Lucrare practică - studiu de caz - managementul resurselor umane

CAPITOLUL 1

MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIEI ŞI PERFORMANŢELE MANAGERIALE

1.1. Management – manageri

Managementul, abordat concomitent ca teorie şi practică, este, în etapa actuală, unul dintre cei mai importanţi factori generatori de performanţe economice la nivel de organizaţie. Funcţionalitatea, eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt dependente apreciabil de calitatea, eficienţa şi eficacitatea managementului.

Literatura de specialitate din ţara noastră s-a oprit, în ultimii ani, la evidenţierea rolului şi locului managementului în economia organizaţiei, la clarificarea ipostazelor în care acesta poate influenţa comportamentul său economic şi comercial. Astfel, managementul este :

a. ştiinţă, în sensul că studiază o categorie aparte de procese de muncă, numite procese de management, relaţiile pe care acestea le generează, în vederea descoperirii de principii şi legităţi ce le guvernează şi conceperii de instrumente care să permită realizarea obiectivelor în condiţii de eficienţă şi eficacitate. Ca atare, managementul poate fi abordat într-o triplă ipostază:

- teoretică - ce studiază? (procese şi relaţii de management)

- metodologică – de ce? (pentru a descoperi principii, legităţi, instrumente etc. care explică mecanismele de exercitare a funcţiilor manageriale şi a sistemului de management)

- pragmatică – pentru ce? (pentru a asigură realizarea obiectivelor în condiţii de eficienţă şi eficacitate)

b. practică, în sensul că elementele de natură teoretico-metodologică sunt operaţionalizate la nivel de organizaţie şi componente procesuale ori structurale ale acesteia prin intermediul unor decizii şi acţiuni specifice.

Cei care exercită managementul poartă denumirea de manageri, în cea mai mare parte persoane care, în virtutea sarcinilor, competenţelor şi responsabiltăţilor cirscumscrise posturilor ocupate, adoptă decizii prin care influenţează comportamentul decizional şi operaţional al altor persoane (numite executanţi sau subordonaţi).

c. activitate (poate că termenul de „activitate” este insuficient de cuprinzător pentru a evidenţia amploarea şi complexitatea managementului din acest punct de vedere), managementul presupunând un grupaj de atribuţii specifice, în a căror exercitare sunt implicate mai multe posturi dintr-un compartiment sau chiar un compartiment. Astfel de atribuţii vizează, cu prioritate, proiectarea, reproiectarea şi întreţinerea funcţionării sistemului de management şi a componentelor sale majore – metodologică, decizională, informaţională, organizatorică.

Este bine ştiut faptul că, în ipostaza de ştiinţă, managementul este abordat (şi cunoscut) mai ales prin prisma proceselor de management şi a relaţiilor pe care acestea le generează (numite relaţii de management). Dacă procesele de management se regăsesc în ceea ce generic numim funcţii ale managementului – previziune, organizare, coordonare, antrenare, control-evaluare - relaţiile de management se manifestă ca raporturi între cei care conduc şi cei care execută în ceea ce priveşte exercitarea funcţiilor managementului.

În realitate, ce face un manager?

Ţinând cont că un manager conduce alţi oameni, regăsiţi într-o formulă organizatorică bine delimitată şi dimensionată (organizaţia, compartimentul,etc.) acesta trebuie să adopte decizii şi să iniţieze acţiuni care să permită realizarea obiectivelor în condiţii de eficienţă şi eficacitate.

Cu alte cuvinte, el trebuie să:

- prevadă;

- organizeze;

- coordoneze;

- antreneze;

- controleze;

- evalueze.

Previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea şi control-evaluarea sunt aşadar “zone” de interes pentru manager, sunt funcţii ale managementului la nivelul cărora cel care conduce şi gestionează îşi pune în“operă” competenţa pentru obţinerea de rezultate corespunzătoare.

Un manager bun:

- prevede pentru alţii şi subdiviziunea organizatorică pe care o conduce nemijlocit;

- organizează, coordonează, antrenează, controlează şi evaluează pe alţii, pe parcursul unui ciclu managerial asimilat unui interval de timp prestabilit (an, lună, zi, etc.).

Prima dintre funcţiile manageriale şi, implicit, funcţia care declanşează un demers managerial complex este PREVIZIUNEA.

Previziunea este funcţia cea mai importantă a unui proces managerial, de conţinutul său depinzând decisiv maniera de derulare şi rezultatele exercitării celorlalte funcţii situate “în aval” – organizare, coordonare, antrenare, control-evaluare.

Previziunea cuprinde decizii şi acţiuni, prin care se stabilesc obiectivele organizaţiei şi componentelor sale procesuale şi structurale, se stabilesc modalităţile de realizare, se dimensionează resursele ce urmează a fi angajate şi se precizează termenele intermediare şi finale de îndeplinire a obiectivelor.

Exercitarea acestei funcţii se concretizează în trei importante activităţi microeconomice:

- prognozarea, în urma căreia se elaborează prognoze;

- planificarea, regăsită în elaborarea de strategii şi politici globale şi parţiale;

- programarea, respectiv detalierea în timp şi spaţiu a politicilor, prin intermediul programelor (utilizate în special în sfera producţiei ca programe de fabricaţie).

Organizaţiile româneşti se confruntă în prezent cu probleme dintre cele mai dificile şi datorită unor disfuncţionalităţi generate de exercitarea previziunii, între care semnalăm: insuficienţa unor strategii şi politici globale care să valorifice oportunităţile mediului ambiant, naţional şi internaţional, lipsa unui sistem categorial de obiective la nivel de organizaţie şi componente procesuale şi structurale ale acesteia, lipsa unor priorităţi în abordarea decizională şi operaţională a problemelor cu care se confruntă managementul organizaţiei, atitudine ostilă faţă de planificare din partea multor manageri, aceasta fiind asociată cu o practică specific comunistă, multiplele presiuni la care sunt supuse

organizaţia şi managementul său, din partea unor factori endogeni, dar mai ales exogeni.

La cea de-a treia întrebare, referitoare la necesitatea planificării, răspunsul este categoric DA!

În ceea ce priveşte mutaţiile din sfera previziunii, semnalăm, în contextul intensificării şi diversificării acesteia, al amplificării caracterului anticipativ al managementului, următoarele:

- elaborarea de strategii şi politici realiste, care să valorifice informaţiile furnizate de studiile de marketing şi cele desprinse din studiile de prognoză;

- dezvoltarea procesuală şi structural-organizatorică a planificării (ca activitate şi compartiment);

- apelarea unui instrumentar specific de planificare, din care să nu lipsească metodele decizionale, metodele de creativitate, metodele de extrapolare etc.;