Motivatie și Recompense în Administratia Publică

Parte teoretică

1. MOTIVAȚIA

În activitatea unui manager de resurse umane, motivarea angajatilor pentru muncă este foarte important. Motivarea pentru muncă reprezintă influenta pe care anumiti factori o exercită asupra angajatilor si care îi determină la actiuni positive sau negative pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă.

Motivul reprezintă cauza, ratiunea, imboldul care împinge la o actiune sau care determină o actiune, iar motivarea este rezultatul ei.

Motivatia reprezintă suma fortelor, energiilor interne si externe care initiază si dirijează comportamentul uman spre un anumit scop, care o dată atins va determina preocuparea pentru satisfacerea unei alte nevoi.

Între motivatie si performantă există o relatie de conditionare reciprocă. Persoana este capabilă de a se motiva singură deoarece toate procesele motivationale sunt coordonate din interiorul fiintei umane. Managerul este pus în situatia de a identifica si a arăta în ce context atingerea obiectivelor firmei asigură si satisfacerea nevoilor personale ale angajatilor.

Motivatia pentru muncă a unui individ înseamnă certitudinea că el va obtine elemente care îi vor satisface propriile nevoi, efectuând o muncă în conditiile stabilite.

Factorii motivationali. Factorii care determină motivatia angajatului pentru obtinerea unor rezultate bune, pot fi grupati astfel:

1. factori interni sau individuali, printre care: perceptia sarcinilor, atitudini, nevoi, interese, comportamente, sistemul de valori si altele;

2. factori externi sau organizationali si anume: sistemul de salarizare si de stimulente, precizarea sarcinilor, grupul de muncă, sistemul de control – supraveghere, sistemul intern de comunicare, feedback-ul, timp liber si altele.

Cele două categorii de factori interactionează, determinând nivelul comportamentului motivat si capacitatea de adaptare a omului la diferite situatii. Satisfacerea nevoilor determină o echilibrare fizică psihică si spirituală a omului. Acest echilibru, însă, este fragil si pasager, în sensul că, o nouă nevoie apare imediat după ce o nevoie a fost satisfăcută, determinând un nou dezechilibru care-l face pe individ să se remotiveze.

Managerul, în functie de reactia sa la consecintele comportamentului subordonatilor, poate să influenteze satisfactia si implicit performantele în muncă. Studierea diferitelor teorii motivationale are scopul de a pune în evidentă avantajele si dezavantajele pe care le-ar putea produce implicarea lor în strategiile si politicile firmelor.

Există teorii care analizează factorii organizationali si teorii care analizează factorii individuali, după cum sunt si teorii care combină cele două categorii de factori în explicarea comportamentului uman în muncă. Însă, aceste teorii nu vor oferi strategia ideală pentru motivarea personalului firmei. Motivatia pentru muncă este o chestiune personal, ea putând fi influentată prin politicile si strategiile organizationale.

Există angajati care muncesc mai mult sau cu rezultate mai bune decât altii, în aceleasi conditii de dotare si de recompensare, caz în care apare ideea că diferentele de productivitate au la bază diferentele dintre oameni, reflectate în factori individuali, inclusiv cei motivationali.

1.1. TEORII PRIVIND MOTIVAŢIA INDIVIDUALĂ A PERSONALULUI

Abordarea acestor teorii motivationale face necesară o scurtă definire a trei notiuni importante care afectează motivatia individuală: interesele, atitudinile si nevoile.

Interesele reprezintă preocuparea spre care vointa individului este orientată în scopul obtinerii a ceea ce este avantajos, necesar sau folositor. Pentru a stimula si spori motivatia, managerii pot angaja sau avansa personalul, tinând seama de interesele acestuia. Dacă managerii pot determina care sunt interesele angajatilor, atunci ele ar trebui avute în vedere la proiectarea functiilor, pentru a asigura o bună si continuă motivare a angajatilor.

Atitudinile se reflectă în conceptia, în felul de a fi si modul de comportare a indivizilor si afectează motivatia personală. Atitudinile sunt predispozitii ale persoanei, de acceptare sau respingere a unor evenimente, fenomene, obiecte sau persoane. Astfel, o persoană care are o atitudine pozitivă fată de ea însăsi, are încredere în posibilitătile sale fizice si psihice, va munci mai bine, având încredere că îsi va îndeplini scopurile pe care si le-a propus. O persoană care consideră că munca sa este nedemnă sau nu are încredere în fortele proprii, va avea o motivatie scazută, deci si performante minime.

Nevoile sunt dorinte sau trebuinte fizice si psihice ale unei persoane. Teoriile motivationale gravitează în jurul acestui concept, avându-se în vedere faptul că nevoile nesatisfăcute sunt energizante pentru comportamentul uman. O nevoie nesatisfăcută sau satisfăcută partial crează individului sentimentul unui impuls sau stimulent care ajută la satisfacerea nevoii. Stimulentul dă comportamentului persoanei directia necesară si puterea. Lipsa îndeplinirii scopului sau obiectivului sau absenta relatiei dintre scop si nevoie nu va satisface nevoia si nu poate conduce la un comportament motivat.