Managementul Schimbării Organizaționale

Managementul schimbării organizaţionale

1. Definiţii şi clasificări

Alături de cultura organizatorică, schimbarea reprezintă factorul cu cel mai mare impact asupra funcţiilor de planificare şi organizare ale managementului. Schimbarea este un factor cu un impact puternic asupra funcţiilor managementului, mai ales asupra celor de planificare şi organizare.

O definiţie pentru managementul schimbării ar fi: elaborarea, administrarea şi evaluarea sistematică a schimbărilor într-o întreprindere. Managementul schimbării organizaţionale în context internaţional reprezintă procesul managerial de adoptare a deciziilor de creare şi de multiplicare a avantajului competitiv într-un mediu complex, volatil şi riscant, în care sunt implicaţi actori şi din alte ţări, decât din ţara de origine.

Elementele principale ale managementului schimbării sunt:

- iniţiatorul schimbării

- agentul schimbării

- obiectul schimbării

- tipul schimbării (soluţiile adoptate)

- evaluarea schimbării

Iniţiatorii schimbării sunt managerii care doresc să îndeplinească un obiectiv al companiei sau pur şi simplu reacţionează la schimbările de mediu extern. Pentru a obţine rezultate optime, iniţiatorul (sau iniţiatorii) trebuie să se implice şi în implementarea schimbării, pentru a oferi ajutor angajaţilor implicaţi în procesul de schimbare şi a ajuta la învingerea rezistenţei la schimbare. În caz contrar pot apărea situaţii nefericite în care managerul sugerează o schimbare, însă ajunge să constate că propunerile lui sunt ignorate (cu bună ştiinţă sau nu) de către angajaţi.

Agentul schimbării este cel care decide modul efectiv în care va fi implementată schimbarea şi rezolvă problemele apărute pe parcursul procesului de schimbare. El este responsabilde rezultatele schimbării. Poate fi tot unul dintre managerii societăţii sau un consultant extern specializat în domeniul în care are loc schimbarea. Deoarece agentul este cineva venit “de sus”, el nu are o foarte mare influenţă asupra angajaţilor, ceea ce poate exacerba rezistenţa la schimbare. De aceea, el are nevoie de sprijinul unor persoane care pot să convingă angajaţii afectaţi de schimbare de oportunitatea acesteia.

Obiectul schimbării este ales în funcţie de rezultatele finale care trebuie obţinute în urma schimbării şi poate fi foarte divers, de la schimbarea atitudinii managementului faţă de un

anumit aspect al producţiei până la regândirea totală a unor produse.

Tipul schimbării poate fi:

- tehnologică

- structurală

- de comportament

Schimbarea tehnologică include orice aplicare a noilor modalităţi de transformare a resurselor în produse şi servicii. În sensul uzual al cuvântului, tehnologia înseamnă utilaje noi, dar putem extinde termenul pentru a include şi noi tehnici care folosesc aceleaşi utilaje. În general, schimbarea tehnologică presupune cunoştinţe de specialitate. Proiectarea organizaţiei presupune definirea posturilor de muncă, organizarea posturilor în compartimente şi alegerea managerilor pentru fiecare compartiment.

Schimbarea structurală constă în creşterea eficienţei muncii prin refacerea structurii organizatorice, a descrierii posturilor sau a relaţiilor de autoritate.

Schimbările de comportament sunt destinate reducerii rezistenţei salariaţilor la schimbare prin pregătirea lor pentru schimbare. Una din metodele cele mai eficiente de pregătire pentru schimbare o constituie instruirea continuă a angajaţilor, pentru a fi întotdeauna la curent cu cele mai noi evoluţii din domeniul lor de activitate.

Evaluarea schimbării este absolut necesară pentru a determina rezultatele schimbărilor

implementate şi pentru a produce feed-back ce va fi folosit de management pentru a îmbunătăţi strategia întreprinderii. Această evaluare este făcută, în general, de iniţiatorul schimbării. Procesul de schimbare este încheiat doar dacă rezultatul acestei etape este satisfăcător.

Complexitatea mediului internaţional este determinată de: diferenţele existente între condiţiile de mediu organizaţional din diferite ţări, volatilitatea mediului, schimbarea continuă a mediului şi riscul managerial, care impun procesele schimbării în organizaţii.

1) Diferenţele naţionale

Organizaţiile care acţionează în alte ţări întâlnesc o serie de diferenţe faţă de mediul cunoscut din ţara de origine şi de noutăţi care fac ca strategiile lor manageriale să fie supuse procesului de schimbare. Dintre diferenţele des întâlnite se pot exemplifica:

- metode de vânzare, distribuţie şi publicitate;

- cultura naţională (valori, norme şi practici);

- mediul tehnologic;

- cunoştintele.