Metodologie și Informație privind Auditul Public

CAPITOLUL I

Cadrul conceptual al auditului ca sistem şi proces,

profesiune şi funcţie de asigurare şi certificare a calităţii practicilor prin acte, proceduri şi competenţe instituţionale publice

Abordarea sistematică a cercetării conceptuale şi metodologice a controlului contabil are în verdere recunoaşterea, delimitarea şi definirea întru-un context unitar a sistemelor de gestiune – control pornind de la funcţiile, structurile, finalitatea şi restricţiile proprii mediului pentru care se modelează un asemenea sistem.

Cu alte cuvinte, pentru ce punem în lucru un sistem de control de gestiune, care sunt părţile constructive,ce rol au competenţele umane, în ce măsură funcţionarea concretă a unui sistem de control reprezintă în planul cunoaşterii un model structural dinamic caracterizat de norme şi principii indisociabile, ceea ce ar genera o “taxinomie” în dezordinea structurală a acţiunii umane, cu scopul de a redefini ordinea necesară.

O abordare sistematică a cadrului conceptual nu poate să ocolească o problemă delicată – clarificarea frontierelor între domeniile particulare ce asigură specificitatea sistemelor de control de gestiune – revizie contabilă, control intern, audit intern.

Revizia contabilă reprezintă misiunea legală de verificare aprofundată a valorilor semnificative şi a documentelor contabile (evidenţe, situaţii, registre, documente de sinteză) pentru certificarea conformităţii acestora cu prescripţiile standard ale contabilităţii sistematice şi cu regulile impuse de legislaţia în vigoare.

Revizia contabilă are două forme principale :

• revizia legală – misiunea permanentă conferită, de regulă unui organism public (în Franţa, de exemplu Compania Naţională a Comisarilor de Conturi),

• revizia contractuală – efectuată prin cabinete sau consultanţi ce intervin prin convenţie numai în probleme punctuale, la cererea întreprinderii.

Revizia conturilor are vocaţie externă, deoarece consultanţii, experţii revizori nu se pot interpune cu nici o imixtiune în influenţarea gestiunii curente a întreprinderii.

Legea impune însă, obligativitatea verificabilităţii prin impunerea calităţii practicilor independente de imixtiuni,dar independenţa misiunii e susceptibilă de a da un aviz obiectiv.

Controlul intern reprezintă ansamblul activităţilor de securitate ce contribuie la conservarea, menţinerea şi îmbunătăţirea performanţelor întreprinderii.

Controlul intern are ca scop , pe de o parte, asigurarea protecţiei, a integrităţii materiale a capitalului şi a certitudinii calităţii informaţiilor, iar pe de altă parte, asigurarea calităţii practicilor de aplicare, respectare şi motivare a instrucţiunilor pe care direcţia întreprinderii le consideră necesare pentru a favoriza ameliorarea continuă a performanţelor.

Controlul intern se manifestă prin organizarea şi punerea în lucru de metode şi proceduri prin care activităţile întreprinderii îşi menţin perenitatea în raport cu obiectivele propuse.

Controlul intern se constituie din ansamblul măsurilor de verificare, certificare şi control pe baza conturilor, prin care direcţia întreprinderii motivează, defineşte, aplică, supraveghează, prin autoritate, responsabilitate şi delegaţie finalitatea acţiunilor ce urmăresc protecţia patrimoniului, a capitalului, dar şi fiabilitatea, relevanţa şi calitatea înregistrărilor contabile din care se articulează situaţiile financiare de sinteză.

Controlul intern are vocaţie prin recunoaşterea cauzalităţii raporturilor dintr-o entitate organizaţională, elemente formalizate, prin fixarea de reguli şi proceduri.

Existenţa controlului de gestiune permite modelarea , anticiparea, reconstituirea formală a prori a derulării corecte a acţiunilor pentru obţinerea informaţiilor fiabile, condiţie pentru a fundamenta corect deciziile operaţionale.

Controlul intern este efectul cauzal al recunoaşterii restricţiilor şi condiţiilor esenţiale privind sinceritatea şi regularitatea contabilităţii prin valoarea probantă a informaţiilor.

Restricţia de regularitate desemnează conformitatea la reguli, principii şi proceduri contabile.

Restricţia de sinceritate desemnează unitatea recunoaşterii tuturor faptelor, iar restricţia valorii probante la certificarea în sens fiscal a completitudinii sistemului de conturi.

Pentru a răspunde la condiţiile de validitate,controlul intern trebuie să valorifice un sistem de conturi în care obligatoriu, contabilitatea trebuie să fie organizată de o manieră adecvată, astfel încât informaţiile reflectate să fie corect transmise, traduse şi utilizate pentru control.

Controlul intern se caracterizează prin existenţa unui sistem de organizare a relaţiilor dintre autoritate, conducere şi executanţi pe baza competenţelor angajaţilor, ceea ce înseamnă : proceduri la nivelul operaţiilor pentru a urmări examenul validităţii, recensământul exhaustiv al activităţilor, dar şi controlul executării adecvate; dispoziţii generale ce urmăresc separarea responsabilităţilor, limitarea şi controlul condiţiilor de acces la resurse şi bunuri, supervizarea activităţilor şi operaţiilor; implicarea evaluării corecte a gestiunii curente, motivarea competenţelor şi sancţionarea abaterilor, aplicarea justă a măsurilor de securitate ce elimină incertitudinea permanentă relativă la funcţionarea cotidiană a întreprinderii.

Controlul intern formalizat sistemic poate fi integrat în 4 faze succesive, dependente funcţional care se condiţionează reciproc :

• faza I preliminară – descrierea sistemului ( chestionare, ghiduri operaţionale, diagrame descriptive, memorandum de examinare critică a stării de fapt ),

• faza a II a – recensământul detaliilor semnificative de conţinut privind dispozitivul propriu –zis de control ( radiografierea tranzacţiilor pentru a avea o descriere adecvată a sistemului, analiza critică a restricţiilor, condiţiilor şi costurilor pentru detectarea şi identificarea punctelor slabe şi a punctelor tari )

• faza a III a evaluarea funcţionării adecvate a dispozitivului de control ( judecarea coerenţei şi a fiabilităţii unităţii raporturilor interne în acţiune, juxtapunerea abaterilor dintre starea de fapt şi starea de drept),

• faza a IV a – teste de conformitate şi misiuni de lucru permanente ( asigurarea procedurilor de control, asigurarea continuităţii aplicării procedurilor, testarea conformităţii şi evaluarea calităţii modului de funcţionare a sistemului, adaptarea de programe operaţionale de verificare materială a gradului de satisfacere a obiectivelor misiunii).

Dacă din testare starea sistemului sesizează contradicţii, se repune în cauză programul iniţial, se modifică şi se corectează obiectivele, se lărgeşte natura şi sfera procedurilor de verificare materială.

Controlul de gestiune apare ca sarcină sau obligaţie de a defini, pe de o parte, reguli relative la oportunitatea alegerii adecvate de acţiuni şi la utilizarea adecvată de mijloace pentru scopurile întreprinderii, iar pe de altă parte,proceduri de evaluare a rezultatelor.

Definirea de reguli, proceduri şi tratamente operaţionale priveşte trei categorii de operaţii dependente – reguli de decizie, reguli de execuţie, reguli de control, toate contribuie la perfecţionarea organizaţiei şi a activităţii.

Audit vine de la originea latină – “audire” desemnează a asculta, cu referire directă la armonie muzicală.

Indirect, armonia muzicală se construieşte dacă există unitatea indestructibilă a trei planuri : compozitorul care, pe baza experienţei verificate în şcoală construieşte partitura, instrumentul muzical bine acordat şi adaptat nevoii de redare fidelă a partiturii, interpretul conştient şi educat, capabil să pună în valoare partitura şi instrumentul.