Managementul activității de creditare a societăților comerciale la BRD

INTRODUCERE

Deşi în 1989 existau numai patru bănci în România (Banca Naţională a României, Banca Română de Comerţ Exterior, Banca de Investiţii şi Banca Agricolă), la care se adaugă CEC-ul, sistemul bancar datează, totuşi, de mult timp. Primele dovezi ale desfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786 şi 1855. În timp, sistemul bancar a evoluat, ajungând în anii ’40 să fie dominat de cinci bănci principale: Banca Românească, Banca de Credit Român, Banca Comercială Română, Banca Comercială Italiană şi Română şi Societatea Bancară Română. După 1947, sistemul bancar a fost restrâns datorită trecerii de la economia de comandă şi intrării României în zona de influenţă sovietică (fosta U.R.S.S.). După 1989, România a fost martoră a multor schimbări, iar trecerea la o economie de piaţă a determinat creşterea continuă a numărului agenţilor economici privaţi. Acest aspect a determinat nevoia dezvoltării unui sistem bancar care să răspundă solicitărilor pieţei şi să asigure oferta de produse şi servicii bancare necesare unei economii de piaţă.

Managementul organizaţiilor într-un mediu complex şi în continuă schimbare este întotdeauna o provocare. Gândirea managerială s-a dezvoltat în economia de piaţă în ultimul secol pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor de utilizare a unor metode practice şi eficace de conducere a organizaţiilor.

Managementul bancar reprezintă procesul de conducere şi administare al băncii pentru utilizarea resurselor în scopul maximizării ociectivelor organizaţionale şi depăşirii limitărilor provenite din mediul extern.

Băncile sunt influenţate de gama de factori ai mediului extern. Băncile trebuie să respecte normele impuse de autorităţile de reglementare. Ele sunt constrânse şi de presiunile economice şi profesionale exercitate de instituţiile finanaciare concurente şi de alte grupuri, pe de o parte, presum şi de interesele categoriilor interesate de activitatea bancară, pe de altă parte. Abilitatea lor de a maximiza capitalul acţionarilor lor sau de a îndeplini alte obiective este astfel îngrădită de limitările provenite din mediul extern.

Primul capitol, Funcţionarea băncilor comerciale şi reglementarea legală a activităţilor bancare în România, evidenţiază principalele funcţii ale băncilor, principiile activităţii bancare, dar şi normele privind constituirea societăţilor bancare.

Cel de-al doilea capitol, BRD – Groupe Société Générale S.A., prezintă banca cu produsele şi serviciile sale, precum şi activitatea de creditare a sa cu particularităţile specifice.

Ultimul capitol, Studiu de caz privind acordarea unui credit de investiţii pentru S.C. Covaprod S.A. exprimă posibilitatea şi condiţiile în care o societate comercială poate obţine un credit de investiţii de la BRD – GSG S.A.

Pentru a finaliza obiectivul pe care ni l-am propus prin scrierea acestei lucrări – buna funcţionare a BRD – GSG S.A. prin aplicarea unui management eficient şi eficace – am conchis prin a oferi câteva sugestii referitoare la analiza şi gestionarea riscurilor în creditare.

Considerând că prin expunerea anterioară, referitoare la conţinutul lucrării, a fost realizată o sinteză a celor ce urmează, putem trece la prezentarea detaliată a subiectului abordat.

1. FUNCŢIONAREA BĂNCILOR COMERCIALE ŞI REGLEMENTAREA LEGALĂ A ACTIVITĂŢILOR BANCARE ÎN ROMÂNIA

1.1. Funcţionarea băncilor comerciale

1.1.1. Locul şi rolul băncilor comerciale în economie

În economia contemporană locul şi rolul băncilor sunt strâns legate de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii – investiţii, relaţie hotărâtoare în creşterea economică.

Băncile, în calitatea lor de intermediari financiari, au un dublu rol: pe de o parte, emit propriile lor titluri, negociabile, în scopul mobilizării activelor monetare disponibile în economie; pe de altă parte, achiziţionează pe cele emise de agenţii nebancari, plasând, astfel, o parte din resursele mobilizate. În acest proces de intermediere, băncile îndeplinesc două importante funcţii care le conferă o poziţie privilegiată şi prin care se diferenţiază de celelalte instituţii financiare, şi anume:

- constituirea de resurse prin atragerea disponibilităţilor băneşti temporare ale clienţilor şi plasarea acestora spre fructificare, în principal, prin acordarea de credite pe diferite termene;

- asigurarea mecanismului de funcţionare a plăţilor care să susţină creşterea economică prin efectuarea de viramente şi plăţi în numerar.

Sistemul bancar este organizat având în centru banca de emisiune. O dată cu monopolizarea dreptului de a emite bancnote, Banca centrală s-a detaşat de celelalte bănci din sistem şi din concurenţa lor s-a transformat într-o instituţie de supraveghere, control şi susţinere a sistemului bancar în ansamblul său. Sarcina principală a băncii de emisiune o reprezintă influenţarea comportamentului celorlalte bănci în conexiune cu obiectivele politicii economice, atât prin utilizarea unor instrumente specifice, cât şi prin măsuri de control selectiv al creditelor.

1.1.2. Funcţiile băncilor comerciale

Băncile îndeplinesc trei funcţii principale, şi anume:

- să atragă depozitele băneşti ale clienţilor, persoane fizice şi juridice;

- să permită clienţilor să-şi retragă banii sau să-i transfere în alte conturi;

- să acorde împrumuturi clienţilor care solicită credite, folosind depozitele atrase (plasarea fondurilor).

Realizarea acestor trei funcţii este cu mult uşurată dacă banca îndeplineşte următoarele condiţii referitoare la activitatea sa:

- menţine încrederea clienţilor;

- înregistrează toate tranzacţiile (menţine evidenţa riguroasă a operaţiunilor);

- asiguă confidenţialitatea bancară, dovedind discreţie faţă de afacerile clienţilor.

Băncile îndeplinesc, de asemenea, şi funcţii compensatoare în timp şi spaţiu, dar şi o funcţie de creaţie economică.

a. Funcţia compensatoare în spaţiu

Circuitului economic îi corespunde în mod necesar şi firesc circuitul bănesc. Organizarea plăţilor între agenţii economici, efectuarea viramentelor între conturi, transferul de fonduri dintr-un loc în altul, reprezintă compensarea creanţelor şi a datoriilor născute în relaţiile economice interne şi internaţionale. În calitatea de casier al clientului său, banca efectuează colectarea resurselor în depozite bancare îi execută ordinele acestuia de încasari şi plăţi. În relaţiile economice internaţionale, banca efectuează operaţiunile de schimb valutar şi transferul de fonduri de la un spaţiu monetar la altul.

b. Funcţia compensatoare în timp

Finanţând atât pe producători cât şi pe distribuitori şi pe consumatori, băncile se implică în întregul ciclu economic.

Unii agenţi economici produc mai mult decât consumă, degajând astfel un surplus care corespunde în expresie bancară unei capacităţi de finanţare. Alţi agenţi economici, dimpotrivă consumă mai mult decât produc şi generează o cerere de finanţare. Manifestarea acestor două fenomene determină vocaţia compensatoare în timp a băncii .

c. Funcţia de creaţie economică

Această funcţie se manifestă pe plan financiar şi pe plan tehnic. Pe plan financiar ea se exprimă prin participarea băncilor la capitalul social al societăţilor comerciale, prin acordarea, în vederea calităţii de asociat sau acţionar, de împrumuturi participative în favoarea societăţii comerciale la care banca participă sau prin acordarea de credite societăţilor comerciale. Planul tehnic prin care se manifestă funcţia de creaţie economică se manifestă prin mai multe forme prin care băncile joacă rolul de consilier financiar al agenţilor economici în căutarea de resurse de finanţare ori de mijloace de investiţie a resurselor şi acordă asistenţă societăţilor comerciale.