Managementul Țării

Introducere

Prin guvernare se acţionează la nivel economic, politic şi administrativ pentru a manageria afacerile publice, utilizând resurse umane, naturale, ştiinţifice, financiare etc. prin intermediul unor mecanisme, procese şi instituţii aflate în slujba cetăţenilor, într-un mediu în care sunt respectate drepturile omului şi principiile statului democratic. Guvernarea este o noţiune mai largă decât conducerea, ale cărei elemente principale cuprind Constituţia, legislativul, executivul şi judecătorescul. Guvernarea presupune interacţiune între aceste instituţii formale şi cele ale societăţii civile.

Prezenta lucrare „Managementul ţării” tratează pricipalele noțiuni de ordin teoretic in ceea ce privește managementul unei țări, precum și o analiză concreta a managementului în România. Este structurată în trei capitole, concluzii și referințe bibliografice.

Primul capitol „Fundamentele managemenetului public” am prezentat conceptul de management public, funcţiile acestuia şi aptitudinile necesare unui bun manager. Următorul capitol „Noţiunea şi principalele trăsături ale unei bune guvernării” cuprinde noţiunea de bună guvernare şi totalitatea acţiunilor ce trebuie întreprinse pentru realizarea acesteia. Termenul de guvernare semnifică modul în care puterea este exercitată de guvern în procesul de management al resurselor sociale şi economice. Capitolul trei reprezintă studiul de caz al acestei lucrări, unde am identificat prin date reale anumite probleme prezente în managementul României, de asemena am studiat pregătirea profesională a celor mai importanți conducători ai organelor de stat. Tot în cadrul acestui capitol sunt enunțate efectele managementului defectuos al țării noastre.

Misiunea pe care o propune managementul trebuie să fie acceptată și urmată de toată lumea. În momentul în care managementul reușește să transmită viziunea sa și să explice clar calea și beneficiile, resursa umană își concentrează efortul în scopul atingerii obiectivelor.

Capitolul 1. Fundamentele managementului public

,,Viața poate fi înțeleasă numai privind înapoi,

dar trebuie traită privind înainte’’

(Kierkegaard)

Preocupările pentru ceea ce este astăzi managementul se regăsesc în zorii civilizaţiei umane, iar persoanele care şi-au adus contribuţia asupra domeniului sunt numeroase. „Semne” ale planificării, organizării, conducerii, de excepţie, au lăsat civilizaţiile sumeriană, babiloniană, romană, greacă, ca şi cele care au urmat acestora pâna în epoca contemporană. Rezultatele „flerului” conducerilor memorabile sunt cunoscute astăzi ca „minuni ale lumii”, opere şi capodopere, cutume, etc., care folosesc şi vor fi utile sau doar interesante şi pentru generaţiile următoare. Începând cu secolul XX, şi îndeosebi, după 1950, ştiinţa conducerii a evoluat spre management, vector al eficienţei, eficacităţii şi progresului organizaţiilor, o condiţie „sine qua non” a existentei lor.

Printre definiţiile atribuite managementului putem aminti:

• Managementul reprezintă maniera de dirijare, control şi direcţionare, ca şi grupul ce conduce o organizaţie .

• Managementul este procesul prin care realizezi o treabă prin intermediul altora - corect, la timp şi în limitele bugetului .

• Managementul este procesul compus din funcţii şi activităţi sociale şi tehnice legate între ele, care apare într-un cadru organizaţional oficial, în scopul atingerii unor obiective dinainte determinate, prin utilizarea resurselor umane sau de alt fel .

• Managementul rezidă în studiul proceselor şi relaţiilor de management, pentru a descoperi legi, principii, metode, de natură să asigure obţinerea şi creşterea competitivităţii .

• Managementul este procesul îndeplinirii obiectivelor organizaţiei lucrând cu şi prin intermediul oamenilor, precum şi al altor resurse.

• Managementul este un produs al puterii şi el reproduce acea putere în organizaţie .

Managementul instituţiilor publice (M. I. P.) poate fi considerat, ca fiind procesul de realizare a misiunii şi obiectivelor instituţiilor publice, cu şi prin intermediul oamenilor, dar şi al altor resurse, alocate şi combinate după interese generale sau publice. Ca ştiinţă, M. I. P. îşi propune studiul esenţei acestui proces, cu scopul de a oferi exemple, posibil de urmat sau de evitat, de către cei ce deţin puterea sau muncesc în instituţiile publice şi doresc modernizarea, descentralizarea şi eficientizarea lor.