Management Comparat - Italia și China

CAPITOLUL I. Fundamentele managementului comparat

1.1 Conceptul de management comparat internaţional

E. Burduş consideră că managementul comparat constă în studiul conceptelor, proceselor, metodelor şi tehnicilor de management din mai multe ţări, regiuni economice şi sociale sau mai multe culturi, realizat în scopul identificării, interpretării, sesizării, studierii şi caracterizării asemănărilor şi deosebirilor dintre acestea, a universalităţi lor şi a posibilităţilor pentru transferul cunoştinţelor de management între aceste ţări, regiuni sau culturi în vederea creşterii eficacităţii muncii managerilor.

Managementul internaţional constă în exercitarea ansamblului funcţiilor managementului într-un mediu multinaţional, multicultural sau transcultural.

O. Nicolescu apreciază că managementul comparat reprezintă ştiinţa care se ocupă cu studiul proceselor de management şi al relaţiilor de management derulate în organizaţii care funcţionează în contexte culturale diferite, urmărind identificarea şi analiza asemănărilor şi deosebirilor manageriale, în vederea facilitării transferul internaţional de cunoştinţe manageriale şi pentru creşterea funcţionalităţii şi performanţelor organizaţiilor .

E. Miller consideră că managementul comparat se ocupă cu studierea fenomenelor de management pe o bază multinaţională, urmărind sesizarea, identificarea, clasificarea, măsurarea şi interpretarea asemănărilor şi deosebirilor referitoare la elemente precum instrumentele de management.

I. Popa şi R. Filip apreciază că managementul situaţional face trecerea de la interpretarea problemelor managementului în termeni absoluţi la o tratare a acestora în termeni relativi. Aceasta înseamnă că ceea ce realizează managerii depinde de situaţia de fapt, de context, de circumstanţe. Ca atare, nu mai există reguli pentru activitatea managerială, ci doar decizii şi acţiuni raţionale şi oportune, bazate pe ştiinţa managementului pentru situaţii concrete. În acest context, managementul este unul care ţine cont de schimbările de natură culturală produse în mediu.

Managementul intercultural, ca şi managementul comparat, interpretează caracterul contextual al activităţilor manageriale, al specificului mediului în care acţionează organizaţia. El studiază caracteristicile managementului în cazul în care se produce un contact urmat de o comunicare permanentă între două sau mai multe culturi. Managementul intercultural consideră cultura ca o variabilă ce poate explica elemente particulare ale managementului din ţara, regiunea sau cultura naţională studiată.

În concepţia noastră managementul comparat internaţional constă în studierea proceselor şi a relaţiilor de management, a instrumentelor manageriale utilizate în organizaţii din diverse ţări, regiuni economice şi sociale, în scopul sesizării, identificării, analizării şi valorificării asemănărilor şi deosebirilor dintre acestea (pe plan managerial şi deci cultural) şi pentru asigurarea premiselor necesare realizării transferului reciproc internaţional de cunoştinţe manageriale şi având ca efect final creşterea performanţelor economice şi manageriale ale organizaţiilor.

1.2 Orientări de management comparat internaţional

În evoluţia de circa cinci decenii a managementului comparat internaţional s-au conturat mai multe curente de gândire, care au dat naştere unor orientării în interpretarea disciplinei şi au condus la cristalizarea unor abordări de management comparat internaţional. Principalul element de diferenţiere a acestor orientări îl reprezintă ansamblul variabilelor care explică modul în care managementul este influenţat de context, conjunctură, mediu.

Dintre numeroasele grupări şi caracterizări ale orientărilor în abordarea managementului comparat internaţional le amintim pe cele realizate de H. Schollhamer, E. Miller şi R. Nath. Clasificarea realizată de acesta din urmă este cea mai semnificativă, fiind acceptată şi utilizată de majoritatea cercetătorilor acestui domeniu, motiv pentru care o prezentăm în continuare.

• Orientarea (abordarea) dezvoltării economice a fost conturată în perioada 1950-1960 şi are ca principali reprezentanţi pe F. Harbinson şi C. Myers. Are o viziune macroeconomică în care se apreciază influenţa hotărâtoare şi constantă a managementului asupra dezvoltării economice, iar această influenţă s-a modificat în decursul istoriei, odată cu evoluţia societăţii. Această abordare este prima observată în domeniul managementului comparat internaţional şi a valorificat rolul diviziunii internaţionale a muncii, creşterea interdependenţelor dintre ţări şi economii naţionale. Cu toate acestea, orientarea dezvoltării economice are şi unele minusuri, întrucât a tratat unilateral managementul, doar prin prisma factorilor economici ai mediului, a neglijat managementul la nivel microeconomic, având aplicabilitate redusă în cadrul cercetărilor de management comparat internaţional.