Managementul Resurselor de Muncă

CAPITOLUL I

REPERE CONCEPTUALE

1.1. Relaţia individ-organizaţie

Intr-o lume a afacerilor aflată tot mai pregnant sub semnul competiţiei, capitalul

migrează către noi oportunităţi, către noi zone de profitabilitate, iar transferul tehnologic a devenit o simplă problemă de resurse financiare. Cu toate acestea, între firme care funcţionează practic în acelaşi ambient, pe coordonate asemănătoare din punct de vedere tehnic şi dimensional, regăsim diferenţe notabile in ceea ce priveşte parametrii de performanţă, unele dintre ele situăndu-se in topul companiilor de succes, în timp ce altele luptă pentru supravieţuire.

Elementul esenţial prin care firmele în cauză se diferenţiază îl constituie modul de abordare a problematicii resurselor de muncă , cu alte cuvinte conţinutul şi calitatea acestor resurse. De altfel, tot mai mulţi specialişti in domeniu sunt de părere că avantajul competitiv al unei organizaţii rezida în oamenii săi.

Din punct de vedere al angajatului, există cel puţin patru dimensiuni după care acesta îşi evaluează locul de muncă, fiecăreia dintre ele corespunzăndu-i un set de politici sau practici organizaţionale:

a) termenii angajării care se referă la remuneraţie şi beneficii, garantarea

siguranţei locului de muncă, garantarea unui mediu sigur şi placut în desfăşurarea activităţii;

b) tipul locului de muncă asigură creşterea responsabilităţilor inidividuale,

asigură un program de lucru flexibil, asigură oportunităţi de dezvoltare;

c) regulile de la locul de muncă reduce deosebirile sociale şi economice

dintre conducere şi restul salariaţilor, acordă dreptul de a participa la desfăşurarea evenimentelor, precum şi dreptul de a se confrunta cu cei care deţin autoritatea în organizaţie;

d) miza pentru succes se referă la participarea la beneficiile rezultate din

îmbunătăţirea productivităţii, participarea la profit, participarea la patronaj.

Munca , înţeleasă ca o activitate creatoare de bunuri şi valori materiale şi spirituale necesare satisfacerii cerinţelor şi trebuinţelor umane, este indisolubil legată de viaţa omului.

Percepută fie ca o constrângere, fie ca o libertate, munca este sursă determinantă a avuţiei naţionale şi practic în prezent nici nu se poate concepe vreo altă posibilitate de progress şi dezvoltare socială decât prin intermediul muncii depuse de indivizi în mod individual şi colectiv.

Nu orice muncă prestată constituie însă o relatie de muncă în sensul dreptului muncii. Dreptul muncii, ca ramură a sistemului de drept, reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile individuale şi colective care se nasc între patroni şi salariaţi cu ocazia prestării muncii.

Dreptul muncii reglementează numai munca ce este prestată in condiţii de subordonare, de control, de executare a unei activităţi determinate, pe riscul şi pentru profitul angajatorului, in schimbul obţinerii unui salariu

1.2. Managementul resurselor de muncă: definiţie, obiective

Organizaţia reprezintă o structură formală, constituită in vederea realizării unor

obiective, pe baza sinergiei eforturilor tuturor membrilot care o compun. Obţinerea celor mai bune rezultate, cu eforturi minime şi în cel mai scurt timp, presupune cooperarea dintre membrii care alcătuiesc organizaţia şi corelarea între specializările fiecărei unităţi de lucru şi oameni. Această convergenţă a activităţilor şi eforturilor specialiştilor este asigurata de conducerea exercitată asupra tuturor structurilor şi unităţilor organizaţionale. Pentru realizarea obiectivelor propuse, conducerea organizaţiei terbuie să definească, să grupeze şi apoi să ierarhizeze in ordinea importanţei toate activităţile care se desfăşoară in cadrul ei. Datorită diviziunii muncii – pe orizontală şi pe verticală – eficienţa economică poate fi cuantificată la nivelul întergii firme, dar şi pe departamente, drupe de lucru sau individual. Diviziunea verticală se bazeaza pe stabilirea nivelurilor de autoritate care alcătuiesc linia ierarhică a structurii organizaţionale. Diviziunea orizontală a muncii se bazează pe specializarea activităţilor. Analiza muncii, pe aceste axe, presupune colectarea sistematică de informatii referitoare la întreaga reţea de posturi care formează organizaţia. Procesul este complex, presupunănd un sistem de metode şi instrumente prin intermediul cărora să se poată realize informarea (culegerea datelor), prelucrarea informaţiilor şi reactivitatea, adică rezultatele şi consecinţele acestora in plan tehnic şi uman.

Analiza muncii reprezintă procesul prin care sunt studiate posturile, cu scopul de a identifica conţinutul activităţilor specifice, atributele umane necesare ocupării lor, atribuţiile ce revin angajatului pe fiecare post, responsabilităţile faţă de rezultatele obţinute şi relaţiile cu celelalte posturi din organizaţie.