Managementul Organizației

Introducere

Una dintre caracteristicile definitorii ale societăţii contemporane este schimbarea în sens general, manifestată pe toate planurile activităţii umane. Ea afectează în mod direct desfăşurarea activităţilor organizaţiilor obligate să se reorganizeze frecvent, să se adapteze continuu pentru a face faţă schimbărilor produse în interiorul lor şi în mediul lor de acţiune şi determinate în principal de progresul ştiinţific şi tehnic actual, de competiţia acută manifestată la nivel naţional şi mondial, de modificarea nevoilor şi gusturilor oamenilor dar şi de tendinţele din economie şi societate.

Am ales şi tratat cu multă plăcere şi cu mult interes această temă deopotrivă fundamentală, utilă şi pasionantă pentru teoria şi practica managerială , cu dorinţa de a aduce un plus de cunoaştere în acest domeniu. Tema este incitantă prin actualitatea, extinderea şi importanţa ei, necesitând o laborioasă muncă de cercetare şi documentare, de coroborare şi asamblare a informaţiilor şi cunoştinţelor necesare dezvoltării ei.

În lucrarea de faţă “Managementul strategic în organizaţiile internaţionale ” mi-am propus să analizez situaţia managementului strategic din societatea Oltchim , pentru că managementul strategic reprezintă deciziile şi acţiunile care se iau pentru realizarea obiectivelor societăţii şi are în vedere întreg managementul acesteia, care se bazează pe strategie.

În esenţă, managementul strategic asigură un echilibru dinamic între câmpul forţelor din interiorul organizaţiei şi câmpul forţelor din exteriorul ei şi realizarea unui avantaj competitiv durabil. Managementul strategic are la bază gândirea creatoare şi gândirea strategică.

Scopul acestei lucrări este de a:

• explica ce este managementul strategic

• demonstra nevoia de management strategic

• explica natura dinamică a managementului strategic

• identifica domeniile de aplicabilitate ale managementului strategic

• demonstra nevoia de a trece de la exercitarea unui management de conjunctură la implementarea unui management performant.

Abordările managementului strategic subliniază interacţiunile dintre managerii de la toate nivelurile structurii organizatorice în ceea ce priveşte fundamentarea, elaborarea, implementarea şi evaluarea strategiei. Avantajele sunt cele urmărite cu prioritate prin practicarea managementului strategic. Asigurarea profitabilităţii, ca obiectiv esenţial al organizaţiei, stabilirea direcţiei de acţiune a organizaţiei , concentrarea eforturilor salariaţilor în scopul realizării obiectivelor , consecvenţa acţiunilor managementului şi a celorlalţi salariaţi ai organizaţiei în vederea realizării strategiei propuse , asigurarea flexibilităţii organizaţionale, pentru a valorifica toate oportunităţile mediului exogen dar şi punctele forte interne.

Internaţionalizarea este un proces obiectiv. Prin interantionalizare firma de afaceri tinde sã depãşeascã limitele locale, naţionale şi regionale şi sã-şi extindã activitatea în spaţiul economic global, a cãrui formare este posibilã chiar prin mişcarea spre exterior a firmei. La baza internaţionalizãrii stã expansionismul forţelor pieţei, tendinţa acestora de a invada mediul înconjurãtor nemarketizat şi de a-l include într-un sistem economic bazat pe mecanismul pieţei.

Bibliografia cuprinde pe lângă lucrările la care s-a făcut referire în text şi lucrările care au fost consultate pentru realizarea lucrării. În anexe sunt prezentate

1.1 Managementul. Ştiinţă a conducerii.

Cuvântul „management” derivă din latinescul „manus” (mână) şi reprezintă, ca expresie literară „manevrare”. Managerul este cel ce se ocupă cu manevrarea, cu conducerea, participând nemijlocit la efectuarea acţiunii. De la latinescul „manus” s-a format în franceză „manège”, fiind împrumutat în limba engleză sub forma verbului „to manage” având înţelesul de „a administra”, „a conduce”. De aici au apărut cuvintele „manager” şi „management” care înseamnă „conducător” şi „conducere”. Termenul „conducere” este tot mai mult înlocuit cu „management”, datorită nu doar predispoziţiei specialiştilor şi publicului spre completarea limbii cu neologisme, determinată de tendinţa evidentă de deschidere a statelor spre exterior, dar şi pentru că acest termen a căpătat recunoaştere internaţională .

Termenul de „management” s-a impus în sfera economică după anii ´50 ai secolului trecut, datorită lucrării lui James Burnham „The Managerial Revolution”, publicată prima oară la New York, în anul 1941. Ideea pusă în circulaţie de Burnham este aceea că orice societate, indiferent de regimul ideologic, juridic sau politic are nevoie de manageri, dacă vrea ca economia ei să prospere în ritm inovator şi creator. În literatura de specialitate anglo-saxonă managementul desemnează atât o activitate practică, respectiv o componentă a diviziunii sociale a muncii, cât şi o disciplină ştiinţifică, parte a sferei ştiinţelor sociale. În primul sens, managementul este, în esenţă, activitatea de coordonare a resurselor unei organizaţii în vederea atingerii unor obiective prestabilite. Definiţiile întâlnite în literatură pun accent pe latura practică a managementului .

Managementul este o practică şi nu o ştiinţă. Nu înseamnă cunoştinţe, ci performanţă. (Peter F. Drucker). Ca practică, managementul se „hrăneşte” din ştiinţe cum ar fi: economie, psihologie, matematică, ştiinţe politice, istorie, filosofie . Managementul este funcţia prin care lucrurile pot fi realizate prin intermediul altora. (Harold Koontz, Cyril O‘Donnell). A. MacKensie arată că managementul este procesul în care managerul operează cu trei elemente fundamentale : idei, lucruri şi oameni , realizând obiectivul prin alţii. Managementul este procesul întreprins de una sau mai multe persoane în vederea coordonării activităţilor altor persoane spre a obţine rezultate pe care nu le-ar avea dacă ar acţiona individual. (Ivancevich, Donnelly, Gibson). Managementul reprezintă o lucrare realizată cu şi prin alte persoane în vederea atingerii obiectivelor organizaţiei, folosind eficient resurse limitate, în condiţiile unui mediu schimbător. (Kreitner).

În lucrările de management nord-americane, cele mai răspândite sunt definiţiile de ordin pragmatic ale managementului, de pe poziţia managerului . Spre exemplu, David Reese şi O‘Grady definesc managementul ca fiind „procesul de coordonare a resurselor umane, informaţionale, fizice şi financiare în vederea realizării scopurilor organizaţiei” iar Longenecker şi Pringle îl desemnează ca „proces de obţinere şi combinare a resurselor umane, financiare şi fizice în vederea îndeplinirii scopului primar al organizaţiei , obţinerea de produse şi servicii dorite de un anumit segment al societăţii”.Pornind de la definiţia clasică a lui Henri Fayol („a conduce înseamnă a planifica, a organiza, a comanda, a coordona şi a controla”), se observă că definiţiile moderne sunt variante ale acesteia punând, însă, un accent mai mare pe nevoia de a conduce, a ghida şi a motiva angajaţii, şi nu doar pe comandă.

Alte abordări tratează managementul ca ştiinţă. Astfel, în cunoscuta publicaţie franceză Larousse managementul este definit ca „ştiinţa tehnicilor de conducere a întreprinderii” iar profesorii ruşi Popova şi Krasnopoiasa consideră că ştiinţa managementului se ocupă de „legile conducerii generale şi de legile sintetice ale componentelor sale”. Ca teorie şi ştiinţă, managementul s-a născut în secolul trecut, sintetizând tot ceea ce a acumulat omenirea în gândirea şi practica conducerii. Ştiinţa managementului presupune activitatea de sintetizare şi generalizare a experienţei practice de conducere, găsirea celor mai bune căi şi metode de conducere a organizaţiilor umane. Sfera de cuprindere o constituie întreaga societate, adică întreaga activitate socială a oamenilor. Desfăşurând multiple activităţi în cadrul societăţii, oamenii intră unii cu alţii în relaţii de conducere, relaţii ce reflectă raporturile dintre aceştia, în legătură cu organizarea şi conducerea organizaţiilor economice, sociale, culturale etc. Relaţiile de conducere se întâlnesc în toate segmentele societăţii, câmpul de acţiune al ştiinţei conducerii fiind întreaga societate.