Modalități de Operaționalizare Performanță a Sistemului de Management prin Obiective la Nivelul unei Unități Militare

I. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE MANAGEMENTULUI PRIN OBIECTIVE DETERMINATE DE SPECIFICUL

ORGANIZAŢIEI MILITARE

Organizaţia militară este un sistem birocratic, stabil din punct de vedere organizatoric, al obiectivelor şi al structurii şi sub aspectul relaţiilor interumane bazate pe ierarhie strictă şi reglementări impuse. De aceea, conducerea în armată se bazează pe autoritatea formală, subordonarea fiind necondiţionată, în limitele stabilite de lege şi de regulamentele militare,iar independenţa decizională este tot mai mică, pe măsură ce se coboară pe scara ierarhică. Însă managementul prin obiective promovează participarea subordonaţilor la stabilirea propriilor obiective, cât şi la stabilirea celor specifice organizaţiei. Acest lucru este determinat de:

- faptul că oamenii lucrează mai bine atunci când ştiu ce se aşteaptă de la ei, când ştiu care este relaţia dintre obiectivele individuale şi cele de grup ale organizaţiei;

- faptul că oamenii doresc să fie implicaţi în stabilirea obiectivelor fundamentale ale organizaţiei şi să participe la stabilirea propriilor obiective.

În acest context, managementul prin obiective prezintă următoarele caracteristici:

- instituirea unui sistem riguros de obiective în cadrul organizaţiei, care să coboare până la ultima verigă de executanţi;

- procesul de identificare şi asumare a obiectivelor generale şi individuale include întregul personal al organizaţiei; în acest fel subordonaţii sunt implicaţi în definirea sarcinilor şi a rezultatelor ce trebuie atinse;

- între limitele admise, subordonaţii au libetatea de a decide şi acţiona pentru realizarea obiectivelor;

- individualizarea bugetului de cheltuieli pe principalele subdiviziuni organizatorice şi, în special, pe centre de gestiune, ceea ce implică descentralizarea laturii operaţionale a sistemului financiar;

- instituirea unui sistem de control continuu, bazat pe metoda abaterilor semnificative;

- mutaţii în mentalitatea personalului instituţiei, în atitudinea sa faţă de obiectivele stabilite, în special în direcţia creşterii participării, iniţiativei şi colaborării în procesul stabilirii şi îndeplinirii lor;

- măsurarea performanţelor şi acordarea recompenselor se face în funcţie de gradul de realizare a obiectivelor individuale.

În exercitarea actului de comandă, comandantul va trebui să ţină cont de principiile conducerii oamenilor :

- atitudine pozitivă faţă de om;

- respectarea laturii emoţionale cât şi a laturii raţionale;

- încredere între superior şi subordonat;

- conducere: libertatea de acţiune, co-răspundere, co-acţiune, tactica de comandă, dar şi colaborare în echipă;

- a cunoaşte subordonaţii;

- a promova coeziunea;

- a demonstra necesitatea;

- a împărtăşi momentele grele;

- autoevaluare critică.

Sub aspect comunicaţional, comunicarea dintre comandanţi şi subordonaţi este în mare măsură unidirecţională, concisă şi în termeni specifici. Cu toate acestea, prin atitudinea pe care un şef o are faţă de subordonaţi, acesta va trebui să-i facă să înţeleagă misiunea pe care o au şi totodată care este rolul lor în îndeplinirea acestei misiuni. Pentru aceasta el va prezenta militarilor răspunsul la următoarele întrebări:

- Ce fel de răspundere ?

- Cât de serios ?

- Câte libertăţi ?

- Ce exigenţe ?

Bine formulate, răspunsurile la aceste întrebări vor aduce suficiente argumente subordonaţilor pentru a-i convinge că pot influenţa modul şi gradul de îndeplinire a misiunii. În acelaşi timp, ei vor constata, referitor la comandant, că ţine cont de sugestiile lor, că le acordă încredere, că ia în serios misiunea, la care îi implică activ, asumându-şi pe deplin răspunderea de lider. Prin această abordare responsabilităţile ce îi revin comandantului vor fi îndeplinite cu succes, mai ales pentru că se vizează în principal grija şi sprijinul real acordat personalului subordonat.

Privită prin prisma conducătorului, conducerea prin obiective înseamnă:

a. stabilirea obiectivului;

b. stabilirea misiunii;

c. repartizarea resurselor;

d. definirea intenţiei;

e. intervenţia numai în cazul necesităţii de coordonare.

În ceea ce-i priveşte pe subordonaţi, aceasta înseamnă:

a. mare libertate în realizarea obiectivului;

b. spaţiu de decizie şi acţiune, iniţiativă proprie;

c. respectarea obligatorie a intenţiei comandantului;

d. comunicarea schimbărilor intervenite, având în vedere

schimbarea situaţiei.

Cu cât hotărârile în cadrul luptei se delegă mai jos şi cu cât lupta necesită mai mult conlucrarea logică a specialiştilor, cu cât tehnica şi tactica duce de la comandă şi ordin strict limitat la tactica prin obiective (misiune), cu cât acţiunea individului poate fi controlată sau chiar forţată prin sancţiuni mai puţin, cu atât mai mare este important, simţului de răspundere al tuturor faţă de toţi. În luptă gradul de supunere scade, iar gradul de cooperare creşte din ce în ce mai mult.

În ceea ce priveşte conducerea prin ordine, aceasta se adoptă atunci când:

- situaţia necesită o reacţie automată;

- caracterul unit şi unitar al acţiunilor este stringent.

Drept urmare, în cazul crizelor, al sistemelor de alarmare, de siguranţă, apărare antiaeriană precum şi în cazul utilizării armelor politice sau al aplicării regulilor de angajare, în cazul unei acţiuni, este necesară utilizarea conducerii prin ordine.

Adoptarea conducerii prin ordine va avea drept implicaţii, următoarele:

- solicitarea mare a conducătorului;

- reducerea iniţiativei;

- flexibilitate mică;

- spaţiu de manevrare mic;

- simţul răspunderii mai mic;

Pentru a înţelege mai bine modalităţile de conducere prin obiective, respectiv prin ordine, va trebui să se analizeze şi să se ia în considerare drepturile părţilor implicate în actul de conducere, respectiv comandantul şi subordonaţii. În acest sens, comandantul va trebui încadrat în unul din cele trei tipuri de comportamente: agresiv, non-declarativ şi declarativ.

Adoptând un stil agresiv, comandantul îşi apără drepturile, dar o face în aşa fel încât drepturile altora (subordonaţilor) sunt violate. În condiţiile date, îşi atinge scopurile, dar pe seama înrăutăţirii relaţiilor cu subordonaţii şi chiar a generării de stres în organizaţia condusă. Un comportament agresiv va atrage uneori un răspuns agresiv. De asemenea, subordonaţii vor fi tentaţi să ascundă problemele din sistem, astfel că deciziile luate de către comandant se vor baza pe informaţii neadecvate. Astfel, adoptarea unui astfel de comportament pentru conducerea prin obiective nu va avea succesele scontate de către comandant.

La polul opus, comportamentul non-declarativ se bazează pe presupunerea contrarie celei implicate în comportamentul agresiv, anume că drepturile altor oameni sunt mai importante decât ale tale. O altă supoziţie implică o contribuţie a comandantului minimă sau chiar nulă. Comportamentul non-declarativ este o modalitate de abordare pe termen scurt a unor situaţii, pentru a evita un conflict iniţial sau ulterior. De asemenea, el poate să creeze popularitate pe termen scurt. Totuşi, pe termen lung, subordonaţii ar putea fi frustraţi din cauza lipsei unei îndrumări. Acestea toate conduc la ideea că un asemenea tip de comportament nu poate fi aplicat cu succes nici în cazul conducerii prin obiective, dar mai cu seamă în cazul conducerii prin ordine.

În sfârşit, comportamentul declarativ presupune recunoaşterea deopotrivă a drepturilor proprii, cât şi ale tuturor celorlalte persoane implicate. Prin urmare, subordonaţii sunt încurajaţi să se comporte declarativ. Aceasta permite identificarea problemelor ce trebuie abordate, într-un mod care să fie satisfăcător pentru toate părţile implicate şi să genereze relaţii constructive între ele. Acest comportament este tot atât de corespunzător conducerii prin obiective pe cât este de necorespunzător conducerii prin ordine.

II. STRUCTURA SISTEMULUI DE MANAGEMENT PRIN

OBIECTIVE ÎN ORGANIZAŢIA MILITARĂ

Managementul prin obiective nu-şi modifică structura în cazul aplicării sale în organizaţia militară. Totuşi, putem identifica anumite activităţi cheie ale aplicării acestui sistem de management:

1) Planurile de acţiune: sunt întocmite de către comandanţi şi constau în paşi specifici, ce au rolul de a atinge un obiectiv. În acest caz se stabileşte o agendă a îndeplinirii acestor faze, care să fie un ghid şi un raport pentru un manager.

2) Discuţiile de la persoană la persoană sau între comandant şi subordonaţii săi pe tema îndeplinirii obiectivelor trebuie să fie periodice. Aceasta va ajuta la a se asigura că managerul (comandantul) foloseşte resursele în mod dorit, pentru atingerea scopului propus.

3) Întâlnirile semestriale şi anuale: comandanţii îşi planifică trimestrial şi anual întâlniri, la care să se discute şi despre stadiul obiectivelor propuse. Aceste întâlniri oferă şi posibilitatea executanţilor să evalueze şansele de realizare a obiectivelor stabilite de către organizaţie.