Managementul Resurselor Umane în Cadrul Sistemului Financiar

INTRODUCERE

Managementul resurselor umane constituie complexul de activităţi orientate către utilizarea eficienta a personalului unei organizaţii, urmărindu-se atât realizarea obiectivelor acesteia cât şi satisfacerea nevoilor angajaţilor.

Conceptul de management al resurselor umane nu este nou. Acesta a aparut in SUA in anul 1881. Wharton Business School fiind prima institutie de invatamant axata pe educatia in domeniul managementului si al afacerilor. In Europa, disciplina managementul resurselor umane a fost predata pentru prima oara la Crainfield School of Management si London Business School in anul 1965. In opinia unor specialisti in domeniul managementului, precum Lawrence P. , aparitia si dezvoltarea in SUA a managementului resurselor umane reflecta in mare masura preocuparile acestora in domeniul managementului, in scopul identificarii si implementarii in activitatea practica a unor instrumente manageriale eficiente. Insa aceste aspecte nu au reprezentat obstacole in procesul de extindere a managementului resurselor umane la nivel global. Dimpotriva, in opinia lui Petigrew A. , ritmul de promovare a inovatiilor este mult mai rapid in Europa, decat in Japonia. Ritmul rapid de dezvoltare a managementului resurselor umane in Europa a fost impus de preocuparile companiilor de a aplica noi forme de organizare in contextual extinderii activitatii acestora dincolo de granitele nationale.

P. Drucker in lucrarea sa The Practice of Management atribuia managementului trei functii: obtinerea performantei economice, conducerea managerilor si managementul muncitorilor si al muncii. “Omul e singura resursă aflată la dispoziţia omului care poate fi dezvoltată” afirma el, şi “oamenii trebuie consideraţi ca resurse.Managerii şi muncitorii reprezintă împreună resursele umane ale unei organizatii”.

Individul, prin structura sa, prin sentimente, mentalitate, cultura, motivaţie, dorinţe şi în special prin conştiinţa de sine, reprezintă marea necunoscută a unui sistem, putând împiedica sau, dimpotrivă, putând potenţa o acţiune, un proces, o activitate.

Resursele umane constituie elementul creator, activ si coordonator al activităţii din cadrul organizaţiilor, ele influenţând decisiv eficacitatea utilizării resurselor materiale, financiare şi informaţionale. A descrie oamenii ca fiind “resurse” le subliniază importanţa şi arată faptul că managementul lor cere nivele înalte de preocupare sincera fata de oameni, atentie si profesionalism.

Evolutia practicii si gandirii manageriale a determinat deplasarea atentiei specialistilor de la factorul material către resursa umana. S-a ajuns astfel la concluzia că individul este mai mult decât o simplă componentă a factorilor productivi, iar managementul resurselor umane depăşeşte principiile rigide ale gestionării activelor firmei, trebuind să ţină seama de o serie de caracteristici ce scapă calculului economic. Numai luând în considerare toate aspectele ce definesc personalitatea umană, abilităţile, cunoştinţele, aspiraţiile, trăsăturile de temperament şi caracter, managementul poate reuşi să conducă resursa cea mai preţioasă, unica resursă dotată cu capacitatea de a-şi cunoaşte si invinge propriile limite.

Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifica insa o subevaluare a celorlalte resurse. Conceperea sistemică a firmei implică abordarea interdependentă a resurselor, pornind de la obiectivele fundamentale la a căror realizare concură împreună, de la conexiunile de esenţă ce există între ele. Supralicitarea resurselor umane în detrimentul celorlalte afecteaza echilibrul dinamic al organizatiei.

Numai prin satisfacerea nevoilor angajatului se va putea obtine implicarea acestuia în realizarea obiectivelor organizaţiei şi numai contribuind la succesul organizaţiei angajaţii vor putea să-şi satisfacă nevoile legate de munca pe care o desfăşoară. Numai atunci când cei implicaţi înţeleg această relaţie managementul resurselor umane ocupă o poziţie importantă în cadrul organizaţiei şi poate contribui la succesul acesteia.

Managementul european poate fi vazut ca un concept privind rezolvarea problemelor si luarea deciziilor la toate nivelurile organizatiilor, prin care sa se distinga identitatea europeana a strategiilor, precum si a planificarii, implementarii si evaluarii schimbarilor . In opinia lui Pettigrew A., principala caracteristica a managementului european, in comparatie cu Japonia si SUA, o constituie flexibilitatea (diversitatea economica, sociala, culturala si politica). Spatiul european mai poate fi caracterizat printr-un grad foarte mare de mobilitate a fortei de munca, grad ridicat de adaptabilitate, orientare catre resursele umane, existenta unor valori si comportament specifice modului de viata, responsabilitate sociala, amplificarea puterii managerilor, iar relatiile manageriale au un caracter informal.

In opinia unor autori, managementul european reprezinta un mozaic de modele nationale de management. Analiza, din punctul de vedere al culturii manageriale a tarilor europene, imparte spatiul Uniunii Europene in cinci grupe culturale : nordica (Suedia, Finlanda, Danemarca, Olanda), germanica (Germania, Austria, Elvetia), latina (Franta, Spania, Portugalia, Luxemburg, Italia, Belgia), engleza (Marea Britanie si Irlanda) si estica (Grecia, Turcia, Romania, Polonia, Rusia). Practic, diversitatea valorilor culturilor manageriale din tarile europene formeaza un conglomerat definit prin diferite limbaje de comunicare, traditii, obiceiuri, norme, performante economice, care se deosebesc de la o natiune la alta.

Tema acestui proiect se refera la managementul resurselor umane din departamentul financiar bancar olandez. Am ales aceasta tema din doua motive: traditia comerciala a Olandei, unde se pot remarca procese, concepte, tehnici si metode folosite in managementul resurselor umane de-a lungul timpului si al doilea motiv il constituie orientarea recenta a Olandei spre domeniul comercializarii serviciilor si a internationalizarii acestora.

CAPITOLUL 1

MANAGEMENTUL OLANDEZ – APRECIERI GENERALE

Structura socio – culturala a Olandei, traditia ei istorica si, de aici, orientarea ei catre un bun nivel de trai de-a lungul timpului, se reflecta in mod firesc si in procesul managerial al institutiilor olandeze.

Olanda, purtand denumirea oficiala “Regatul Tarilor de Jos”, este impartita administrativ in 12 provincii. Forma de guvernamant este aceea de monarhie constitutionala ereditara. Cele 12 provincii detin – in plan financiar – o oarecare autonomie, fara ca asta sa conduca la o forma de organizare de tip federativ. Inconvenientul unei astfel de organizari statale ar fi fost acela ca regiunile aflate spre continent ar fi avut in administrare un volum de resurse diferit de cel al regiunilor situate la mare, cu consecinta unor diferente semnificative de dezvoltare economica, implicit de nivel de trai. Fata de aceasta situatie, data, s-a impus ca – in vederea realizarii unei dezvoltari economice de anvergura – cel putin in perioada revolutiei tehnico-stiintifice, si ulterior acesteia, modelele manageriale olandeze sa comporte anumite particularitati.