Organizarea și funcționalitatea insitutiei publice - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

CAPITOLUL I

Organizarea şi funcţionalitatea insituţiei publice

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

1.1. Scurt istoric

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 38.000 de studenţi şi 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu aproximativ 260 de universităţi din străinătate.

În atmosfera de sărbătoare a Unirii Ţării Româneşti şi a Moldovei într-un singur stat a luat fiinţă prima instituţie de învăţământ superior din România, Universitatea din Iaşi. Inaugurată la 26 octombrie 1860, Universitatea poartă numele Domnitorului căruia i se datorează acest act fundamental de cultură românească: Alexandru Ioan Cuza.

De la înfiinţarea ei şi până în prezent, structura Universităţii din Iaşi a fost într-o continuă schimbare, în armonie cu evoluţia societăţii şi culturii române.

Universitatea a cuprins la început doar trei facultăţi: Facultatea de Filosofie, Drept şi Teologie. Ca urmare a legii învăţământului din 1864, Universitatea s-a reorganizat în patru facultăţi: Facultatea de Litere şi Filosofie, Facultatea de Ştiinţe fizice, matematice şi naturale, Facultatea de Drept şi Facultatea de Medicină, inaugurată abia în 1879. După numai câţiva ani de funcţionare, Facultatea de Teologie a fost desfiinţată din cauza numărului său mic de studenţi. Stimulată de o nouă lege în 1898, Universitatea din Iaşi a reuşit să-şi diversifice profilul, să-şi mărească numărul de secţii, departamente, materii predate şi activităţi ştiinţifice. În acea perioadă s-a remarcat o dezvoltare spectaculoasă a Facultăţii de Ştiinţe: în 1892 au luat fiinţă Catedrele de Chimie Organică şi Chimie Anorganică cărora li s-a alăturat, în 1906, Chimia Agricolă.

Perioada imediat următoare Unirii Naţionale din 1918 s-a caracterizat prin evoluţia remarcabilă a Universităţii, în concordanţă cu cerinţele societăţii româneşti şi ale progresului european din acea vreme.

Legile Învăţământului din 1932, 1937 şi 1938 au favorizat atât evoluţia ştiinţelor cât şi dezvoltarea departamentelor Universităţii: Medicină şi Farmacie, Ştiinţe, Drept, Filosofie şi Litere, şi Agricultură. În anul 1933, subsecţia de învăţământ agricol, inclusă în secţia de ştiinţe aplicate, s-a transformat în Facultatea de Ştiinţe Agricole. Celelalte două ramuri ale secţiei (Şcoala Electrotehnică şi Secţia de Chimie Tehnologică) s-au reorganizat în 1937, dând naştere Institutului Politehnic “Gheorghe Asachi” din Iaşi, căruia i s-a alăturat şi Facultatea de Ştiinţe Agricole un an mai târziu.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, regimul de democraţie populară a obligat universităţile să promoveze o educaţie în spirit comunist. Reforma învătământului din 1948 a impus primii paşi pentru îndeplinirea acestei sarcini, urmată de reformele din 1968 şi 1978. Ideologia comunistă a adus schimbări radicale în Universitatea din Iaşi, ca, de altfel, în întreg învăţământul superior din ţară. Multe discipline au fost cenzurate sau eliminate, numeroase programe didactice au fost supuse unei rigidităţi extreme, libertatea academică a fost restricţionată, în timp ce toate activităţile au fost ghidate sau verificate de organisme ale singurului partid politic existent.

Tot în această perioadă, datorită unei cereri din ce in ce mai mari de specialişti în economie, s-a resimţit nevoia înfiinţării Facultăţii de Ştiinţe Economice (1962), după ani îndelungaţi în care cursuri de Economie Politică, Doctrine Economice şi Finanţe Publice au fost predate în cadrul Facultăţii de Drept.

Căderea regimului totalitar în 1989 a deschis noi perspective asupra învăţământului şi educaţiei în România. Formele organizatorice şi curriculare ce fuseseră impuse au fost imediat abandonate. Reconstrucţia universităţii a fost spontană şi radicală şi a cuprins toate domeniile: stuctura organizatorică, programa de studii, sistemul de comunicare, resursele umane. Autonomia universitară şi libertatea decizională au condus Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” spre ceea ce este astăzi: una din cele mai performante universităţi în România, standard pentru excelenţă în cercetare şi flexibilitate didactică.

Fiind cea mai veche Universitate din România, este o instituţie de învătământ superior cu tradiţie şi în acelaşi timp o Universitate care, prin realizările înfăptuite în plan educaţional şi ştiinţific a căpătat recunoaştere atât pe plan naţional cât şi internaţional.