Managementul relațiilor de muncă în context european

I - ASPECTE TEORETICE/LEGISLATIVE ALE CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA CU TIMP PARTIAL

1. NOTIUNEA DE CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA CU TIMP PARTIAL

REGLEMENTARE

Cunoscut sub denumirea uzuala part-time, reglementarea acestui tip de contract este data de Directiva nr. 97/81 privind Acordul asupra muncii prestate cu fractiune de norma, incheiat intre Uniunea Angajatorilor si Industriasilor din Europa, Confederatia Europeana a Sindicatelor, Centrul European al Intreprinzatorilor cu Participatie Publica.

Legea nr.53/2003, avand ca obiect de reglementare Codul Muncii, confera legitimitate contractului de munca cu timp partial. Noul Cod al Muncii specifica faptul ca acest tip de contract face obiectul negocierilor, sustinand astfel flexibilitatea in munca.

Contractul individual de munca cu timp partial este reglementat in titlul II- intitulat Contractul individual de muncă, capitolul VIII, articolele 101- 104 din Codul muncii.

NOTIUNE

Contractul individual de munca cu timp partial este contractul cu program de lucru corespunzator unei fractii de norma.

In Dictionar de drept al muncii, norma de munca este definita ca fiind un instrument de masurare a muncii ce exprima cantitatea de munca necesara pentru efectuarea operatiilor sau lucrarilor de catre un salariat cu o calificare corespunzatoare, care lucreaza cu o intensitate normala, in conditiile unor procese tehnologice si de munca determinate. Norma de munca cuprinde timpul productiv, timpul pentru intreruperile impuse de desfasurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de munca.

In tarile europene este cunoscuta o forma speciala de munca pe timp partial denumita „ job sharing” . Ea presupune ca un post cu timp normal de munca este impartit intre 2 sau mai multi lucratori care isi stabilesc prin întelegerea lor locul de munca, fara interventia patronului. Ei se obliga sa se înlocuiasca reciproc în caz de nevoie, important fiind ca activitatea sa se desfasoare in permanenta.

DURATA PROGRAMULUI DE LUCRU

Inspirandu-se din reglementarile comunitare si din cele ale altor state, Codul muncii de la noi, a prevazut initial o limita minima a duratei programului de lucru în cazul contractelor individuale de munca cu timp partial. Astfel, programul de lucru trebuia să fie corespunzator unei fractiuni de norma de cel putin 2 ore pe zi, iar durata saptamanala de lucru a unui salariat angajat cu contract de munca pe timp partial era inferioara celei a unui salariat cu norma intreaga comparabil, fara a putea fi mai mica de 10 ore. Fractiunea de 2 ore/zi se calcula insa cumulat la nivelul saptamanii de lucru si nu ca prezenta zilnica obligatorie la serviciu. Ca urmare a modificarilor aduse Codului muncii prin OUG nr. 55/2006 a fost inlaturata limitarea de minimum 2 ore/zilnic sau 10 ore pe saptamana care greva contractul individual de munca cu timp partial. Prin urmare, in prezent acesta poate fi incheiat pentru orice durata zilnica care este inferioară duratei normale. Nu exista nici o norma juridica in legislatia muncii care sa impuna ca functiile de conducere sa fie ocupate numai cu norma intreaga sau ca incheierea contractului individual de munca cu timp partial este posibila numai pentru functiile de executie. Singura conditie prioritara este ca durata de munca sa fie inferioară fata de situatia unui salariat comparabil cu norma intreaga.

In spiritul Directivei Europene nr. 97/81 din 15 decembrie 1997 , Legiuitorul dispune ca salariatul comparabil este salariatul cu norma intreaga din aceeasi unitate, care are acelasi tip de contract individual de munca, presteaza aceeasi activitate sau una similara cu cea a salariatului angajat cu contract individual de munca cu timp partial, avandu-se in vedere si alte considerente, cum ar fi vechimea in munca si calificarea sau aptitudinile profesionale. In situatia in care nu exista un salariat comparabil in aceeasi unitate, se au in vedere dispozitiile din contractul colectiv de munca aplicabil in speta. In cazul in care nu exista un contract colectiv de munca aplicabil, se au in vedere dispozitiile legislatiei in vigoare sau contractul colectiv de munca la nivel national.