Managementul Situațiilor de Criză în Cadrul Colectiviăților Locale

Managementul situaţiilor de criză în cadrul colectivităţilor locale

Cap 1. Definiţii şi tipologii ale crizei

1.1 Definiţii si caracteristici

Crizele sunt fenomene complexe care pot afecta fie întregul ansamblu social, fie anumite sectoare ale acestuia (viaţa economică, sistemul politic, relaţiile internaţionale, sistemele financiar-bancare, structura socială, instituţiile de învăţământ şi cultura etc.).

Deşi există numeroase încercări de abordare a crizei şi a situaţiilor de criză, nu s-a ajuns încă la o definiţie unanim acceptată. Specialiştii Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” definesc criza ca „o situaţie care ameninţă obiective principale, restricţionează timpul de reacţie şi surprinde factorii de decizie”, definitie universal valabila in toate domeniile.

În literatura de specialitate, criza reprezintă acea perioadă în dinamica unui sistem social caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăţilor şi izbucnirea conflictuală a tensiunilor. Ea se concretizează în manifestarea unor aspecte temporare sau cronice ale modului de organizare a unui sistem, exprimând incapacitatea acestuia de a funcţiona în modalitatea existentă.

Ieşirea din criză se face fie prin schimbarea fundamentală a sistemului, fie prin modificări importante, adoptive ale structurii sale.

Criza are la bază cauze economice, politice, sociale, religioase, juridice, etnice, probleme mecanice, erori umane sau, cel mai frecvent, de deciziile sau indeciziile managementului superior etc., care nu au fost rezolvate în cadrul sistemului în timp util şi în mod paşnic, în scopul armonizării raportului dintre nevoi şi posibilităţi. Însă, niciodată, o criză nu va avea la bază numai una din categoriile de cauze enumerate mai sus.

Întotdeauna, ea va fi generată de o sumă de cauze, din care una sau unele vor avea un rol primordial.

Criza nu este un fenomen despre care se poate spune că va apărea cu siguranţă, nu este un eveniment ce are loc la o anumită dată, însă este un element predictibil, un fenomen pe care îl putem preveni sau pentru care putem implementa soluţii de combatere.

Câteva exemple de criză ar fi: căderea unor fonduri sau jocuri piramidale, falimente sau lipsa de lichiditate a unor bănci, prăbuşiri de avioane, inundaţii catastrofale, incendii, poluări ale unor ape, manifestaţii cu forme violente, atacuri şi asasinate asupra unor personalităţi, epidemii succesive, scandalul diplomelor false sau al înscrierii la licee etc.

Prezenţa aproape continuă a crizelor, plasate în cele mai diferite instituţii, precum şi nevoia de a le înţelege, a le anticipa sau de a le controla au făcut ca tot mai mulţi lideri, conducători de întreprinderi, specialişti în management şi practicieni ai relaţiilor publice, să se preocupe de „gestiunea crizelor”, „managementul crizelor”, „comunicarea de criză” etc.

Tocmai de aceea, in ultimul timp, a aparut tot mai mult în literatura de specialitate, conceptul de management al situaţiilor de criza, care sugerează o preocupare constantă de unire a eforturilor în scopul stingerii starilor conflictuale de orice fel, abordarea mai complexă şi documentată a situaţiilor care le generează, dar în special a modalităţilor de soluţionare a acestora.

Şi în cadrul intreprinderilor, orice organizaţie, indiferent de profilul sau, se poate confrunta cu o situaţie de criză, în măsură să pună în pericol funcţionarea ei normală şi reputaţia de care se bucură într-o anumită comunitate.

Crizele sunt diferite în funcţie de domeniul de manifestare şi caracteristicile lor generale, printre care cele mai importante sunt:

- lipsa totală de informare sau informarea unilaterală;

- pentru una sau toate părţile implicate în conflict, orice criză poate reprezenta o surpriză;

pierderea controlului asupra situaţiei;

- parcurgerea graduală a etapelor pe o scară proprie de escaladare progresivă, negraduală, nonviolentă sau violentă, precum şi existenţa certă a unor interese majore în joc – obiective ori subiective;

- chiar dacă este o criză internă, în majoritatea cazurilor, radiografia ei este urmărită şi din exterior;

- procesul de luare a deciziilor înregistrează disfuncţionalităţi frecvente, ceea ce duce, de cele mai multe ori, la crearea panicii în rândul partidor aflate în conflict; de regulă, organizaţia care gestionzaza criza îşi concentrează atenţia spre planificarea acţiunilor pe termen scurt, arareori se ajunge ca o criză să fie gestionată pe termen lung.

Experienţa a arătat că, în ciuda tuturor precauţiilor (de ordin tehnic, economic, financiar, educativ etc.) luate pentru stoparea sau controlarea unei crize, ea poate scăpa de sub control şi poate lua amploare.

O situaţie de criză poate fi analizată din perspectivă psihologică, economico-politică şi socială.

La nivel local, orice colectiviate se confrontă cu situaţii de criză cu un grad mai mare sau mai mic de impactare. Unele crize sunt previzibile şi pot fi prevenite, altele nu pot fi bănuite şi nu pot fi anticipate în mod corect.

Tocmai de aceea exista deasemenea şi la nivel local un management al situaţiilor de criză atât general (pentru situaţiile de criză la nivel naţional, internaţional, dar care afectează şi colectivitatea locală), cât şi cu carácter specific ce ţine de aspectele particulare ale colectivităţii (de exemplu, un putem vorbi despre probabilitatea de avalanşă intr-o localitate de campie, riscul de avalanşă fiind practic inexistent).

Unele situaţii de criză se soluţionează la nivel local de către autorităţile locale, însă există şi situaţii ce necesită intervenţia structurilor ierarhic superioare.

1.2 Tipologia crizelor

Pentru a fi mai bine gestiónate şi pentru a se identifica mai rapid o soluţie pertinentă în caz de criză, situaţiile de criză au fost încadrate în anumite tipologii şi clasificate după mai multe criterii.