Managementul Producției

Capitolul 1

Consideraţii teoretice privind modelele de motivare a resurselor umane

1.1.Introducere în managementul resurselor umane

“Personalitatea dă valoare organizaţiei prin felul în care cunoştinţele, aspiraţiile, abilităţile, capacităţile, trăsăturile sunt identificate de către manageri şi folosite în direcţiile impuse de necesităţile productive. Îmbunătaţirea relaţiei şefi – subordonaţi, în special prin acordarea unei atenţii sporite dorinţelor angajaţilor, a favorizat pătrunderea noţiunilor de sociologie şi psihologie în cercetarea economică a fenomenelor microeconomice. Astfel, de-a lungul anilor, managementul general s-a dovedit destul de neatent la nevoile oamenilor din organizaţie , dar a permis apariţia unor noi concepţii care să modifice teoria tradiţională a întreprinderii.

Printre ştiinţele recent desprinse din managementul general se numără şi managementul resurselor umane, defint de ansamblul activităţilor referitoare la asigurarea utilizării optime a resurselor umane, în beneficiul organizaţiei, al fiecărui individ şi al comunităţii, în general.

În prezent, managementul resurselor umane a înlocuit denumirile anterioare: “administrarea personalului”, “conducerea activităţilor de personal”, “managementul personalului”, deoarece obiectul de studiu al acestei ştiinţe este complex, din cauza interesului sporit pentru ridicarea nivelului de trai. S-a constatat că in ultimele două decenii oamenii au fost dispuşi să muncească oricât pentru a-şi asigura standarde de viaţă tot mai ridicate şi în mod firesc, înţelegerea transformărilor petrecute în activităţile funcţiunii de personal a reprezentat principala preocupare a teoreticienilor şi practicienilor. Îmbogăţirea conţinutului funcţiunii de personal i-a determinat pe specialişti să vorbească despre funcţiunea resurselor umane, iar mai târziu despre managementul resurselor umane.”1

De-a lungul timpului, s-au permis numeroase definiţii pentru “managementul resurselor umane:

- funcţiune care înlesneşte folosirea cea mai eficientă a salariaţilor, în scopul îndeplinirii obiectivelor individuale şi organizaţionale sau funcţiune care determină organizaţiile să-şi atingă obiectivul folosind lucrători eficienţi;

- abordare strategică a asigurării, motivării, antrenării şi dezvoltării personalului;

- stabilire sistemică a obiectivelor, ţinându-se seama şi de executanţi;

-decizii şi practici manageriale care afectează sau influenţează direct oamenii organizaţiei, relaţiile dintre angajaţi şi patroni sau terţi;

- hotărâri legate de angajare, cu implicaţii asupra eficienţei angajaţilor în organizaţie;

-activităţi operaţionalo – energetice (planificare, recrutare, menţinere, respectiv climat organizaţional), menite să asigure necesarul de personal;

- atragerea resurselor umane într-o firmă, unde să se satisfacă nevoile individuale şi de grup, precum şi obiectivele organizaţiei;

- activităţi concentrate pe factorul uman , referitoare la conceperea, proiectarea, utilizarea optimă, întreţinerea şi dezvoltarea socio – umană sau vizând obţinerea maximului de avantaje din utilizarea resurselor umane , şi pentru organizaţie, cât şi pentru fiecare individ;

-măsuri interdisciplinare, cu privire la recrutarea personalului, selecţia, încadrarea, utilizarea ergonomică a muncii, stimularea materială şi morală pe toată existenţa indivizilor în organizaţie.”2

Managementul resurselor umane a mai fost definit ca “un set de activităţi sistematic planificate, proiectat de o organizaţie pentru a asigura membrilor săi oportunitatea de a deprinde abilităţile necesare pentru a îndeplini cu succes sarcinile de la locul de muncă.” 3

Autorii mai sus mentionaţi, nu şi-au propus să dea definiţii definitive şi absolut riguroase ale managementului resurselor umane, ci doar unele de lucru, cu caracter operaţional, necesare pentru a evidenţia concepţia lor asupra acestui nou domeniu specializat, precum şi pentru a evita apariţia unor confuzii în tratarea problematicii resurselor umane. Nu există o definiţie oficială unanim acceptată a managementului resurselor umane şi care să întrunească consensul specialiştilor în domeniu. Definiţiile menţionate nu conţin elemente contradictorii, se completează reciproc, fiecare contribuind la circumscrierea conţinutului managementului resurselor umane.