Motivarea Resurselor Umane - Teorii Privitoare la Motivare

Motivarea este arta de a face oamenii să facă ceea ce vrei tu, pentru că ei doresc să o facă.

Conceptul motivării abordează aspectele care îi determină pe oameni să muncească mai bine şi mai mult; să fie perseverenţi şi să depăşească obstacolele; să se dedice muncii şi să fie entuziaşti cu privire la activitatea pe care o desfăşoară. O componentă a rolului managerial este de a oferi oamenilor motivaţii, făcându-i să se dedice muncii, dar reuşita va fi puţin probabilă dacă nu înţelegem pe deplin ce îşi doresc oamenii de la locul lor de muncă.

Motivarea este procesul care activează, orientează şi menţine comportamentul angajaţilor spre menţinerea unui scop

Pentru a înţelege motivarea, managerii trebuie întâi să înţeleagă motivele pentru care indivizii se comportă într-un anume fel şi pentru care au anumite reacţii în situaţii ameninţătoare sau prin care se încearcă influenţarea.

Elaborarea unei imagini sintetice asupra motivaţiei în muncă nu este posibilă fără depăşirea viziunii pur psihologice sau psiho-fiziologice asupra structurilor motivaţionale. Deşi problematica motivaţiei a constituit un numitor comun pentru teorii foarte diferite, se observă o ruptură între nivelul macro-social al analizei şi nivelul micro-social al acesteia.

Pe de o parte se remarcă existenţa unor teorii orientate spre explicarea unor fenomene macro-sociale care privesc dezvoltarea societăţii industriale pe dimensiunea producţie-consum, ele utilizând unele „mecanisme motivaţionale” fără a se sprijini însă pe o teorie explicită a motivaţiei. Pe de altă parte există un număr mare de teorii ale motivaţiei, în general, şi ale motivaţiei muncii, în special, care opresc analiza doar la factori psihologici şi psiho-sociali, fără a deschide cadrul explicativ spre procesele macro-sociale.

Există şi alte criterii în funcţie de care se pot clasifica teoriile şi cercetările empirice asupra motivaţiei în muncă. Cea mai modernă şi utilă în studiul managementului şi în înţelegerea comportamentului personalului unei firme este următoarea: teorii de conţinut, teorii de proces şi teorii de întărire.

În viziunea profesorului spaniol Juan Perez Lopez se delimitează, în funcţie de ipotezele privind natura motivaţiilor personalului, trei categorii de teorii:

1. Teoriile mecaniciste: se presupune că oamenii sunt motivaţi numai prin corelaţii cu consecinţele acţiunilor lor, adică prin motivaţii extrinseci pe care o persoană le primeşte din exterior în schimbul acţiunii pe care o efectuează.

2. Teoriile psiho-sociologice consideră că salariaţii sunt motivaţi atât prin motivaţii extrinseci, cât şi intrinseci. Motivaţiile intrinseci se referă la dezvoltarea abilităţilor, îmbogăţirea cunoştinţelor, plăcerea de a face personal o anumită muncă etc., aceste motivaţii putând fi realizate numai de către fiecare persoană în parte.

3. Teoriile antropologic: au în vedere, pe lângă motivaţiile extrinseci şi intrinseci şi pe cele transcendente, ce desemnează acele consecinţe pe care acţiunea unei persoane le generează asupra alteia sau altora, consecinţe a căror obţinere este urmărită în mod special.

O altă clasificare a teoriilor motivaţionale o realizează profesorii americani Longenecker şi Pringle, divizând teoriile organizaţionale în doar două categorii:

- teorii de conţinut: care pun accentul asupra factorilor specifici ce motivează salariaţii ca şi indivizi;

- teorii de proces: care se focalizează asupra dinamicii motivării, începând cu energizarea iniţială a comportamentelor, continuând cu selecţia alternativelor şi ajungând la efortul actual. Aceste teorii pornesc de la premiza că motivarea începe cu dorinţa de a face ceva, generând aşteptări.

Teorii de conţinut

Teoria X şi teoria Y (abordarea lui Mc. Gregor) – Conceptele de Teoria X şi Teoria Y au fost elaborate de Douglas McGregor în 1960 în lucrarea „The Human Side of Enterprise”, în care a prezentat două seturi de presupuneri despre motivarea în muncă a oamenilor, care au fost luate în considerare de cei mai mulţi manageri. Unul din seturi, considerat negativ, a fost denumit Teoria X, iar celălalt, considerat pozitiv, poartă denumirea de Teoria Y. El apreciază că managerii cred, atunci când acţionează, în una din aceste categorii de presupuneri despre natura umană. Totuşi, acesta argumentează că oamenii sunt mai curând atraşi de Teoria Y decât de Teoria X. Cheia esenţială a Teoriei Y este aceea că munca pentru sine este motivatorul celor mai mulţi oameni