Metode și Tehnici Specifice Managementului Strategic Aplicabile la Firma SC Diana SRL în Vederea Depășirii Actuale Etape Economice

CAPITOL 1 : STRATEGIA DE FIRMĂ

1. Conceptul de strategie

În conceperea şi fundamentarea activităţilor firmelor un rol esenţial îl au strategiile politice, elaborate de către organismele manageriale. Concretizarea esenţială a previziunii, strategiile şi politicile jalonează dezvoltarea fiecărei întreprinderi, de conţinutul lor depinzând adesea decisiv eficacitatea interfaţei cu suprasistemele din care face parte, măsura în care acestea îşi menţin şi amplifică segmentul de piaţă ocupat, profitabilitatea obţinută.

Termenul de strategie are o istorie multimilenară. Americanul Brian Quinn a spus “Iniţial în antichitatea greacă timpurie termenul de <<strategos>> se referea la rolul generalului care comanda o armată. Ulterior, a dobîndit sensul de artă a generalului, referindu-se la abilităţile psihologice şi comportamentale care dădeau posibitatea generalului să-şi îndeplinească rolul său. În timpul lui Pericle (450 î.e.n.), accepţiunea strategiei era de calitate managerială (administrativă, leadership, oratorie, putere), iar pe vremea lui Alexandru cel Mare (330 î. e. n.), strategia se referea la abilitatea de a desfăşura forţele pentru a copleşi opoziţia (duşmanului) şi de a crea un sistem unitar de guvernare globală. Această ultimă accepţiune a fost utilizată, secole de-a rândul, în cea mai mare parte a abordărilor militare, extinzându-se, începând cu secolul al 20-lea şi în economie, politologie ş. a. m. d.”.

Referindu-ne la domeniul economic trebuie de remarcat cercetările întreprinse de unul din cei mai mari specialişti în management, Henry Mintzberg. Pe baza examinării a 1495 de lucrări consacrate strategiei, el a identificat 10 şcoli de gîndire managerială în ceea ce priveşte strategia.

Nr. Crt. Denumirea şcolii strategice Elaborarea strategiei tratată ca un proces

10. Proiectare

Planificare

Poziţionare

Antreprenorială

Cognitivă

Învăţare

Politică

Culturală

Enviromentală (Mediu)

Configurativă Conceptualizat

Formalizat

Analitic

Vizionar

Mental

Emergent (conturat în timp)

Bazat pe putere

Ideologic

Pasiv

Secvenţial

Fig. 1 : Cele 10 Scoli de gândire managerială în ceea ce priveSte strategia

Printre primii care a punctat importanţa deosebită a strategiei pentru firme, a indicat conţinutul său a fost profesorul american Peter Drucker. În 1954, acesta relevă că strategia unei organizaţii răspunde la două întrebări: În ce constă afacerea- şi care ar trebui să fie obiectul de activitate al firmei?

Prima abordare temeinică şi de sine stătătoare a strategiei firmei a aparţinut, însă lui Alfred Chandler în lucrarea Strategy in Structure, publicată în 1962. Strategia este definită ca “determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor unei întreprinderi”. Principalul defect al acestei definiri rezidă în absenţa diferenţierii procesului de elaborare a strategiei de strategia însăşi.

Primii specialişti care au realizat această diferenţiere au fost Keneth Andrews şi Igor Ansoff. Andrews defineşte strategia ca fiind structura obiectivelor, ţelurilor şi scopurilor, politicile şi planurile majore pentru realizarea lor, astfel se stabileşte încât să definească obiectul actual sau viitor de activitate al afacerii de tipul întreprindere, prezent sau preconizat. Igor Ansoff tratează strategia ca axul comun al activităţilor organizaţiilor şi produselor produselor/pieţelor, ce defineşte natura esenţială a activităţii economice, pe care organizaţia o realizează sau prevede să o facă în viitor. El identifică patru componente ale strategiei şi domeniul produs/piaţă, vectorul de creştere, avantajul competitiv şi sinergia. Abordarea lui Ansoff şi a grupului său a avut un mare impact ştiinţific şi pragmatic asupra managementului firmei.

Ulterior alţi specialişti au definit parţial diferit strategia. Între aceştia menţionăm pe D. Shendel şi G. Hoffer care într-o lucrare definesc strategia ca fiind “structura fundamentală a desfăSurării (repartizării) resurselor prezentate şi previzionate şi a interacţiunilor cu mediul, care indică cum organizaţia îşi va atinge obiectivele”. Cîţiva ani mai tîrziu Brian Quin formulează următoarea definire “strategia este un model sau un plan ce integrează scopurile majore ale organizaţiei, politicile şi secvenţele de acţiune într-un întreg coerent”. O strategie bine formulată ajută conducătorul să aloce resursele într-o viziune unică şi viabilă, bazată pe competenţele şi disfuncţionalităţile interne, schimbările anticipate în mediu de mişcările concurenţilor intelegenţi.

Mai recent, Henry Mintzberg, în lucrarea menţionată mai sus prezintă 5 definiţii ale strategiei:

1) Strategia ca o percepţie, prin care desemnează un curs prestabilit de acţiune, pentru a soluţiona o situaţie;

2) Strategia ca o schiţă sau un proiect ce constă într-o manevră menită să asigure depăşirea unui contracurent sau oponent;

3) Strategia are un model ce stabileşte structuri de acţiuni consistente în plan comportamental;

4) Strategia ca poziţionare a firmei ce rezultă în mijloacele de identificare a locului pe care organizaţia îl are în mediul său, cel mai frecvent pe piaţă;

5) Strategia ca o perspectivă ce implică nu numai stabilitatea unei poziţii, dar şi o anumită percepere a realităţii ce se reflectă în acţiunile vizând piaţa, tehnologia etc.

Din galeria contribuţiilor majore ale definirii strategiei nu poate fireşte să lipsească Michael Porter, după toate probabilităţile specialistul numărul 1 în strategii în perioada actuală. Folosind termenul de “strategie generică”, Porter arată că aceasta constă în specificarea abordării fundamentale pentru obţinerea avantajului competitiv urmărit de firmă, ce furnizează contextul acţiunilor de întreprins în fiecare domeniu funcţional. În practică de acţiune, fără o articulare clară avantajul competitiv se urmăreşte a se realiza şi modalităţile de utilizat.