Managementul departamentului de agroturism din cadrul agenției de turism Magest Trade & Travel București

Introducere

Orice activitate in cadrul unei societǎţi comerciale nu poate fi demaratǎ, derulatǎ şi controlatǎ decât plecând de la informaţie. Modalitatea de gestionare a acesteia cu mijloace informative reprezintǎ o condiţie esenţialǎ a unui management modern şi eficient.

În condiţiile economiei de piaţǎ, sistemul informaţional financiar – contabil capǎtǎ o informaţie sporitǎ, influenţǎnd substanţial mǎrimea valorii nou create de întreprindere.

Este firesc ca intre diferiţii parteneri (antreprenori, manageri, bancheri, etc.) ai vieţii economice sǎ existe conflicte de interese şi de informaţii. Teoriile recente cautǎ sǎ gǎseasca soluţii la aceste conflicte, prin negocierea contractelor între parteneri, de o manierǎ prin care sǎ se acopere, în cea mai mare parte, incertitudinea şi riscurile aferente.

In acest context, preocuparea conducerii este ca, prin informaţie, sǎ reducǎ incertitudinea şi riscurile. Sub aceastǎ nouǎ perspectivǎ sunt analizate atât sursele tradiţionale de informaţii cât şi cele moderne; este vorba de evidenţa contabilǎ (cu accent pe principiul prudenţei), auditul juridic şi financiar – contabil, rating-ul sau analiza performanţei prin metoda scorurilor, analiza graficǎ, etc. În baza acestor informaţii micro şi macroeconomice se elibereazǎ previziuni asupra rentabilitǎţii agenţilor economici, precum şi analize ale diferitelor categorii de risc.

Din punct de vedere al procesului de decizie, problema oricǎrui agent economic constǎ in a da transformǎrii resurselor direcţia, orientarea, care permite cel mai bine atingerea obiectivelor. În cadrul unei firme se pot defini trei categorii de decizii: strategice, administrative şi operaţionale, fiecare tip fiind legat de un aspect diferit al transformǎrii resurselor, care caracterizeazǎ activitatea agentului economic.

Teoria financiara identificǎ drept obiective generale ale agentului economic profitul, creşterea economicǎ, flexibilitatea. Criteriile de mǎsurare a atingerii acestor scopuri şi obiective sunt fie mǎrimi absolute, precum fondul de rulment, trezoreria netǎ, cifra de afaceri, capacitatea de autofinanţare, marja asupra cheltuielilor variabile, fie mǎrimi relative, precum rata indatorǎrii (levierul), rata rentabilitǎţii, etc.

Punctul de plecare in revizuirea periodicǎ a obiectivelor din politica generalǎ este analiza stǎrii economico-financiare a societǎţii respective la anumite momente.

Capitolul I : Agroturismul - o provocare pentru mileniul III

1.1 Referinţe teoretice

1.1.1 Conceptul de management

Managementul în turism reprezintă arta sau ştiiţa organizării şi conducerii eficace a agenţiei de turism, în vederea realizării obiectivelor comerciale. El cuprinde următoarele sectoare:

- Management organizaţional;

- Management strategic;

- Managementul marketingului;

- Managementul resurselor;

- Managementul comunicării;

- Managementul calităţii.

Etimologic, cuvântul management îşi are originea în limba latină, provenind de la „manus” şi desemnează „strunirea cailor ce trag la o căruţă cu ajutorul hăţurilor”, apoi, prin intermediul cuvântului “manage”, a intrat în limba engleză ca verb „to manage”, căpătând semnificaţia de a pregăti, a administra, a rezolva, a duce ceva la bun sfârşit, a manevra.

Noţiunea de management are o triplă semnificaţie:

- PROCES (activitate) – procesele de management au în componenţa lor funcţiile sau atributele conducerii, reprezentate de previziune, organizare, antrenare, coordonare, control-evaluare;

- ŞTIINŢĂ;

- TOTALITATEA PERSOANELOR ŞI ORGANELOR CARE CONDUC O ORGANIZAŢIE;

De-a lungul timpului, au fost formulate mai multe definiţii ale procesului de management, astfel:

F.W.TAYLOR, a văzut în activitatea de conducere a organizaţiei “arta de şti precis ce trebuie făcut, cât mai bine şi mai ieftin”.

HENRI FAYOL, a arătat că ‘’a conduce înseamnă a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona şi a controla‘’, precizând astfel şi atributele conducerii.

PETER F. DRUCKER, afirma: “Necestăţile marilor organizaţii trebuie satisfăcute de oameni obişnuiţi capabili de performanţe neobişnuite”.

Definiţia cea mai curentă în SUA este: “to have things done through others”. În acest enunţ se poate pune accent pe prima parte: obiective, conducere, profit, sau pe a doua parte: comunicare, formare, motivare.

Organizaţiile cu diferite structuri, funcţionând în diferite medii, trebuie să fie conduse. Câtă vreme va exista, managementul trebuie să răspundă la întrebarea „cum trebuie să conduci mai bine?”.

Managementul reflectă spiritul de bază al epocii moderne ale cărui rădăcini pot fi generate de natura sistemului economic modern, de natura mediului modern de afaceri în care se regăsesc atât resursele umane cât şi cele materiale. Managementul reprezintă acel concept în care se creează posibilitatea de a controla existenţa umană, printr-o riguroasă şi sistematică organizare a resurselor economice.

Conceptul de management poate fi înţeles ca fiind un proces de gestionare a activităţilor unei companii, organizaţii sau o structură organizată a unor persoane (directori, manageri) care efcetuează operaţiunile procesului de gestionare.

Conceptul de management mai poate fi înţeles şi ca ştiinţă socio-economică care abordează din punct de vedere al teoriei acest proces de gestionare al activităţilor companiilor (instituţiilor, firmelor, organizaţiilor).

Conceptul de management defineşte de fapt o instituţie a cărei responsabilitate se extinde în afara companiei în care este aplicat, devenind una publică care generează întreaga etică a acestuia. Această responsabilitate publică va sta la baza succesului companiei în piaţă, în sistemul economic, va sta la baza viitorului sistem economic şi social în care activează.

Managementul nu poate activa decât în strânsă interdependenţă cu evoluţia pieţei forţei de muncă din mediul economic în care funcţionează, în funcţie de factorii demografici, de vârstă, de sex, de tradiţii, obiceiuri, ocupaţii. El trebuie să se adapteze şi în funcţie de dispersia geografică ca extindere a mediului de afaceri, al organizaţiilor, care este din ce în ce mai dinamică în ultimele decenii, unele companii extinzându-şi mediul de afaceri pe tot Globul (lanţurile hoteliere).

1.1.2 Conceptul de turism rural si agroturism

În prezent Europa se confruntă cu numeroase probleme, dintre care pot fi enumerate doar câteva legate de aria turismului rural: asigurarea unei dezvoltări regionale armonioase, dificultatea de realizare a echilibrului între dezvoltarea economică şi protecţia mediului, elaborarea unei politici rurale care să depăşească cadrul politicii agricole şi care să cuprindă toate problemele zonelor rurale.

Prin urmare, în actuala etapă, agricultura nu se poate limita numai la asigurarea alimentaţiei unei populaţii din ce în ce mai numeroase şi urbanizate, ci trebuie să contribuie la întreţinerea unui mediu rural, care reprezintă un suport indispensabil pentru turismul rural. Astfel, nu există rural fără agricultură şi nici turism durabil într-un mediu degradat.

Turismul rural este un fenomen nou şi vechi în acelaşi timp. Interesul pentru refacerea în mediul rural a început să crească începând cu secolul al XIX-lea, ca un răspuns la stressul datorat urbanismului şi industrializării tot mai mari. Important este că turismul rural din epoca noastră este diferit dacă ne referim numai la numărul de turişti implicaţi care a crescut semnificativ şi turismul care s-a dezvoltat în toate tipurile de localităţi rurale, fără a fi limitat la arii de o excepţională frumuseţe.