Managementul calității - Germanos

1.CAPITOLUL 1

Aspecte generale ale Managementului Calitatii

1.1.Conceptul de calitate

Termenul provine din limba latină, de la cuvântul „qualis”, care poate fi tradus prin

expresia „fel de a fi”. Noţiunea de calitate are în conştiinţa oamenilor o istorie îndelungată. Ne referim, evident, la interpretarea filosofică a acestei. Astfel, o întâlnim în antichitate la

Aristotel, apoi în filosofia clasică germană la Hegel, în lucrările lui Dimitrie Cantemir care

foloseşte expresia „feldeinţă”, probabil o traducere în stil personal a termenului din limba

latină, şi, bineînţeles, la filosofii contemporani.

Odată cu progresele înregistrate în industrie, calitatea nu mai este doar un concept

filosofic, ci şi unul economic. Rolul calităţii în economie a crescut considerabil începând cu

anii ’80, când datorită reducerii accentuate a resurselor de materii prime, calitatea devine un

factor important de economisire.

Impactul calităţii asupra economiei a avut, de sigur, consecinţe de altă natură şi

amploare decât în filosofie. În concepţia actuală calitatea a devenit o preocupare generală a

tuturor organizaţiilor şi se realizează prin intermediul managementului.

Conceptul de calitate în economie se bazează pe teoria semnificaţiei elaborată de

Ioachim Von Uexküll. Corespunzător acestei teorii imaginea unui produs este reprezentată de

caracteristicile acestuia. Caracteristica reprezintă o însuşire a produsului care îl diferenţiază de altele şi derivă din valoarea sa de întrebuinţare, deci din proprietatea produsului de a satisface o nevoie socială. Caracteristicile calitative exprimă tocmai modul în care se realizează utilitatea, nivelul de satisfacţie pe care o resimte utilizatorul produsului. De aceea în managementul calităţii se urmăreşte identificarea şi măsurarea acestora pentru a cunoaşte

nivelul la care oferta producătorului se încadrează în cerinţele utilizatorilor. Analiza calităţii

produselor necesită mai întâi o împărţire a acestora pe clase de calitate, în interiorul cărora

produsele au caracteristici tipologice comune1. Diferenţierea calitativă se face între clase.

Pentru stabilirea caracteristicilor bunurilor şi serviciilor este necesară cunoaşterea

tuturor celor implicaţi în realizarea şi utilizarea acestora, care sunt: clientul, furnizorul, şi

societatea în ansamblul său. În teoria semnificaţiei, aceştia sunt cei care îşi pot expune

punctele de vedere cu privire la produs. Pentru toţi calitatea se manifestă în perioada de

utilizare a produsului, dar analiza calităţii nu se poate rezuma numai la această perioadă, ci

trebuie extinsă şi la celelalte2: conceperea şi fabricarea, unde caracteristica de apreciere este

cantitatea de muncă încorporată în produs; realizarea comercială, caracteristica produsului

fiind aici competitivitatea; perioada de utilizare, care concretizează efectiv utilitatea

produsului, caracterizată prin atingerea parametrilor proiectaţi şi fiabilitate.

Rezultă că producătorul nu poate face abstracţie de competitivitate şi munca înglobată

în produs, atunci când analizează calitatea şi utilitatea, că beneficiarul acordă atenţie în primul rând utilităţii produsului, dar analizează şi situaţia pieţei şi comportarea în timp a produsului, iar societatea, la rândul ei, este interesată de protecţia consumatorilor şi de existenţa unei concurenţe reale pe piaţă.

Pornind de la aceste precizări, putem defini calitatea ca fiind imaginea bunului studiat,

alcătuită din caracteristicile calitative tipologice şi alte caracteristici mai puţin semnificative.

Standardul ISO 9000/2000, în care se prezintă terminologia calităţii, defineşte calitatea ca o

mulţime de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs sau serviciu, care îi conferă capacitatea

de a satisface exigenţele explicite şi pe cele implicite.

Din cele prezentate până aici rezultă că prin calitatea produsului nu trebuie să se

înţeleagă numai nivelul tehnic al acestuia, care îi asigură funcţionarea corespunzător

cerinţelor, ci şi aspectele legate de impactul produsului asupra mediului, eficienţa şi

competitivitate corespunzător intereselor producătorului etc.

1.2. Definirea managementului calităţii

Pentru definirea MC, vom apela mai întâi la punctele de vedere ale specialiştilor,

exprimate în literatura de specialitate, iar în final la formulările din standardul ISO 9000/2000.

J.M. Juran, unul dintre marile personalităţi mondiale care au lansat conceptul de MC4 ,

îl defineşte prin funcţiile sale : planificarea calităţii, ţinerea sub control a calităţii şi

îmbunătăţirea calităţii. .

Un alt specialist, J. Kèlada defineşte MC ca: ,,un ansamblu de activităţi desfăşurate în

scopul realizării unor obiective, prin folosirea optimă a resurselor”6. Activităţile la care se

referă Kèlada sunt: planificarea, coordonarea, organizarea, controlul şi asigurarea calităţii.

Definiţia cu circulaţia cea mai mare în rândul specialiştilor, şi pe care o vom reţine şi

noi dat fiind caracterul ei oficial, este prezentată de standardul ISO 9000/2000. Potrivit

standardului, MC reprezintă ansamblul activităţilor funcţiei generale de management, care

determină politica în domeniul calităţii, obiectivele, responsabilităţile şi le implementează în

sistemul calităţii prin mijloace cum sunt planificarea, ţinerea sub control, asigurarea şi

îmbunătăţirea calităţii. După cum se constată, elementele care definesc esenţial MC sunt

planificarea, ţinerea sub control, asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii. De asemenea, reţinem că toate activităţile menite să realizeze calitatea se regăsesc în sistemul calităţii – concept definit ca reprezentând structura organizatorică, procedurile, procesele şi resursele necesare pentru implementarea MC- definiţie formulată tot în standardul 9000/2000.

1.3. Funcţiile managementului calităţii

Existenţa mai multor puncte de vedere cu privire la definirea MC (noi am reţinut doar

trei), a avut consecinţe şi asupra stabilirii funcţiilor acestuia. Astfel, dacă ne referim la

conceptul lui Juran, MC are trei funcţii principale: planificare, ţinere sub control,

îmbunătăţire. Procesele funcţiei de planificare au ca obiectiv realizarea produselor şi

serviciilor în conformitate cu cerinţele clienţilor. Ţinerea sub control, cea de a doua funcţie,

presupune asigurarea unor toleranţe minime de abatere de la nivelul calitativ precizat în

documentaţia de proiect. Pentru a le menţine se intervine pe tot parcursul procesului de

fabricaţie cu măsurători, verificări, cu ceea ce este CTC-ul, luându-se, dacă este cazul, măsuri

de corectare. Funcţia îmbunătăţirea calităţii este, în concepţia lui Juran, cea mai importantă şi

prin procesele sale specifice trebuie să asigure obţinerea unor performanţe superioare

nivelurilor prevăzute în standarde, adică un nivel efectiv superior celui planificat.

În cursul nostru vom trata funcţiile MC de pe poziţia standardelor ISO 9000/2000.

Ţinând seama de succesiunea etapelor corespunzătoare procesului managerial în general şi de

specificul MC, considerăm că funcţiile acestuia sunt: planificare, organizare, coordonare,

antrenarea, ţinerea sub control, asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii .

Vom prezenta rezumativ aceste funcţii.

a) Planificarea calităţii

Funcţia de planificare se constituie din procesele care definesc principalele obiective

ale STE în domeniul calităţii, resursele şi mijloacele necesare realizării acestora.

Planificarea obiectivelor şi acţiunilor ce vor fi întreprinse pe linia calităţii poate fi, în

funcţie de nivelul la care sunt stabilite obiectivele, strategică şi operativă. Prin planificarea

strategică sunt formulate principiile de bază, orientările generale ale STE în domeniul calităţii, care se vor regăsi în politica calităţii pe care o adoptă conducerea superioară, iar concretizarea acestora se realizează la nivel operativ prin planificarea operaţională. Tot la acest nivel se desfăşoară planificarea internă şi cea externă a calităţii STE-ului. Planificarea internă urmăreşte stabilirea caracteristicilor produselor la nivelul cerinţelor utilizatorilor şi

dezvoltarea proceselor care să facă posibilă realizarea acestor caracteristici. Prin planificarea

externă se identifică clienţii şi se stabilesc cerinţele. Informaţiile necesare se obţin din studiile

de marketing.