ţară cât şi în străinătate.

Activitatea acestora este sprijinită şi de organizaţiile patronale şi profesionale de specialitate care au elaborat deja Proiecte privind Strategiile Naţionale de Dezvoltare Durabilă a principalelor servicii publice de interes general.Dintre organizaţiile patronale care vin în sprijinirea acestei activităţi fac parte:Patronatul Român al Locuinţei, Uniunea Naţională a Transportatorilor Publici, Patronatul Român al Serviciilor Energetice, Patronatul Român al Apei, Patronatul Român al Serviciilor de Salubritate, Patronatul Serviciilor de Iluminat Public, Asociaţia Naţională a Informaticienilor din Administraţia Publică, Patronatul Naţional al Prestatorilor de Servicii de Geodezie, Cadastru, Cartografie şi Fotogrametrie.

1.2 De la apa dusă cu sacaua la staţii moderne de tratare a apei

Începuturile unui sistem de alimentare cu apă potabilă şi canalizare pentru Bucureşti sunt consemnate cu peste un veac în urmă.Primele intenţii de realizare a unui sistem "pentru scurgerea mocirlelor" datează din anul 1830, în timp ce alimentarea cu apă potabilă a Capitalei este consemnată într-un proiect din deceniul şapte al secolului al XIX-lea, semnat de inginerul francez Charlier.

În anul 1880 Consiliul Municipal hotărăşte să aducă apa de la Arcuda (proiectul Bürkli - Ziegler). Prin apeductul de 1.200 mm, apa ajunge la rezervorul de 40.000 mc de la Cotroceni. În documentele referitoare la alimentarea cu apă şi amenajarea sistemului de canalizare în Bucureşti se consemnează: "La 13/25 iulie 1882, Primăria publică licitaţia pentru darea în întreprindere a lucrărilor de captare şi aducere a apei în oraş. [ ] Se prevedeau următoarele lucrări: captarea apelor, executarea unui rezervor pentru regularea debitului Dâmboviţei [ ]", construirea la Arcuda a "3 bazine [ ] pentru decantarea apei; la Bâcu două filtre [ ]; un rezervor de 10.000 mc la Cotroceni. Lucrările trebuiau terminate în 1884, dar s-au prelungit până în 1889." (Elie Radu, Alimentarea cu apă potabilă a oraşelor, Bucureşti, 1903). În 1890 se finalizează uzina de apa de la Grozăveşti (3 pompe de 500 l/s); în 1905 Primăria a comandat o pompă centrifugă acţionată de o turbină cu aburi.

În 1887 se finalizează conducta Calea Victoriei, bulevardul Nicolae Bălcescu.

În decursul anului 1890 s-au căutat şi alte surse de alimentare cu apă. Elie Radu propune alimentarea oraşului cu apă subterană, deoarece izvoarelor subterane din jurul capitalei sunt multe şi de calitate. Între anii 1899 - 1901 - se derulează lucrările de captare a apelor subterane din sud-vestul oraşului, din zona Bragadiru.

Între 1926 -1927 staţia de la Arcuda este modernizată cu instalaţii de limpezire şi de prefiltrare a apei.În perioada 1923-1940 se execută lucrări pentru a asigura alimentarea cu apă potabilă în condiţii mai bune de presiune şi de calitate. În 1970 s-a inaugurat Uzina Roşu care furnizează zilnic în jur de 300.000 m3 de apă; capacitatea sa poate creşte până la 520.000 m3 de apă, dacă este nevoie.

De-a lungul vremii, structura care s-a ocupat de sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare a avut diverse denumiri:

- 1948 - 1955 Întreprinderea de canal-apă-salubritate (ICAS)

- 1955 - 1990 Întreprinderea de apă-canal Bucureşti din cadrul GIGC (ICAB)

- în perioada 1990 - 2000 de sistemul de apă şi de canalizare s-a ocupat Regia Generală de Apă Bucureşti (RGAB).