Management comparat

Tema nr. 1

Analiză pe culturală națională din România:

Cultura naţională reprezintă „un sistem organizat de înţelesuri pe care membrii unei colectivităţi le atribuie persoanelor şi obiectelor inserate în acea colectivitate . Principalii factori care asigură integritatea culturii naţionale sunt: limba (mijlocul de comunicare), etnicitatea (conştiinţa apartenenţei), religia (spiritualitatea comună) şi situaţiile politice şi sociale (existenţa comună).

Limba este condiția existenței omului ca ființă rațională,pentru că prin ea omul judecă,prin ea comunică și în ea își păstrează comoara spirituală pe care a acumulat-o din cele mai vechi timpuri. Limba este codul genetic al unui popor,”cartea de noblețe a unui neam”(Vasile Alecsandri).Natura socială a limbii este însuşirea esenţială a acesteia, în raport cu alte instituţii umane, limba este în cel mai înalt grad - un fenomen social. Limbajul este o facultate exclusivumană: orice mesaj lingvistic este emis de către oameni şi adresat oamenilor. Comunicareadintre membrii unei colectivităţi este conştientizată, iar conţinutul informaţiei transmise este infinit, după cum este nelimitată cunoaşterea umană.

Etnicitatea reprezintă faptul şi conştiinţa apartenenţei la o anumită comunitate Etnicitatea presupune întrunirea a patru caracteristici :

1) continuitate biologică;

2) valori culturale împărtăşite la nivelul întregii comunităţi;

3) un spaţiu de comunicare şi interacţiune;

4) o categorie culturală unică.

Religia este credința în supranatural, sacru sau divin, și codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile și instituțiile asociate cu această credință. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane.

Existenţa socială este constituită din ansamblul elementelor vieţii materiale a societăţii: cadrul geografic, densitatea populaţiei, creaţiile materiale ale oamenilor şi relaţiile materiale care se stabilesc între om şi natură şi între oamenii înşişi în procesul muncii sociale, relaţii care au, în ansamblul vieţii materiale, un rol de prim ordin şi care sînt determinante, în ultimă analiză, în apariţia şi dezvoltarea conştiinţei sociale.

Conştiinţa socială este constituită din ansamblul elementelor de reflectare şi apreciere a vieţii materiale: reprezentări, sentimente, mentalităţi, idei, cunoştinţe, noţiuni, convingeri, teorii ş.a. În raport cu conştiinţa individuală, conştiinţa socială este o reflectare mai multilaterală şi generalizată a existenţei sociale. Conştiinţa socială are o structură complexă, diferenţiindu-se, în plan vertical, pe nivele deosebite de profunzime în reflectarea realităţii: conştiinţa comună şi conştiinţa sistematizată, psihologia socială şi ideologia, iar în plan orizontal în mai multe forme ale conştiinţei sociale (politică, juridică, morală, estetică, ştiinţifică, filozofică, religioasă); aceste planuri se întrepătrund, în fiecare formă a conştiinţei sociale, distingîndu-se elemente de nivelul conştiinţei comune şi de nivelul conştiinţei sistematizate, teoretice, elemente de psihologie socială şi de ideologie.

Cultura naţională serveşte drept context cultural pentru cultura organizaţională. Cu privire la specificul culturii româneşti, există câteva elemente care exercită o influenţă pregnantă asupra culturii unei organizaţii.

De-a lungul timpului s-au remarcat o groază de gânditori și evident o groază de teorii, însă cel mai aproape ca să zicem așa a fost Geert Hofstede. Acesta a sugerat faptul că ar exista 4 dimensiuni și anume:

-distanța față de putere

-evitarea incertitudinii

-individualism-colectivism

-masculinitate-feminitate