Managementul Serviciilor Publice

INTRODUCERE – TEMA ABORDATA

In cadrul acestui proiect vom analiza serviciile de sănătate din România, subliniind semnificaţia pe care calitatea, echitatea şi accesibilitatea acestora o au asupra stării de sănătate a populaţiei, cu implicaţii asupra dezvoltării sociale.

In paralel cu prezentarea situatiei din Romania, vom prezenta nivelul de dezvoltare al diferitelor tari europene si modele europene dupa care se ghideaza sistemul nostru de sanatate (sau ar trebui sa se ghideze). Am ales sa prezentam strategiile diferitelor tari in domeniul sanatatii, pentru a extrage partile forte din fiecare sistem de sanatate european.

Aceste puncte forte pot fi preluate si de catre sistemul nostru de sanatate si pot reprezenta modele de functionare, recomandari.

Ne vom referi,astfel, la importanţa existenţei unui capital uman sănătos în dezvoltarea socială, cât şi la implicaţiile nivelului de dezvoltare economic asupra stării de sănătate şi calităţii serviciilor sanitare.

STUDIUL COMPARATIV

Nivelul de dezvoltare economic din România, în perioada tranziţiei, a determinat, pentru grupurile care au căzut în sărăcie, apariţia sau perpetuarea dinainte de 1989, a unor elemente care au influenţat negativ starea de sănătate a acestor grupuri: o alimen-

tatie insuficientă sau dezechilibrată, condiţii necorespunzătoare de locuit, o lipsă a unor condiţii de igienă (prin lipsa apei, toaletei în locuinţă).

Dincolo de fenomenul sărăciei însă, o mare parte a populaţiei din România are probleme legate de educaţia sanitară sau serviciile de sănătate de care beneficiază. Nivelul scăzut de dezvoltare economic a însemnat resurse mai puţine şi pentru sistemul sanitar şi apariţia de probleme ale acestuia, pe lung termen.

Astfel, pe deoparte, se constată (în grupurile cu un nivel redus de educaţie şi în mediul rural, cu precădere) un deficit de educaţie sanitară, ce se materializează în lipsa conştientizării rolului prevenţiei şi lipsa informaţiilor de planning familial.

Pe de altă parte, problemele legate de calitatea, echitatea şi accesibilitatea serviciilor medicale influenţează, la rândul lor rezolvarea eficientă a problemelor de sănătate ale populaţiei. Cea mai mare parte a populaţiei rurale are un acces dificil la serviciile publice de sănătate, multe dintre sate neavând nici măcar unităţi de asistenţă primară (medic de familie). Schimbările din sistemul sanitar de după 1996 nu au rezolvat problemele de acces ale acestor grupuri la asistenţa primară şi nici multiplele probleme legate de dotări cu tehnică medicală de nivel european. Investiţiile s-au făcut, cu precădere, în continuare, în sectorul spitalicesc, ducând la menţinerea polarizării în oferta de servicii de calitate. O parte a populaţiei din marile oraşe beneficiază de servicii spitaliceşti de o calitate ridicată, în contextual naţional, pe când cea mai mare parte a populaţiei rurale nu beneficiază decât (în cel mai fericit caz) de asistenţă primară, în condiţii minime sau subminime de dotare a dispensarelor. În condiţiile unei populaţii sărace sau izolate din punctul de vedere al drumurilor de acces, transportul celor din rural până la servicii spitaliceşti reprezintă o piedica pentru aceştia, prin costul sau posibilităţile de deplasare necesare. De asemenea, preţul crescut al medicamentelor în România constituie un obstacol pentru cei săraci. O altă problemă ţine de accesibilitatea la servicii prin calitatea de asigurat la sistem. Trecerea la sistemul de asigurări a lăsat o parte din populaţie, care după estimări se ridică la 5–6%, fără asigurare, deci complet nebeneficiari de servicii (date de la CNAS, 2004).

România a ales în reformarea sistemului medical public, modelul german al asigurărilor de sănătate. Modificările ultimilor ani din sistemul medical nu au rezolvat problemele serviciilor oferite, sistemul din momentul de faţă fiind unul hibrid, punând chiar sub semnul întrebării nevoia de trecere la asigurări sociale de sănătate. Trebuie precizat că fiecare dintre modelele actuale europene de organizare şi finanţare a serviciilor întâmpină probleme legate de costuri înalte, disparităţi între regiuni, grupuri sociale, în oferta de servicii, neputând asigura toate obiectivele propuse, la cel mai înalt nivel.

RELAŢIA DINTRE DEZVOLTAREA SOCIALĂ ŞI SERVICIILE DE SĂNĂTATE

Starea de sănătatea a unei naţiuni se corelează cu multiple dimensiuni ale calităţii vieţii: venit, loc de muncă, locuire şi utilităţi, echitate şi calitate a serviciilor de sănătate şi educaţie şi nu numai. Conform definiţiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, adoptate în ultimii 30 de ani, sănătatea unui om nu ar trebui să se rezume doar la o lipsă a bolii, ci la o stare de prosperitate atât fizică, cât şi mentală şi socială. Prin această definire modernă, sănătatea individului este strâns legată de conceptul de calitate a vieţii, mai mult ca niciodată. Pornind de la această viziune, în ţările dezvoltate oferta de servicii de sănătate este combinată cu succes, în prezent, cu servicii de consiliere psihologică sau de asistare socială, cu servicii la domiciliul pacientului sau servicii eficiente medico-sociale, pentru persoane cu dizabilităţi sau persoane cu alte tipuri de probleme medicale şi sociale, în acelaşi timp. Politicile sociale în domeniul sanitar se combină, eficient, cu alte tipuri de politică socială, pentru o investire cât mai adecvată în recuperarea capitalului uman al respectivei comunităţi.

Modelul lui Lalonde demonstrează că factorii care influenţează sănătatea au diverse ponderi în această corelaţie. Astfel, dezvoltarea economică a societăţii (standardul de viaţă al individului) are cea mai mare influenţă, de peste 50% asupra sănătăţii acestuia, urmează materialul genetic moştenit, stilul de viaţă adoptat şi factorii de mediu (obiceiuri de alimentaţie, exerciţiu fizic, stres, condiţii de muncă, comportament de prevenirea şi tratare a problemelor de sănătate, consumul de tutun, alcool, droguri etc.), nivelul de educaţie al individului, în cele din urmă, serviciile medicale intervenind doar cu o pondere de 15–20%. Este necesară o analiză pertinentă realizată de către factorii de decizie asupra dimensiunilor sociale care corelează în acest model pentru a se putea face previziuni pe termen lung şi a se ştii în ce punct trebuie acţionat, pentru a se obţine rezultatele dorite. Omenirea a făcut progrese remarcabile în secolul al XX-lea (foarte evidente, pentru ţările dezvoltate) în privinţa dezvoltării economice, în primul rând, dar şi a dezvoltării tehnologiei (inclusiv medicale), a descoperirii fără precedent de noi medicamente, a eradicării unor boli, înainte, mortale, a informării populaţiei cu privire la prevenţie/tratament, ceea ce a dus, pe parcursul ultimelor şase decenii, la o creştere spectaculoasă a speranţei de viaţă şi a calităţii vieţii în ţările dezvoltate. În ciuda acestor progrese în partea dezvoltată al lumii, în cazul ţărilor sărace, dezvoltarea economică este prima stavilă care determină o sănătate precară a populaţiei şi o speranţade viaţă scăzută. În ţările sărace există încă oameni care suferă de inaniţie sau care mor din cauza unor boli, eradicate de mult în ţările dezvoltate.