Managementul prin Obiective

INTRODUCERE

Atât din punct de vedere teoretic cât şi din punct de vedere pragmatic, managementul reprezintă azi unul dintre domeniile aflate permanent în atenţia specialiştilor. Având în vedere o serie de probleme cu care se confruntă societatea umană, probleme care au căpătat caracter planetar (criza de energie, poluarea, necesitatea asigurării şi accelerării creşterii economice concomitent cu reducerea sărăciei), rolul managementului a crescut treptat, atât ca teren de investigaţii teoretice cât şi ca expresie pragmatică a talentului şi capacităţilor de conducere pe care dirijarea oricărei organizaţii le presupune. Funcţionarea întreprinderilor în cadrul mecanismului complex al economiei regionale, naţionale şi internaţionale se realizează sub acţiunea concomitentă a conducerilor lor care acţionează nemijlocit asupra mediului lor intern şi a mediului exterior în care îşi desfăşoară activitatea.

Modul în care conducerea asigură funcţionarea întreprinderii şi conectarea acesteia la mediul extern determină în măsură hotărâtoare eficienţa activităţii ei şi, implicit, contribuţia sa la dezvoltarea social-economică a ţării.

Experienţa mondială a demonstrat că în obţinerea succeselor economice şi de altă natură, care separă performanţele unor ţări, ramuri de activitate, agenţi economici, principalii factori sunt: managementul, tehnologiile şi capacitatea de a folosi inteligent resursele umane. In plin proces de manifestare pe plan mondial, revoluţia tehnico-ştiinţifică are un impact cel mai adesea benefic asupra altor procese de schimbare, neocolind fireşte nici domeniul managementului. In acest context era de la sine înţeles că realizarea transformărilor cu caracter fundamental de după decembrie 1989 trebuia sa aducă şi la noi în ţară mutaţii profunde în management, de fapt revoluţie managerială care să se bazeze pe dezvoltarea profesionalismului şi inovării în conducere, în măsură să genereze performanţe.

Complexitatea, diversitatea şi dificultatea mereu crescândă a problemelor cu care se confruntă agenţii economici în perioada post decembristă, reclamă abandonarea conducerii empirice. Mai mult ca oricând este necesară o conducere ştiinţifică pentru a cărei exercitare conducătorii trebuie să posede cunoştinţe de specialitate şi de management, ponderea acestora din urmă crescând pe măsură ce urcăm spre vârful edificiului structural al unei întreprinderi. Realizarea cu eficienţă sporită a funcţiilor conducerii implică utilizarea unui ansamblu de metode şi tehnici de management constituite într-un subsistem al conducerii adaptat la specificul fiecărei întreprinderi.

Etapa actuală de implementare a elementelor specifice economiei de tip concurenţial, cu accent pe aspecte calitative, reclamă folosirea unei game corespunzătoare de metode şi tehnici de conducere, concomitent cu aplicarea valenţelor pragmatice ale acestora.

Lucrarea de faţă a fost concepută datorită interesului crescând pe care trebuie să îl manifestăm faţă de fenomenul managerial. Problematica tratată în cele trei capitole ale lucrării este dedicată cunoaşterii conceptelor, principiilor, metodelor şi tehnicilor de bază cu care managerii şi ceilalţi specialişti operează în complicatul proces al stabilirii, coordonării şi evaluării obiectivelor unei întreprinderi. Totodată, în ansamblul abordărilor un loc important ocupă tema de bază a lucrării referitoare la posibilităţile de experimentare şi implementare a metodei de conducere prin obiective în cadrul unei întreprinderi. Putem afirma că folosirea noilor metode şi tehnici de management constituie o sursa însemnată de sporire a eficienţei, aceasta cu atât mai mult în condiţiile sporirii complexităţii activităţii de conducere, a amplitudinii acestui proces.

CAPITOLUL I

MANAGEMENTUL - ŞTIINŢĂ MODERNĂ A CONDUCERII

ÎNTREPRINDERII

1.1. Ştiinţa managementului: evoluţie, definire, orientări actuale, elemente

caracteristice

Managementul a parcurs mai multe etape până a ajunge la conceptele moderne de management, în curs de consolidare şi de zilele noastre.

Încă din cele mai vechi timpuri, conducerea proceselor de producţie, administraţie şi de altă natură, precum şi orientarea lor spre un scop util a constituit obiectul unor preocupări în soluţionarea cărora s-a reflectat în permanenţă experienţa socială corespunzătoare stadiului de dezvoltare.

Dezvoltarea progresului tehnic, a celui economic şi strădania pentru progresul social, au transformat treptat activitatea managerială într-o ştiinţă, într-un instrument de cunoaştere şi organizare a fenomenelor economice.

În acest context, identificarea preocupărilor de sistematizare a cunoştinţelor şi de închegare a unei teorii este posibilă şi necesară din următoarele raţiuni:

- sistematizarea cunoştinţelor acumulate nu se poate realiza fără un cadru conceptual de referinţă;

- raţionamentul practic nu decurge, în mod necesar, din cunoştinţele teoretice şi nu poate fi înlocuit de acestea, dar este simţitor facilitat de existenţa lor, cu atât mai mult cu cât cunoştinţele sunt mai sistematizate şi integrate într-un sistem teoretic;

- orientarea cercetării viitoare pentru identificarea şi explorarea unor zone noi ale activităţii manageriale sau pentru adaptarea acestora la alte domenii ale societăţii decât cel industrial;

- predarea managementului ca disciplină distinctă în instituţiile universitare şi postuniversitare nu se poate realiza în absenţa unei asemenea teorii;

- conştientizarea în societatea modernă a rolului managementului de vector principal al creşterii economice a generat cerinţa identificării celor mai eficace modalităţi de maximizare a acţiunii acestui vector.

Din abordarea evolutivă a managementului rezultă o mare discrepanţă dintre istoria îndelungată a activităţii de management şi vârsta relativ tânără a ştiinţei managementului.

Activitatea de management a apărut odată cu constituirea primelor calităţi umane, ale căror forme de organizare erau caracterizate prin elemente specifice de management referitoare la: desemnarea conducătorilor, sarcinile, competenţele şi responsabilităţile acestora, mijloacele utilizate pentru a conduce, modalităţi de organizare.

Începuturile închegării managementului ca ştiinţă se identifică cu "mişcarea pentru conducerea ştiinţifică", apărută în S.U.A. în primul deceniu al acestui secol. Această mişcare avea drept scop principal maximizarea rezultatelor activităţii individuale sau colective cu eforturi minime prin evitarea muncii ineficiente a oamenilor implicaţi nemijlocit în procesele productive.

Lucrările lui Frederic W.Taylor, care au modificat concepţia tehnicistă existentă până la el, în una de studiere sistematică şi organizare raţională a muncii, Henry Fayol, care a descifrat mecanismul procesului de conducere, J.Schumpeter, care a ridicat pentru prima data problema rolului.

Cardinal al conducătorului de întreprindere în economia de piaţă şi ale altor pionieri, au dezvoltat teme majore care au constituit elementele de bază ale cadrului conceptual al ştiinţei managementului.

Astfel, Frederic W.Taylor publica lucrarea "Conducerea ştiinţifică a întreprinderilo”("The Pricipals of Scientific Management"), în cadrul căreia se pun bazele şi se stabilesc principiile şi regulile a ceea ce se numeşte frecvent ''conducerea ştiinţifică" sau "taylorism".

Henry Fayol, în lucrarea sa "Administraţia industrială şi generală" ("Administration industrielle et generale") pune bazele a ceea ce este cunoscut sub denumirea de "teoria administrativă".