Perspective privind factorii de risc din mediul de securitate intern și extern

Securitatea națională, ca stare prielnică dezvoltării persoanei, precum și a oricărei comunități umane, este semnificativ influențată de o serie de riscuri și amenințări, atât de natură economică, informațională, ideologică, demografică, culturală etc., cât și de tensiunile și conflictele etnice, religioase etc. specifice unor zone de instabilitate. Toate acestea și-au pus amprenta pe starea și tendințele de evoluție ale mediului de securitate național, regional și mondial.

Din punct de vedere al asigurării securității, România nu mai este singură; fiind membră NATO se poate baza pe forța aliaților în apărarea teritoriului și a intereselor sale naționale, dar, în același timp, îi revine misiunea de a participa la efortul de apărare colectivă în cadrul Alianței Nord-Atlantice, la îndeplinirea angajamentelor și responsabilităților asumate către Uniunea Europeană sau alte organizații de securitate, de tip zonal și regional.

Modificarea substanțială a statutului de securitate al României în plan internațional, apariția unor forme noi de manifestare a riscurilor și amenințărilor internaționale precum și evoluția complexă, dinamică a mediului intern, impune o abordare nouă, într-o manieră integratoare, sistemică și comprehensivă a securității interne.

Absența unui pericol previzibil privind un posibil atac extern face ca, în condițiile actuale și într-o perspectivă previzibilă, sarcina protejării valorilor și libertăților, a vieții oamenilor și a bunurilor lor să fie concepută în termeni noi.

În același timp, experiența atentatelor teroriste de amploare din Statele Unite, din alte state - europene, asiatice și africane - precum și experiența unor dezastre naturale de mari proporții, pun în evidență necesitatea unei strategii adecvate pentru protecția și apărarea vieții, libertății și demnității umane, precum și a bunurilor și activităților pe teritoriul național, în condiții deosebite de pericol.

Securitatea internă privește, deopotrivă, siguranța cetățeanului și securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor și a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum și protecția infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural, securitatea societală și asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului și a criminalității organizate, securitatea activităților financiar-bancare, a sistemelor informatice și a celor de comunicații, protecția împotriva dezastrelor și protecția mediului.

Sarcina asigurării securității interne este complexă și interdependentă. Ea implică responsabilități din partea unui număr mare de instituții și agenții. Aceste responsabilități revin preponderent: administrației publice și structurilor de ordine publică, precum și celor care se ocupă cu prevenirea și gestiunea urgențelor civile, securitatea frontierelor și garda de coastă; structurilor de informații, contrainformații și securitate; organismelor de prevenire a spălării banilor și de control al importurilor și exporturilor strategice; structurilor militare, în situații deosebite, pentru unele activități.

Atribuții importante revin, de asemenea, gărzii financiare și structurilor vamale, gărzii de mediu și structurilor de specialitate care veghează la sănătatea populației și a animalelor, precum și celor de protecție a consumatorilor. Un alt set revine operatorilor industriali, agricoli, comerciali și de servicii care desfășoară activități de importanță vitală, sensibile sau periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau interese sociale majore.

Din punct de vedere social, riscurile sunt cauzate, în primul rând, de modernizarea economică și socială din societățile post-industriale și efectele acesteia asupra evoluției populației.

În acest context, demografia constituie unul dintre cei mai importanți factori cu efect asupra securității României, ce poate fi analizat atât prin prisma dinamicii populației, cât și prin abordarea clasică, aceea a capitalului uman. Cele mai afectate categorii sociale sunt femeile, tinerii sau cei aflați în afara sau la marginea pieței muncii.

Analiza situației demografice furnizate de Institutul Național de Statistică, relevă, pentru România, următoarele aspecte:

- la data de 01.01.2009, populația a fost de 21 499 000 de locuitori (48,7% bărbați și 51,3% femei), în scădere față de 01.01.2008, cu 30 000 de persoane, menținându-se traseul descendent al diminuării populației; în anul 2008, sporul natural a fost unul negativ, de -1,5 la mia de locuitori (‰);

- se manifestă un proces de îmbătrânire a populației, determinat de scăderea populației din grupa de vârstă 0- 14 ani (15,2%) și de creștere a populației vârstnice (peste 60 ani), precum și prin creșterea vârstei medii de la 38,6 ani, în 2005, la 39,4 ani, în 2009.

Tendințele demografice menționate vor avea ca rezultat îmbătrânirea populației, depopularea, scăderea drastică a forței de muncă și degradarea acesteia. Pentru menținerea unor indicatori economici acceptabili, este posibil ca, și în România, în condițiile în care ar exista atractivitate, să se practice importul forței de muncă, ceea ce ar provoca alte riscuri pentru care societatea românească este puțin pregătită.

Deși scăderea calității vieții, inegalitățile și excluderea socială, creșterea numărului celor care trăiesc sub pragul sărăciei, ca principale consecințe ale evoluției demografice a României, constituie priorități guvernamentale, riscurile și amenințările la adresa securității naționale se pot concretiza în: creșterea gradului de intoleranță și afectarea solidarității sociale, scăderea inacceptabilă a nivelului de siguranță a cetățeanului, inițierea unor manifestări radicale și