Modalități de Îmbunătățire a Activității în Cadrul Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale

CAPITOLUL 1

SISTEMUL DE PENSII

1.1. Factori actuali ce determină evoluţia sistemelor de pensii

Sistemele de pensii din întreaga lume se confruntă cu dificultăţi ce inevitabil se vor croniciza în anii ce vor urma. Există câţiva factori principali care au condus la această situaţie generalizată şi ei vor fi amintiţi pentru a înţelege contextul în care se petrec schimbările în vederea acţionării mai ferme spre eficientizarea sistemelor de pensii.

Îmbătrânirea populaţiei este factorul cel mai important semnalat de specialişti ca afectând în viitor viabilitatea sistemelor de pensii (efectele procesului sunt evidente: scăderea valorii contribuţiilor ca urmare a reducerii numărului de contribuitori, creşterea cheltuielilor cu pensiile din cauza amplificării numărului de beneficiari).

Îmbătrânirea demografică este determinată de doi factori Aceşti factorii fiind:

- declinul fertilităţii

- speranţă medie de viaţă în creştere.

Ratele fertilităţii au suferit o scădere rapidă la sfârşitul anilor ‘60 ce a continuat şi pe parcursul anilor 1970 -1980. În aceea perioadă, numărul mediu de copii născuţi de o femeie în decursul vieţii fertile a rămas aproape constant la nivelul de aproximativ 2 copii/femeie. În România, acest indicator a suferit o scădere puternică imediat după revoluţie: de la 2,2 copii / femeie în 1989 la 1,3 în 1995, valoare la care se menţine aproape constant şi în 2006.

În general, creşterea cheltuielilor cu sistemele de pensii de până acum este pusă în primul rând pe seama schimbărilor ratelor de dependenţă a diferitelor ţări. Unele studii ne demostrează însă că lanţul cauzal presupus nu este cu necesitate cel corect. Dacă până acum legătura dintre rata de dependenţă a persoanelor vârstnice şi ponderea cheltuielilor cu pensiile nu a fost strânsă, nu acelaşi lucru se poate spune despre relaţia lor în viitor: „ este de asteptat să fie observată o relaţie mai puternică între sarcinile financiare viitoare şi schimbările proiectate ale ratei de dependenţă”

În perioada 1990 - 1995, în sistemul de pensii au intrat generaţiile care includ persoane născute în 1928 - 1933 şi au continuat, aşa cum era normal să primescă pensie - persoanele născute înainte de 1928. Aceste persoane, au fost, în proporţie semnificativă, asigurate pe o perioadă redusă de timp sau neasigurate. Generaţiile care au intrat pe piaţa muncii în perioada de creştere economică din anii 1950 - 1970 vor fi acumulat pe de altă parte un număr suficient de mare ani de muncă pentru a primi o pensie semnificativă.

În contextul presiuni evoluţiilor demografice din ultimii ani asupra sistemelor de protecţie socială, în mod particular asupra sistemelor de pensii, de asigurări de sănătate şi asistenţă a persoanelor vârstnice, Consiliul Uniunii Europene a aprobat trei principii generale pentru asigurarea sustenabilităţii pe termen lung a sistemelor de pensii:

1.protejarea capacităţii sistemelor de îndeplinire a scopului lor social,

2.de menţinere a sustenabilităţii lor financiare

3.de adaptare la schimbările nevoilor societăţii.

Pentru aceasta, cu ocazia summit-ului de la Goteborg, Consiliul Uniunii Europene a mandatat Comitetul pentru Protecţie Socială şi Comitetul pentru Politici Economice să aplice metoda deschisă de coordonare în domeniul pensiilor în cadrul efortului comun de elaborare a unor strategii globale care să caute soluţii provocărilor economice şi bugetare ale îmbătrânirii populaţiei.

Dar modalitatea specifică Uniunii Europene de abordare este o combinare a politicilor de reformă a sistemelor de pensii, relevante pentru viitorul acestora, cu metoda deschisă de coordonare, în aşa fel încât să nu transfere responsabilitatea decidenţilor politici de la nivel naţional la nivel european, statele membre continuând să îşi elaboreze propriile politici în domeniul pensiilor.

Metoda deschisă de coordonare implică de fapt trei elemente, în primul rând stabilirea de comun acord a unor obiective globale comune, apoi traslatarea lor la nivelul strategiilor locale (politicile fiecărui stat membru) şi în sfârşit, ca parte a unui proces mutual de învăţare, monitorizarea periodică a progresului obţinut şi, pe cât posibil, pe baza, printre altele, a unui set de indicatori definiţi de comun acord.

De asemenea, metoda deschisă de coordonare aplicată în domeniul pensiilor va tinde să se alăture celorlalte procese funcţionabile specifice Uniunii Europene, cum ar fi Politicile directoare globale, considerate nucleul coordonării politicilor economice, Procesul mutual de supraveghere care serveşte, printre altele şi pentru pregătirea noilor recomandări, Pactul de stabilitate şi creştere, al cărui obiectiv este în mod special asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice, Strategia europeană de ocupare şi Incluziunea socială.

Metoda deschisă de coordonare integrează dimensiunile economice şi sociale pentru a oferi un cadru integrat de raportare cu privire la viitorul reglementărilor din domeniul pensiilor, va oferi un cadru pentru diferiţi actori la nivelul Uniunii Europene pentru dezvoltarea unei abordări comune a strategiilor naţionale, dar va oferi şi informaţii de detaliu şi analize cu privire la strategiile naţionale, ceea ce în final se va materializa în recomandări de politici în domeniu şi va putea fi bază pentru alte procese.

Pentru ca această metodă să fie eficientă, statele membre vor elabora câte un raport privind strategia naţională din domeniul pensiilor şi care să descrie politicile actuale şi de perspectivă promovate sau care urmează să fie promovate pentru a garanta sustenabilitatea sistemelor de pensii.

Obiectivele globale comune în domeniul pensiilor sunt:

a) pensii adecvate,

b) sustenabilitatea financiară a sistemelor de pensii

c) modernizarea sistemelor de pensii