Managementul organizațiilor și întreprinderilor mici și mijlocii

CAP.1 ELEMENTE INTRODUCTIVE

Practic, nu există lucrări care să nu cuprindă abordări explicite ale organizării activităţii umane. Ideea de mai sus este lesne de ilustrat prin câteva exemple.

„ Dar trăsătura dominantă a organizării în domeniul textilelor la Leyda este realmente forţa implacabilă a mijloacelor coercitive în funcţiune: supravegherea, represiunea, încarcerarea, execuţiile capitale sunt o ameninţare constantă. Regenţii oraşului sunt sălbatec de partea privilegiaţilor. Mai mult, manufacturierii sunt grupaţi într-un fel de cartel care cuprinde toată Olanda şi chiar ansamblul Ţărilor de Jos. Ei se adună la doi ani o dată, într-un «sinod» general pentru a îndepărta concurenţa dăunătoare, pentru a fixa preţurile şi salariile, şi, atunci când este nevoie, pentru a hotărî măsurile ce trebuie luate împotriva răzmeriţelor lucrătorilor, efective sau posibile " (Fernand Braudel).

„ Se poate ieşi din infern? Câteodată da, dar niciodată singur, niciodată fără a accepta imediat o strânsă dependenţă de la om la om. Trebuie să ajungi la ţărmurile organizaţiei sociale, oricare ar fi ea, sau să-ţi fabrici una, de la cap la coadă, cu propriile ei legi, în interiorul unei contra - societăţi oarecare " (Fernand Braudel).

„ Toate societăţile negustoreşti, puţin mai devreme sau puţin mai târziu, au creat asemenea ierarhii, care se pot recunoaşte în limbajul de zi cu zi " (Fernand Braudel).

„ În orchestra simfonică, mai multe sute de muzicieni talentaţi cântă împreună; dar este doar un singur «director», dirijorul, fără nici un strat intermediar între el (sau ea) şi membrii orchestrei. Acesta va fi modelul de organizaţie pentru organizaţia nouă bazată pe informaţie. Vom vedea astfel o shimbare radicală de la tradiţia conform căreia performanţa era răsplătită în primul rând prin avansarea în poziţii de comandă, adică în rândurile manageriale. Organizaţiile vor avea foarte puţine astfel de poziţii de comandă. Vom vedea din ce în ce mai mult organizaţiile de tipul cvintetului de jazz, în care conducerea în interiorul echipei se schimbă după misiunea specifică de îndeplinit şi este independentă de «gradul» fiecărui membru. De fapt, cuvântul «grad» ar trebui să dispară complet din vocabularul muncii bazată pe cunoştinţe şi al lucrătorului cunoaşterii. Ar trebui să fie înlocuit cu « atribuţii » " (Peter Drucker).

Cele de mai sus ne introduc, prin câteva referinţe istorice, în universul de extremă complexitate al organizării şi organizaţiilor. Evident, în acest context, întrebarea iniţială este una simplă: Ce sunt organizaţiile? Un răspuns sugestiv este dat de Gary Johns într-o lucrare de referinţă. În formularea sa, organizaţiile sunt „ invenţii sociale destinate realizării unor scopuri comune prin efort de grup ".

1.1 Temeiurile organizării activităţii umane

Organizaţiile constituie o realitate atotcuprinzătoare. Omenirea există de la începuturile sale în interiorul unor forme de organizare. Se poate spune, fără exagerare, că desprinderea lentă a oamenilor din animalitate este determinată de organizarea legăturilor dintre primele fiinţe gânditoare, capabile să realizeze prin propria lor acţiune alte obiecte decât cele existente în natură. Pe de altă parte, fiecare om fiinţează de la începutul vieţii sale într-o multitudine de organizaţii coexistente sau succesive (familia, şcoala, sistemul profesional ş.a.m.d.).

Necesitatea organizării activităţii umane şi a construirii organizaţiilor izvorăşte din imperativul cooperării umane. Individului, ca entitate izolată, îi sunt accesibile activităţi şi scopuri extrem de restrânse. Capacitatea sa de acţiune, forţa sa de a răspunde presiunilor mediului exterior sunt limitate. În perioada interbelică, Chaster Barnard, încercând să sugereze temeiurile apariţiei organizaţiilor, imagina o situaţie în care un om intenţionează să mute o stâncă mult prea mare pentru el. Limitele individului în cauză sunt clar exprimate prin enunţuri precum:

a) „stânca este prea mare pentru om”;

b) „omul este prea mic pentru stâncă”.

Atât în raport cu solicitările mediului exterior cât şi în ceea ce priveşte propriile sale capacităţi, omul, ca individ izolat, este limitat, depăşirea limitelor fiind cu putinţă prin acţiunea socială de cooperare. În organizaţii, prin cooperare, oamenii pot face împreună lucruri pe are nu le pot realiza singuri. Condiţiile generale ale constituirii unei organizaţii sunt:

(1) existenţa unor indivizi care consimt să coopereze pentru realizarea unui scop care este al fiecăruia în parte şi al tuturor împreună;

(2) capacitatea indivizilor de a comunica între ei, de a colabora efectiv pentru realizarea scopului comun.

Nevoia de cooperare, ca factor esenţial în geneza organizaţiilor are rădăcini adânci, ce merg spre trăsăturile de esenţă ale omului, prin care acesta de deosebeşte radical de celelalte vieţuitoare. Omul este o „fiinţă gânditoare”, o fiinţă înzestrată cu capacităţi de cunoaştere. Ca homo sapiens, fiinţa umană a declanşat o neîncetată expansiune a cunoaşterii asupra realităţii înconjurătoare şi asupra ei înşişi. Frontierele cunoaşterii, extrem de mobile, se lărgesc în permanenţă, iar potenţa de cunoaştere a omenirii în ansamblu este, în principiu, în permanentă creştere. Omul însă, ca individ izolat, are capacităţi restrânse, limitate de cunoaştere, fapt ce impune:

¨ acumularea unor cunoştinţe deja existente, rezultat al investigaţiilor întreprinse de generaţiile anterioare, care, prin însumare, constituie tezaurul cultural al omenirii (sau, în situaţii particulare, fondul de cunoştinţe existent într-un domeniu al acţiunii umane, într-un domeniu profesional); de altfel, ar fi imposibilă şi fără sens reluarea cunoaşterii de către fiecare generaţie umană;

¨ specializarea în cunoaştere este atât inevitabilă, cât şi utilă prin rezultatele ei, în acest mod fiind cu putinţă aprofundarea rapidă a cunoaşterii prin acţiunea indivizilor care alcătuiesc aceeaşi generaţie, noile achiziţii fiind comunicate, atunci şi atât cât este nevoie, între membrii diverselor comunităţi profesionale.