Motivația și satisfacția în muncă

Motivaţia reprezintă una dintre problemele centrale ale oricărei organizaţii, aceasta întrucât relaţia dintre organizaţie şi forţa de muncă este guvernată de motivele pentru care angajaţii se simt împliniţi în munca lor. Consecinţa acestui fapt este necesitatea ca managementul organizaţiei să fie capabil să traducă obiectivele organizaţionale la nivelul angajaţilor şi să le coreleze cu obiectivele lor personale, deoarece numai astfel organizaţia devine eficientă şi îşî poate atinge obiectivele.

În cadrul acestui demers trebuie să se ţină cont de necesităţile şi de personalitatea oamenilor încadraţi în procesul muncii.

Această temă este de maximă actualitate în contextul ce caracterizează societatea noastră ce se confruntă cu trecerea de la economia de stat la economia de piaţă. Vechiul sistem se caracteriza prin rigiditate, formalism, birocraţie, prin responsabilitate şi autoritate dispuse într-o ierarhie clară, pe când în situaţia actuală se pune problema flexibilităţii, iniţiativei, inovaţiei, a libertăţii de mişcare în structura ierarhică a organizaţiei. Persoanele în căutarea unui loc de muncă manifestă dorinţa de a evolua rapid, de a se perfecţiona continuuu, de a-şi pune în practică cunoştinţele, de a clădi o carieră. Mai mult decât orice, angajatul ce munceşte în organizaţiile din societatea românească îţi doreşte stabilitate şi siguranţă, în condiţiile în care piaţa oferta locurilor de muncă este mult mai mică decât cererea, iar angajatul trăieşte cu teama că în orice moment organizaţia poate găsi un alt angajat, care să corespundă într-o măsură mai mare cererilor ei. Pentru marea majoritate a posturilor, dinamismul, spiritul de echipă, capacitatea de a munci cu minimă supervizare, posibilitatea de a lucra sub stres, disponibilitatea pentru program prelungit, cunoştinţele din domenii conexe care să completeze o cunoaştere temeinică a domeniului de bază, sunt condiţii esenţiale.

Pentru a corela noile cerinţe ale organizaţiilor cu noile necesităţi, dorinţe şi aspiraţii ale angajaţilor, apre nevoia studierii temeinice a motivaţiei acestora.

Motivaţia este una dintre problemele de tradiţionale studiu ale comportamentului organizaţional şi ani de-a rândul a suscitat interesul managerilor. Ea a devenit însă o problemă de maximă importanţă în societatea contemporană care funcţionează pe principiul competiţiei.

Această competiţie există în societatea actuală pe de o parte în ceea ce priveşte realizările organizaţiilor, iar în acest caz se pune problema sporirii eficienţei, iar eficioenţa nu poate fi atinsă decât cu ajutorul forţei de muncă ce deserveşte organizaţia. Însă pentru ca angajaţii să fie eficienţi este necesară o bună strategie de motivare, bazată pe cunoaşterea nevoilor angajaţilor. Pe de altă parte apare competiţia în ceea ce priveşte avantajele pe care le oferă organizaţiile angajaţilor lor, acesta întrucât este important ca un om de valoare, care să se integreze bine în climatul organizaţional al unei firme să poată fi păstrat în cadrul organizaţiei.

Toate aceste aspecte plasează motivaţia muncii, dar şi satisfacţia faţă de muncă în actualitate.

Capitolul 1

ORGANIZAŢIILE ŞI MANAGEMENTUL LOR ÎN SOCIETATEA MODERNĂ

1.1. Organizaţiile – definiţii, tipologie

Definirea organizaţiilor

Organizaţiile ocupă un loc important printre instrumentele de care se serveşte societatea pentru buna ei funcţionare. Cu toate acestea, ele fac obiectul unor cercetări autonome de puţină vreme, de când s-a conştientizat faptul că studiul lor reprezintă o ramură specifică a cunoaşterii şi practicii. Se vorbeşte chiar despre “omul organizaţional”, a cărui viaţă este influenţată de organizaţie şi al cărui comportament are o serie de particularităţi specifice studiate, mai nou de disciplina numită comportament organizaţional.

În definirea şi caracterizarea organizaţiilor s-au conturat o multitudine de concepţii care nu numai că nu au o viziune unitară, ci sunt uneori chiar neconcordante.

Organizaţiile au fost caracterizate din punct de vedere sociologic, psihologic, economic, politic, juridic, chiar antropologic, matematic, logic şi cibernetic.

Din punct de vedere sociologic, Georges Lapassade defineşte organizaţia ca “un grup de grupuri reunite care fac legătura între baza societăţii şi stat, unact ce consistă în ordonarea şi raţionalizarea sistemului social, dar şi o realitate socială”.

Din punct de vedere psihologic se caracterizează prin următorii parametri: mărime importantă, durată lungă, structură puternică, spre deosebire de “grupurile psihologice” care au o structură labilă, dispun de mărime redusă ţi de durată mică. Astfel , David Krech şi Richard Crutchfield definesc organizaţiile ca “grupuri specifice de oameni reali, grupuri care prezintă următoarele caracteristici: posedă produse culturale, un nume sau un simbol colectiv, pattern-uri distincte de acţiune, sisteme comune de credinţe, agenţi de autoritate şi tehnici disciplinare”.