Managementul Resurselor Umane în Administrația Publică Locală

CAPITOLUL I

CADRUL LEGISLATIV SI ORGANIZATORIC

1.1 Administraţia publică. Categorii de resurse umane

1.1.1 Administraţia publică centrală şi locală.

Termenul de a administra are mai multe accepţiuni:

• Din punct de vedere etimologic, el provine din latină şi înseamnă a da o mână de ajutor, a conduce, a dirija.

• În limbaj curent, prin “administraţie“ se poate înţelege:

- conţinutul principal al activităţii puterii executive a statului;

- sistemul de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă;

- conducerea unui agent economic sau a unei instituţii socialculturale;

- un compartiment din unităţile productive sau din instituţiile social-culturale care nu desfăşoară nemijlocit o activitate direct productivă.

Dintre multiplele sensuri ale acestui cuvânt cel care ne interesează este cel de administraţie publică – ca formă de exercitare a puterii executive în stat.

Termenul de administraţie are două sensuri principale:

 pe de o parte, el desemnează maniera în care sunt rezolvate treburile curente cu caracter public, procedeele folosite pentru rezolvarea acestora şi modul în care sunt gestionate serviciile publice;

 pe de altă parte, el reprezintă ansamblul autorităţilor şi agenţilorcare se consacră conducerii acestor treburi curente.

Problema centralizării şi descentralizării în administraţia publică s-a pus şi se pune în orice stat, indiferent de structura sa, de forma de guvernământ şi de regimul politic.

Orice stat, fiind o putere publică, organizată pe un teritoriu delimitat şi recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci şi de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o persoană la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-şi îndeplini acest rol, statul îşi împarte teritoriul şi populaţia aflată pe acesta în anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone mai mici sau mai mari, sunt unităţile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: judeţ, ţinut, regiune, oraş, comună, etc.

În toate aceste unităţi administrativ-teritoriale statul a creat autorităţi publice, care să-l reprezinte şi să acţioneze în acestea pentru realizarea intereselor sale, dar şi ale locuitorilor respectivi. În acelaşi scop, statul a creat autorităţi şi la nivel central, care să-l reprezinte şi să asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel şi care apar ca ceea ce este comun şi general tuturor zonelor de interese.

Profesorul Paul Negulescu afirma că în orice ţară sunt două categorii de interese: unele care au un caracter cu totul general privind totalitatea cetăţenilor, întreaga colectivitate şi altele care sunt speciale unei anumite localităţi. Pentru armonizarea acestor categorii de interese statul a creat regimuri juridice sau instituţii speciale, fiecare dintre ele asigurând o rezolvare mai mult sau mai puţin corespunzătoare situaţiilor concrete.

Descentralizarea în administraţia publică este un regim juridic în care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de funcţionari numiţi de la centru ci de către cei aleşi de corpul electoral. În acest regim administrativ, statul conferă unor autorităţi publice şi dreptul de exercitare a puterii publice în unele probleme. Acest regim juridic se fundamentează în plan material pe un patrimoniu propriu al unităţilor administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigură mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale.

Descentralizarea administrativă constă în recunoaşterea personalităţii juridice unităţilor administrativ-teritoriale, existenţa autorităţilor publice care le reprezintă şi care nu fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului, precum şi transferarea unor servicii publice din competenţa autorităţilor centrale către cele locale.

Gradul descentralizării administrative depinde de numărul serviciilor publice date în competenţa autorităţilor locale. Cu cât numărul acestora este mai mare cu atât va fi mai mare descentralizarea. Descentralizarea în administraţia publică depinde şi de modul cum sunt organizate autorităţile publice locale şi raporturile lor cu cele centrale. Autorităţile locale pot fi alese (descentralizarea este mai mare) sau pot fi numite de către autorităţile centrale (caz în care descentralizarea este mai mică). Gradul descentralizării administrative depinde şi de forma în care se exercită tutela administrativă (controlul special efectuat de autoritatea centrală).

Într-o descentralizare administrativă se pot rezolva în condiţii mai bune interesele locale, serviciile publice locale putând fi conduse mai bine de către autorităţile locale într-un regim în care acestea nu au obligaţia să se conformeze ordinelor şi instrucţiunilor de la centru. Măsurile şi deciziile pot fi luate mai operativ de către autorităţile locale iar resursele materiale şi financiare şi chiar forţa de muncă pot fi folosite cu mai mare eficienţă şi să răspundă unor nevoi prioritare pe care autorităţile locale le cunosc mai bine decât autorităţile centrale.

Funcţionarii publici aleşi sau numiţi, în regimul descentralizării administrative, pe un termen limitat, înlătură în măsură mai mare fenomenele birocratice în activitatea locală. Participarea locuitorilor prin alegeri la desemnarea autorităţilor locale accentuează spiritul de responsabilitate şi iniţiativă pentru viaţa publică a localităţii în care ei locuiesc şi determină să caute şi să găsească ei înşişi soluţii la problemele cu care se confruntă.

Fundamentul material şi obiectiv al descentralizării administrative îl constituie organizarea teritoriului României în unităţi administrativ-teritoriale – comune, oraşe, judeţe – în conformitate cu dispoziţiile art. 3 (3) din Constituţie.

În aceste unităţi administrativ-teritoriale sunt constituite autorităţi ale administraţiei publice, în a căror organizare şi funcţionare se întâlnesc multe din trăsăturile specifice regimului administrativ al descentralizării, dar şi al regimurilor intermediare: desconcentrarea şi tutela administrativă.

Constituţia României prevede că ,,Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul descentralizării, autonomiei locale şi pe cel al deconcentrării serviciilor publice” – art. 120 - ,,Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii. Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe.” – art. 121 (1) şi (2).

,,Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii” – art 122.

Din prevederile constituţionale rezultă elementele specifice descentralizării administrative care caracterizează şi în prezent administraţia publică din România.

În primul rând, rezolvarea problemelor locale care interesează comuna, oraşul sau judeţul este dată în competenţa autorităţilor şi funcţionarilor publici aleşi de corpul electoral. Aceste autorităţi locale au o competenţă materială generală, dreptul şi obligaţia de a rezolva toate problemele care interesează unitatea administrativ-teritorială respectivă.

În al doilea rând, persoanele care alcătuiesc aceste autorităţi (consilierii locali, consilierii judeţeni, primarii) sunt aleşi de către locuitorii localităţii sau judeţului respectiv.