Managementul Resurselor Umane în Cadrul Spitalului CFR

INTRODUCERE

Resursele umane este singura resursă din cadrul unei întreprinderi care poate avea capacitatea de a-şi mări valoarea sa odată cu trecerea timpului, spre deosebire de toate celelalte resurse ale întreprinderii, care se uzează dacă nu fizic, atunci moral.

La spitalul CFR scopul analizei este acela de a identifica resursele umane de care dispune, precum şi realizarea concordanței acestora cu deciziile strategice care operaționalizează strategiile de personal.

Etapa empirică este caracterizată prin faptul că își are începuturile în cele mai vechi timpuri şi include preocupările în domeniu până la sfârșitul secolului al XIX-lea, unde proprietarul era văzut ca deţinător unic al capitalului, şi avea un rol dublu, deoarece pe lângă rezolvarea tuturor sarcinilor exercita şi funcția de organizare a muncii. Principalele trăsături se bazau pe intuiție, bun-simț, tradiție şi experiențǎ, iar activitățile de personal erau empirice şi vizau latura tehnico-organizatoricǎ a muncii, şi numai tangențial şi empiric, aspectele manageriale, succesul fiind considerat exclusiv ca rezultat al unor calităţi personale;

Etapa bunăstării sau prosperităţii, prezintă următoarele caracteristici:

• s-a declanşat o dată cu preocupările lui F.W.Taylor şi se caracterizează printr-un proces de dedublare, în sensul că:

- latura tehnico-organizatoricǎ a activităţii este lăsată pe seama unor “funcționari ai capitalului”, care nu dețin, de regulă, capital;

- proprietarul sau patronul rămâne singurul subiect direct al conducerii laturii social economice

• este proprie perioadei de avânt a capitalismului, caracterizată prin creşterea complexităţii activităţilor desfăşurate, care a dus la:

- modificări în structura proceselor de muncă;

- intensificarea preocupările în domeniul funcțiunii de personal.

Administrarea personalului, cunoaşte o dezvoltare mai puternică ȋn timpul celui de-al doilea război mondial unde se dezvoltă funcțiunea de personal şi apar noi cerințe în domeniul resurselor umane datorită creşterii mărimii organizațiilor şi complexităţii activităţilor. Tot ȋn această perioadă se dezvoltă şi sindicatele şi legislația muncii, precum şi obiectivele legislative care au în vedere mai mult organizația ca agent economic într-o economie de piaţă şi mai puţin angajații; se dezvoltă mişcările greviste şi se elaborează politici de personal care să umanizeze munca;

Managementul personalului – faza de dezvoltare, este specifică perioadei celui de-al doilea război mondial și anilor ’50 unde au fost create condiții favorabile pentru dezvoltarea funcțiunii de resurse umane datorită reconstrucției postbelice, expansiunii rapide a organizațiilor, accelerării schimbărilor tehnologice, internaţionalizării crescânde a economiei;

Managementul personalului – faza matură, are drept trăsături definitorii faptul că este specifică anilor 1960-1970, și se caracterizează prin:

- abordări cât mai complexe ale problemelor resurselor umane;

- implicarea în mai mare măsură a managerilor de personal în elaborarea strategiei

resurselor umane ale organizației;

- preocuparea mai intensă a personalului în realizarea obiectivelor organizaționale;

Tot în această perioadă se perfecţionează metodele și tehnicile de selecție, pregătire și evaluare;

Managementul resurselor umane – prima fază, este caracterizată prin faptul că este localizată în perioada antreprenorială a anilor ’80, când în universităţile americane apare conceptul de managementul resurselor umane și se încearcă determinarea dimensiunii umane a schimbărilor organizaționale precum și integrarea strategiilor din domeniul resurselor umane în strategia globală a organizației;

În centrul tuturor afacerilor stă omul. Toate celelalte resurse, terenuri, clădiri, mecanisme, utilaje autovehicule sau bani sunt doar de importanţă secundară. Fără oameni nu se pot face afaceri. Afacerile nu au alt scop decât să servească nevoile oamenilor. Desigur, oamenii au roluri diferite în cadrul unei afaceri şi au multe legături cu alte afaceri. Oamenii sunt angajaţii unei afaceri. Uneori ei sunt managerii acesteia, alteori sunt furnizori, clienţi, creditori, debitori, şi deseori sunt acţionari ai unei iniţiative. În mod frecvent însă, ei pot avea toate aceste atribute la un loc.

Mecanismele economiei de piaţă impun practicarea unui management eficient şi performant la toate nivelurile, iar aceasta nu se poate realiza fără resurse umane competenţe, puternic motivate pentru performanţă.

Pentru orice organizaţie de succes, resursele umane reprezintă nucleul în jurul cărora gravitează toate celelalte resurse (materiale, financiare, informaţionale), iar problemele privind recrutarea, selecţia, instruirea, perfecţionarea, evaluarea, recompensarea şi motivarea constituie principalele direcţii de cercetare a Managementului resurselor umane a oricărei organizaţii.

Managementul resurselor umane va cuprinde şi se va amplifica în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi culturale. Este evident că managerul competent trebuie să aibă o mare capacitate de analiză şi sinteză, flexibilitate şi mobilitate în gândire, capacitate de negociere, disponibilitate de dialog, spirit de echipă dar, mai ales, să ştie cum să motiveze angajaţii în obţinerea de rezultate performanţe şi să conştientizeze că succesul poate fi obţinut numai atunci când fiecare angajat simte că are valoare şi că este important în cadrul organizaţiei.

În cadrul lucrării ce urmează se va analiza managementul resurselor umane în cadrul unei societăţi, și anume “Spitalul CFR, Craiova”. Ȋn cadrul acestei analize se vă urmării structura salariaților pe secții, sexe, competențe profesionale, vârstǎ.

CAPITOLUL I

ABORDĂRI TEORETICE ALE MANAGEMENTULUI

RESURSELOR UMANE

1.1.Elemente definitorii ale managementului resurselor umane

Astăzi, în noile condiții socio-economice și politice, prin “resurse umane” literatura de specialitate considerǎ că trebuie să înţelegem acea categorie a resurselor economice care sintetizează potenţialul de muncă al unei țǎri, zone geografice, organizații etc. Resursele umane se aflǎ sub incidența unor determinări multiple, generate de acțiunea unor factori economici, psihosociali și demografici. Deși constituie obiectul unei piețe distincte, piața muncii, resursele umane sunt mai mult decât o simplă marfǎ. Progresele remarcabile înregistrate în ultimele decenii în ştiinţă și tehnologie au impus o serie de reorientări și în abordările specifice problematicii resurselor umane. Astfel, în noul context al evoluției economice mondiale, capătă o relevanțǎ aparte elementele de tipul stocului de capital uman, potențialului creativ etc. Unii autori subliniază chiar că se impune o reconsiderare a accepțiunii generale legată de conceptul de resursǎ umană, întrucât conținutul muncii s-a schimbat radical. În acest sens, definitorii pentru resursele umane sunt: creativitatea și capacitatea de inițiativǎ, capacitatea de asimilare și folosire a tehnologiilor informaționale și a neo-tehnologiilor.