Perfecționarea Managementului Resurselor Umane - Atribut de Bază în Eficientizarea Activității Firmelor de Turism

INTRODUCERE

Problematica şi complexitatea activităţii turistice din România şi de pretutindeni

impune o abordare amănunţită în scopul cunoaşterii principalelor tendinţe înregistrate în

evoluţia fenomenului turistic.

Instituţionalizarea turismului pe plan naţional şi organizarea lui în continuare şi pe

plan internaţional au determinat un avânt continuu al acestuia şi a făcut ca prin ritmurile de

dezvoltare atinse, turismul să devină alături de revoluţia tehnico-ştiinţifică, unul dintre cele

mai spectaculoase fenomene ale secolului XX, cu consecinţe sociale, economice şi umane

deosebit de importante. Se poate afirma că, din această epocă, turismul începe să se detaşeze,

ca o activitate economico-socială distinctă.

Turismul este în prezent una dintre ramurile economice cu cea mai amplă dezvoltare,

fapt ce a generat acordarea unei atenţii sporite tuturor fenomenelor şi activităţilor care au,

direct sau indirect, legătură cu el.

În ceea ce priveşte turismul românesc, pe fondul unor schimbări sociale şi economice

majore înregistrate după 1990, el apare ca element prioritar pentru asigurarea progresului ţării

şi pentru promovarea unei imagini pozitive pe plan internaţional. Acest scop poate fi exclusiv

prin conştientizarea importanţei pe care o are, precum şi prin efectuarea unor schimbări de

fond în cadrul ei. Una dintre aceste schimbări se referă la personalul care îşi desfăşoară

activitatea în unităţile turistice din România şi care este singurul în măsură să transforme

resursele naturale şi materiale din potenţiale în efective.

Relansarea turismului românesc, impunerea ofertei şi potenţialului turistic naţional

depind în mare măsură de modul cum managerii de astăzi ştiu să conducă afacerile, să

manifeste interes pentru ce este nou, să-şi demonstreze capacitatea decizională şi să

colaboreze cu resursele umane.

Managementul poate fi considerat „cea mai veche dintre arte“, întrucât între primele

domenii în care omul şi-a folosit talentul a fost acela al coordonării eforturilor membrilor unui

grup organizat de oameni. Referitor la acest aspect, J. J. Severin Screiber afirma că

„managementul este arta artelor, întrucât are în vedere dirijarea talentului altora“.

Arta managementului constă, deci, în „folosirea talentului conducătorului în

desfăşurarea procesului de management“.

În ultima perioadă, se manifestă pe plan mondial o intensificare a preocupărilor pentru

dezvoltarea „laturii umane“ a managementului, care nu suferă formalizări, care nu poate fi

modelată, deci care depinde în foarte mare măsură de talentul, imaginaţia, capacitatea de

sinteză şi analiză a conducătorului.

4

CAPITOLUL I

TURISMUL MONTAN ŞI VALENŢELE SALE

Ca ramură a sectorului terţiar şi în acelaşi timp ca ramură de interferenţă, turismul

reprezintă în perioada contemporană o variantă strategică pentru numeroase economii

naţionale, fiind cunoscute efectele sale benefice în plan economic, social, cultural şi, într-o

anumită măsură, asupra mediului natural.

În larga paletă a formelor de turism, turismul montan deţine un loc aparte; muntele a

reprezentat dintotdeauna o destinaţie preferată pentru refacere, odihnă, aventură şi alte nevoi

socioculturale, în acelaşi timp, zona montană a atras atenţia investitorilor şi organizatorilor de

turism, datorită oportunităţilor oferite pentru dezvoltarea unei activităţi turistice eficiente,

astfel că putem vorbi astăzi despre existenţa, pe plan mondial, a unei oferte complexe,

diversificate (pentru toate gusturile şi disponibilităţile băneşti) şi de mare atractivitate.

În ţara noastră, turismul montan se înscrie astăzi în tendinţele manifestate de turismul

românesc în general: transformări structurale generate de trecerea la economia de piaţa,

scăderea circulaţiei turistice, a calităţii echipamentelor şi serviciilor, din lipsa surselor

investiţionale, dificultăţi generate de întîrzierea privatizării, de fiscalitatea împovărătoare, care

nu favorizează dezvoltarea turismului, de lipsa coerenţei cadrului legislativ, de imaginea

negativă a României propagată peste hotare etc. Aceste tendinţe demonstreză sensibilitatea

turismului la stimulii economico-sociali, la convulsiile conjuncturale, iar turismul montan nu

face excepţie.

Şi totuşi, turismul românesc are reale şanse de revigorare, putând deveni un element

dinamizator al întregii economii naţionale, în condiţiile în care el va face obiectul unei

strategii unitare, coerente şi realiste stabilite la nivel macroeconomic, pe baza unor obiective

de dezvoltare durabilă a turismului. Turismul montan trebuie să devină o componentă de bază

a acestei strategii, având în vedere valorosul potenţial turistic de care dispune, experienţa de

exploatare, cererea potenţială internă şi externă.

Startegiei stabilite la nivel naţional trebuie să i se coreleze strategiile elaborate în plan

regional, local, la nivelul naţiunii sau întreprinderii turistice. Acest lucru este posibil în

condiţiile în care, în paralel cu descentralizarea activităţii turistice, cu privatizarea societăţilor

de turism şi cu clarificarea proprietăţii funciare, administraţia centrală va crea un cadru

5

legislativ, fiscal şi organizatoric favorabil dezvoltării turismului montan şi cointeresării

investitorilor particulari şi societăţilor de turism în acest sens.