Managementul producției - ordonanțarea producției

1.INTRODUCERE

Istoria nu ne spune exact când a fost copt primul biscuit, însă se ştie că oamenii preistorici fierbeau grâul sau îl coceau şi îi adăugau legume şi ierburi. Se crede însă că biscuiţii datează din anul 2500 î.Hr., fiind făcuţi de gospodinele din Grecia, în timp ce primii biscuiţi industriali au apărut în Anglia, în secolul al XX lea.

Potrivit istoricilor culinari, prima dovadă înregistrată a biscuiţilor a fost cea a unei mici părţi de aluat de prăjituri, care era coaptă pentru a verifica temperatura cuptorului. Ȋn America un biscuit este descris ca fiind o prajitură subţire, dulce şi de dimensiuni reduse.

Una dintre primele menţionări ale biscuiţilor dateaza din Roma secolului al II lea. Alţi istorici susţin că primul biscuit italian a fost copt în sec al XIII lea, în oraşul Prato din regiunea Toscana. Termenul „biscuit” are, într-adevăr, o etimologie latină, provenind din cuvântul latinesc compus ,, bis coctum'', care reprezintă ceva ,,copt de două ori‘ ( cuvântul „bis” însemnând „de două ori” iar „cotto” copt).

Aproape fiecare ţară are propriul său termen pentru aceasta ,,prajitură''. În Olanda biscuiţii se numesc „rusk”, în Franţa „biscotte” iar în Germania „zwieback”, „keks” sau „kels”. În Anglia şi Australia e folosit termenul „biscuit” iar în Spania „galletas”. În Italia există mai multe denumiri pentru „ biscuiţi ”, precum „ amaretti” şi „biscotti”. Primii biscuiţi erau nedospiţi, tari, ca nişte napolitane subţiri, şi aveau un conţinut scăzut de apă. Având o umiditate scăzută reprezentau alimentul ideal pentru conservare, deoarece se învecheau mai greu. Aceasta calitate a facut din biscuiţi unul dintre alimentele consumate de soldaţi.

Pe măsura dezvoltării tehnologiei, în perioada Revolutiei Industriale din secolul al XIX lea, s-a dezvoltat şi măiestria bucătarilor de a fabrica o gamă largă de dulciuri, napolitane şi biscuiţi savuroşi, destinaţi consumului comercial.

2.PREZENTARE GENERALA

Societatea comercială Spicul Etap este situată în municipiul Roşiori de Vede, judeţul Teleorman, fiind o societate pe acţiuni. Ȋnfiinţată în anul 1994, firma produce o gamă variată de biscuiţi care sunt comercializaţi în principal la nivel local ,dar nu numai, piaţa de desfacere cuprinzând şi zona de sud, zona de nord-est şi zona de sud-est a ţării.

Obiectivul fundamental al companiei constă în livrarea de produse de calitate care să conducă la satisfacerea în mod profitabil a nevoilor clienţilor. Calitatea biscuiţilor şi preţul atractiv au condus în scurt timp la cucerirea unui segment important al pieţei locale dar nu numai. Societatea a fost înregistrată la Registrul Comerţului sub numărul J34/1069/1994 şi la Administraţia Financiară cu codul unic de înregistrare 6826363.

Capitalul social este de 719200 lei RON şi este în totalitate privat, contul bancar fiind deschis la BRD Groupe Societe General.Investiţia iniţială a fost în valoare de aproximativ 1000000 $.

Ca formă de organizare Spicul –Etap este o societate pe acţiuni, acţionarii fiind persoane fizice şi juridice române.Sediul societăţii este în România, localitatea Roşiori de Vede, judeţul Teleorman, strada Cotelici nr 18. Sediul societăţii poate fi schimbat în orice loc din România pe baza hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor. Societatea poate avea sucursale, filiale, complexe sau firme situate şi în alte localităţi din ţară şi străinătate.

Durata societăţii este nelimitată, cu începere de la data înregistrării la Registrul Comerţului.Obiectul de activitate îl reprezintă fabricarea şi comercializarea biscuiţilor, firma având codul CAEN 1072: Fabricarea biscuiţilor şi pişcoturilor; fabricarea prăjiturilor şi a produselor conservate de patiserie.

Organizarea şi funcţionarea firmei este orientată spre realizarea obiectivelor sale, în sensul că fiecare componentă organizatorică sau acţiune trebuie să corespundă unor cerinţe clar definite, rezultate din obiectivele acesteia.

Structura organizatorică a firmei reprezintă ansamblul persoanelor şi subdiviziunilor organizatorice în vederea stabilirii şi realizării obiectivelor previzionate.In cadrul structurii organizatorice a organizaţiei deosebim două componente principale: structura managerială si structura de producţie.

Structura managerială poate fi definită ca ansamblul managerilor de nivel superior şi al subdiviziunilor organizatorice prin ale căror decizii şi acţiuni se asigură condiţiile manageriale, economice, tehnice şi de resurse umane necesare desfăşurării activităţii compartimentelor de producţie. Structura managerială este deci alcătuită, în principal, din organismele de management participativ, managerul general şi adjuncţii săi, compartimentele funcţionale şi de concepţie constructivă şi tehnologică.