Extras din document
CONPET S.A. are ca principal obiect de activitate aprovizionarea cu titei intern si din import si derivate ale acestuia (gazolina, etan lichid si condensat) a rafinariilor din tara, precum si tranzitarea de titei pe Dunare pentru parteneri externi.Compania exploateaza statii de pompare, rampe de încarcare-descarcare, cazane CF si parcuri de rezervoare.
CONPET S.A. detine un monopol natural pe piata interna a transportului titeiului prin conducte, fiind singura companie cu acest profil de activitate din Romania.
Conform prevederilor Legii Petrolului, exploatarea Sistemului National de Transport al Titeiului este supusa reglementarilor Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, autoritatea competenta a statului, CONPET S.A. semnand în mai 2002 Acordul Petrolier de Concesionare a Sistemului National de Transport Titei, Gazolina si Etan prin Conducte.
Din anul 1996, prin Hotararea de Guvern nr.1265, CONPET S.A. a dobandit statutul de transportator comun, ceea ce se traduce prin aplicarea unui tratament nediscriminator pentru toti clientii actuali sau potentiali ai companiei si prestarea de servicii de transport la tarife unice. Ulterior, prevederile acestui act normativ au fost completate prin Hotararea de Guvern nr.1363/2000.
Dar, paralel cu aceasta, firma mai desfasoara si activitati colaterale, cum ar fi: activitate hoteliera (odihna-tratament), alimentatie publica etc., toate cu o pondere nesemnificativa in veniturile societatii.
Daca este sa vorbim, insa, pe larg despre obiectul de activitate a firmei, acesta consta in:
- aprovizionarea cu titei indigen sau de import (inclusiv in sistem processing) si derivate ale acestuia (gazolina, etan lichid si condens) a rafinariilor din tara, precum si tranzitarea pe Dunare pentru partenerii straini;
- reparatii si intretinere utilaje, echipamente pentru instalatii, mijloace de transport;
- comercializarea de produse petroliere, marfuri industriale, alimentare si nealimentare;
- activitate hoteliera (odihna - tratament), alimentatie publica, transport in¬tern si international;
- operatiuni de import si export;
- activitati de asistenta spitaliceasca si sanatoriala;
- acordare de asistenta medicala (prestatie de serviciu de specialitate) la unitati terte, de catre personalul medical angajat.
Societatea Comerciala CONPET S.A. Ploiesti are personalitate juridica avand forma juridica de societate pe actiuni, si functioneaza in conformitate cu statutul propriu si cu legislatia in vigoare, are relatii economico-financiare cu alte persoane juridice, incheie contracte, are cont in banca, intocmeste anual buget de venituri si cheltuieli, bilant contabil si cont de profit si pierdere, in conditiile prevazute de lege.
CONPET S.A. este o societate pe actiuni ai carei actionari principali sunt: Ministerul Economiei si Comertului (78.77%), S.I.F. Muntenia (8.92%) si actionari persoane fizice (12.31%).
La baza conceperii si exercitarii managementului companiei se afla un ansamblu de principii care au impus o organizare cu un caracter creativ si dinamic, ce favorizeaza desfasurarea in conditii optime a activitatilor, operarea eficienta si sigura a sistemului de transport.
Astfel, organizarea companiei, bazata pe o structura flexibila de tip piramidal, ce are la baza principiul functional ce permite un control mai eficient al costurilor, este fundamentata pe respectarea principiilor privind unicitatea conducerii si raspunderii, prioritatea obiectivului general, separarea functiunilor companiei si individualizarea lor.
Respectând aceste principii, structura organizatorica a companiei cuprinde 7 regionale de transport, 31 de compartimente functionale, doua sectii de întretinere si reparatii si un laborator pentru inspectia calitatii produselor, toate cuprinse în cadrul a opt divizii de activitate si anume :
- divizia transport titei tara;
- divizia transport titei import;
- divizia tehnica;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Organizarea Societatii Comerciale SC Conpet SA.doc