Managementul cunoștințelor în organizația bazată pe cunoaștere

In societatea actuala, in care accesul la date si informatii este tot mai usor de realizat gratie ritmului de dezvoltare a tehnologiei informatiei si telecomunicatiilor, se pune problema de a cunoste tot mai mult, de a sti cum sa folosim imensitatea de informatii pe care o putem avea la un moment dat.

Asumpţia că lumea economică post-industrială este bazată în mod intensiv pe informaţie a devenit una de simţ comun. Într-un anume sens, cunoştinţele - informaţia cuprinsă într-un set de practici de muncă, “teorii în acţiune”, deprinderi, procese şi euristici ale angajaţilor firmei - sunt acum “miezul” evaluării gradului de competenţă în economia informaţională globalizată.

1. Cunostinte, cunoastere – definire si tipologie

In contextul actual, in care din aproape orice loc putem accede un volum imens de informatii, constatam ca numai informatiile nu sunt suficiente. Spre exemplu, pentru a putea dispune de datele furnizate prin Internet, nu este sufficient sa fii conectat la Internet, ci trebuie sa stii sa folosesti calculatorul, deci sa ai anumite cunostinte.

Asadar, informatia este ceva extern, care se pune la dispozitia noastra; cunostinta in schimb este o dezvoltare interna, o imbogatire a existentei noastre practice, o potenta a capacitatii noastre operative. Informatia are valoare doar pentru cel care stie ce sa faca cu ea, unde sa o caute, cum sa o aleaga, si in cele din urma, cum sa o utilizeze.

Urmand scara evolutiei, mai intai apar datele, apoi informatia, iar cunostintele sut undeva pe o treapta superioara. In literatura de specialitate exista multe opinii diferite in ceea ce priveste definirea celor trei concepte.

Conform Collins Coincise Dictionary, datele reprezinta “o serie de observatii, masuratori, fapte”, informatiile sunt definite ca fiind “actul de informare sau conduita de a fi informat” iar cunostintele sunt “fapte sau experimente cunoscute de o persoana sau un grup de persoane, cunoasterea sau intelegerea acumulate prin experienta sau invatare”. Daca urmari conexiunile dintre aceste trei concepte, informatiile sunt “un ansamblu de date care au fost organizate intr-o anumita structura, au fost incadrate intr-un context si li s-a dat un anumit sens” iar cunostinta este “o informatie codificata suplimentar”.

Alti specialisti, Nonaka si Takeuchi, vorbeau despre o spirala care urca de la nivelul individual si cuprinde mai departe nivelele de grup, organizational si interorganizational. Astfel, datele, informatiile si cunostintele se refera la aceleasi lucruri, dar definitiile se schimba pe masura ce ala devin mai inseminate, mai valoroase, iar noi invatam cum sa le manipulam.

Datele se afla la baza piramidei, ele sunt scoase dintr-un anumit context si nu au sens luate ca atare. Atunci cand se pot incadra intr-un anumit context sau li se poate da un anumit sens, datele devin informatii.

Informatiile reprezinta sectiunea imediat urmatoare a piramidei, sectiune care evident este mai redusa decat cea de la baza. Explicatia consta in faptul ca informatiile sunt date care devin utile, adica datele pe care le putem folosi.

Cunostintele se situeaza la un nivel mai inalt al piramidei. Informatiile devin cunostinte atunci cand cel care le foloseste este capabil sa inteleaga modelele care exista in informatii pentru a le putea folosi. S. Davis si J. Botkin spuneau ca de fapt, esenta cunoasterii ar fi “abilitatea de a invata de la cei invatati”.

Dupa unii autori, se mai poate adauga inca un concept deasupra cunostintelor, care ar fi stadiul supreme in evolutia acestor concepte. Este vorba despre conceptul de intelepciune.

Referitor la cele spuse anterior si la fig.1, ar fi de remarcat urmatoarele observatii facute de N. Fleming:

- o colectie de date nu reprezinta informatii

- o colectie de informatii nu reprezinta cunostinte

- o colectie de cunostinte nu inseamna intelepciune

- o colectie de judecati nu reprezinta adevarul.

2. Managementul cunostintelor – viziuni si interpretari

Sveiby mentioneaza ca atat printr “vanzatorii” de management al cunostintelor (cercetatori si cnsultanti), cat si printre cei ce-l folosesc (firmele in general, cei care il pun in aplicare), par sa existe doua “curente” si doua nivele:

- Managementul cunostintelor = managementul informatiilor, raspandit in general printre cei care au o pregatire in domeniul computerelor, a informaticii (pentru ei, cunostina semnifica obiect care poate fi identificat si cu care se lucreaza in sisteme informatice).

- Managementul cunostintelor = managementul oamenilor, raspandit in general printre cei care au o pregatire in domeniul filosofiei, psihologiei, sociologiei sau afacerilor/managementului. Ei sunt principalii implicate in evaluarea, schimbarea si imbunatatirea abilitatilor umane individuale sau de comportament. Ei sunt in general implicate in invatarea si managerizarea acestor competente la nivel individual – cum sunt psihologii, sau la nivel de organizatie – cum sunt filosofii, sociologii sau teoreticienii in domeniul organizatiilor.

Managementul cunoştinţelor (“knowledge management”), reprezintă obţinerea de către indivizii potriviţi a informaţiei corecte în timp util, astfel încât aceştia să poată lua deciziile cele mai bune” ( Gordon Petrash, 1997). KM reprezintă identificarea şi analizarea cunoştinţelor disponibile şi necesare şi a proceselor relaţionate cunoştinţelor, planificarea şi controlul subsecvent al acţiunilor, pentru a dezvolta atât cunoştinţe, cât şi procesele necesare atingerii scopurilor organizaţionale (J. Kingstone, A. Macintosh, 2000).