Managementul proiectelor de mediu și dezvoltare rurală

1) INTRODUCERE

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor (organismele vii şi mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.

Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei. Prin poluarea apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane şi care face ca apele să devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea. Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe şi variate, în funcţie de natura şi concentraţia substanţelor impurificatoare. Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei se realizează prin tratare, prin care se asigură condiţiile necesare pentru consum.

Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială. Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu organismele vii din apă. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc.

Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată. Poluarea controlată (organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin reţeaua de canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte. Poluarea necontrolată (neorganizată) provine din surse de poluare care ajung în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.

Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor. Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare sau, ca urmare a defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.

Se mai poate vorbi şi despre poluare primară şi secundară. Poluarea primară apare, de exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia. Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma fermentări materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează restul de suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în aval de curentul de apă.

Numim planeta noastră PĂMÂNTUL, şi tot aşa numim şi suprafeţele de uscat, de parcă ele ar fi predominante. În realitate pe Terra mările şi oceanele ocupă 70,8% din suprafaţă: 361200000 km2, adică de 36 de ori mai mult decât suprafaţa Europei. "Uscatul" însă - continentele şi insulele - nu sunt deloc uscate. gheţurile acoperă 1.600.000 km2, lacurile circa 2.000.000 km2.... Iar suprafaţa râurilor nici nu o ştim, pentru că e variabilă. Mlaştinile ocupă şi ele 2700000 km2. Mai mult, o parte din "uscat" e acoperit temporar cu zăpadă - în medie 61.000.000 km2 (75.000.000 în emisfera nordică, în timpul iernii boreale, şi 18.000.000 în emisfera sudică, în timpul iernii australe). Aceasta înseamnă că şi din "uscatul" planetei de fapt mai mult de jumătate e acoperit cu apă (în formă solidă sau lichidă). De aceea, planeta noastră e numită oarecum impropriu PĂMÂNT, fiind de fapt mai degrabă o PLANETĂ A APELOR.

Cea mai mare parte din apa de pe Terra e apă de suprafaţă. Pe noi ca oameni ne interesează mai ales apa dulce, şi în particular apa potabilă. Totuşi aceasta se obţine de cele mai multe ori din ape dulci de suprafaţă. De aceea este regretabilă tendinţa oamenilor de a acorda cea mai mare parte a atenţiei lor apei potabile cu neglijarea apelor de suprafaţă. Între ele şi cele subterane există numeroase legături, iar apa potabilă se obţine frecvent tot din apa de suprafaţă. În plus, o multitudine de alte utilizări ale apei în colectivităţile umane se bazează pe apele de suprafaţă, ceea ce impune să li se acorde importanţa cuvenită.