Managementul Resurselor Umane în Firmele Internaționale

INTRODUCERE

Cheia succesului în firmele internaţionale, şi nu numai, în lumea contemporană, este forţa de muncă, concept care, în accepţiunea de până acum nu mai poate fi abordat Este nevoie, potrivit opiniei savantului Peter Drucker, de om în toată plenitudinea performanţelor sale, cu mintea, dăruirea, forţa de creaţie, etc. Ca urmare, problematica managementului resurselor umane în managementul firmelor internaţionale, are un nou conţinut şi un nou mod de concepere şi operaţionalizare.

În această lucrare mi-am propus să urmăresc următoarele obiective:

- tendinţele în managementul resurselor umane în managementul afacerilor internaţionale;

- discutarea rolului planificării resurselor umane şi a relaţiei acesteia cu planificarea la nivel organizaţional;

- definirea noţiunilor de bază ale managementului resurselor umane;

- ilustrarea problemelor angajării resurselor umane necesare în cadrul organizaţiilor;

- prezentarea funcţiilor de bază ale managementului resurselor umane;

- prezentarea unor modalităţi de orientare şi integrare a noilor angajaţi.

Mi-am ales studiul de caz respectiv pentru a prezenta evaluarea rezultatelor cercetărilor cu privire la interviul de angajare.

Pe parcursul lucrării am dezbătut fiecare obiectiv în parte cât mai sintetizat posibil.

„Realizarea proiectului, referindu-se la o temă de mare actualitate şi perspectivă presupune cunoştiinţe interdiscplinare. Un astfel de proiect aduce autorului numai avantaje.”

CAP.I BAZA CONCEPTUALĂ A MANAGEMENTULUI REUSRSELOR UMANE

SUBCAP. 1 DEFINIRE, IMPORTANŢĂ, PRINCIPII ŞI OBIECTIVE

Managementul resurselor umane constituie complexul de activităţi orientate către utilizarea eficienta a personalului unei organizaţii, urmărindu-se atât realizarea obiectivelor acesteia cât şi satisfacerea nevoilor angajaţilor.

Conceptul de resurse umane nu este nou. P. Drucker în lucrarea sa “The Practice of Management” atribuia managementului trei funcţii: obţinerea performantei economice, conducerea managerilor si managementul muncitorilor şi al muncii. “Omul e singura resursă aflată la dispoziţia omului care poate fi dezvoltată” afirma el, şi “Oamenii trebuie consideraţi ca resurse Managerii şi muncitorii reprezintă împreună resursele umane ale unei organizaţii.”

Individul, prin structura sa, prin sentimente, mentalitate, cultura, motivaţie, dorinţe şi în special prin conştiinţa de sine, reprezintă marea necunoscută a unui sistem, putând împiedica sau, dimpotrivă, putând potenţa o acţiune, un proces, o activitate.

Totodată, prin natura sa de fiinţă sociabilă, omul trăieşte şi acţionează în colectivitate, face parte din anumite grupuri de care se simte mai mult sau mai puţin ataşat, grupuri care la rândul lor interacţionează cu alte grupuri, depinzând de unele şi exercitând influenţe asupra altora. Prin urmare, iniţierea şi desfăşurarea cu succes a activităţilor diferitelor organizaţii depind într-o măsură covârşitoare de gradul în care este înţeles, motivat şi coordonat factorul uman.

Resursele umane constituie elementul creator, activ si coordonator al activităţii din cadrul organizaţiilor, ele influenţând decisiv eficacitatea utilizării resurselor materiale, financiare şi informaţionale. A descrie oamenii ca fiind “resurse” le subliniază importanţa şi arată faptul că managementul lor cere nivele înalte de preocupare sinceră faţă de oameni, atenţie şi profesionalism.

Evoluţia practicii şi gândirii manageriale a determinat deplasarea atenţiei specialiştilor de la factorul material către resursa umana. S-a ajuns astfel la concluzia că individul este mai mult decât o simplă componentă a factorilor productivi, iar managementul resurselor umane depăşeşte principiile rigide ale gestionării activelor firmei, trebuind să ţină seama de o serie de caracteristici ce scapă calculului economic. Numai luând în considerare toate aspectele ce definesc personalitatea umană, abilităţile, cunoştinţele, aspiraţiile, trăsăturile de temperament şi caracter, managementul poate reuşi să conducă resursa cea mai preţioasă, unica resursă dotată cu capacitatea de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite.

Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifică însă o subevaluare a celorlalte resurse. Conceperea sistemică a firmei implică abordarea interdependentă a resurselor, pornind de la obiectivele fundamentale la a căror realizare concură împreună, de la conexiunile de esenţă ce există între ele. Supralicitarea resurselor umane în detrimentul celorlalte afectează echilibrul dinamic al organizaţiei.

Numai prin satisfacerea nevoilor angajatului se va putea obţine implicarea acestuia în realizarea obiectivelor organizaţiei şi numai contribuind la succesul organizaţiei angajaţii vor putea să-şi satisfacă nevoile legate de munca pe care o desfăşoară. Numai atunci când cei implicaţi înţeleg această relaţie managementul resurselor umane ocupă o poziţie importantă în cadrul organizaţiei şi poate contribui la succesului acesteia.

Principiile esenţiale ale managementului resurselor umane sunt:

- Aprecierea factorului uman ca o resursă vitală;

- Corelarea, într-o manieră integrată, a politicilor şi sistemelor privind resursele umane cu misiunea şi strategia organizaţiei;

- Preocuparea susţinută de concentrare şi direcţionare a capacităţilor şi eforturilor individuale în vederea realizării eficiente a misiunii şi obiectivelor stabilite;

- Dezvoltarea unei culturi organizaţionale sănătoase.

Obiectivele urmărite de managementul resurselor umane constau în:

*Creşterea eficienţei şi eficacităţii personalului (sporirea productivităţii);

*Reducerea absenteismului, fluctuaţiei şi a amplorii şi numărului mişcărilor greviste;

*Creşterea satisfacţiei în muncă a angajaţilor;