Perspectivele Sectorului IMM din România în Contextul Integrării în Uniunea Europeană

Capitolul 1

INTRODUCERE

De-a lungul ultimilor ani, studiile şi publicaţiile privind întreprinderile mici şi mijlocii în economiile occidentale (numite În continuare IMM-uri) au proliferat; ele s-au îmbunătăţit atât în ceea ce priveşte profunzime a cât şi rigoarea lor analitică. Această preocupare, în creştere, referitoare la caracteristicile, dificultăţile, importanţa şi particularităţile IMM-urilor a condus la o mai bună cunoaştere a întreprinderilor de mărime mică şi a interrelaţionărilor dintre aceste firme şi mediul lor relevant.

După mine, marele interes arătat pentru studierea IMM-urilor, se datorează unor numeroase motive care pot fi probabil rezumate prin două dintre cele mai importante.

Pe de o parte, începând cu sfârşitul anilor '70, IMM-urile s-au dovedit a fi tipul de firme din Uniunea Europeană care au creat noi locuri de muncă, substituind deci, începând din acel moment, firmele mari care îndepliniseră aceea sarcină până în anii '60.

Pe de altă parte, se crede că, în ciuda importanţei lor în Uniunea Europeană (UE), IMM-urile sunt de fapt discriminate în raport cu firmele mari în ceea ce priveşte factori ca: ajutoare de stat, subvenţii, politica fiscală, costuri sau atragerea capitalurilor exogene pentru buna lor funcţionare în orice domeniu de activitate.

În afara acestor lucruri, o mai mare coordonare între statele UE şi globalizarea în creştere, pe lângă interdependenţa economii lor statelor membre a adus la lumină noi aspecte privitoare la viitorul IMM-urilor şi la capacitatea lor de a crea şi menţine locuri de muncă.

Marele număr de IMM-uri necesită, totuşi, mai întâi, un proces dificil de delimitare şi armonizare, statistică care ne permite să analizăm cu rigoare, prin comparaţii omogene, situaţia IMM-rilor în diferite sectoare de activitate. Acest efort, aflat deja în derulare, nu a produs încă destule rezultate relevante, datorită diferitelor moduri de utilizare ale conceptelor.

De aceea, voi considera în primul rând noua definiţie propusă recent de Comisia Europeană care contrastează cu cele mai importante definiţii tradiţionale despre IMM-uri.

În al doilea rând, voi întreprinde o analiză descriptivă care îmi va permite să determin cu mai multă acurateţe importanţa IMM-urilor din România şi perspectivele acestora în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

Capitolul 2

DEFINIREA IMM-URILOR

Conform celor mai răspândite definiţii tradiţionale, IMM-urile sunt firme care angajează mai puţin de 500 de muncitori. De aceea, singurul criteriu utilizat în aceste definiţii este numărul de muncitori, şi este singurul element care le distinge de firmele mai mari.

Problema pe care o ridică această definiţie, foarte răspândită azi chiar şi în lucrările statistice şi de cercetare europene, este că ea este prea restrictivă şi absolută. Ea se bazează pe un singur factor: numărul de muncitori. De aceea, nu ia în considerare şi alte elemente care, fără îndoială influenţează mărimea şi clasificarea acestor firme.

De exemplu, definiţia tradiţională, nu ia în considerare modul în care IMM-urile sunt răspândite în fiecare ţară sau regiune. Nu ia de asemenea în considerare, diferitele tipuri de legislaţie care se, aplică afacerilor şi fiecărei firme în particular, sectorul în care firma îşi desfăşoară activitatea, tipul de proprietate al firmei sau profitul sau mărimea firmei. O firmă cu trei sau patru sute de angajaţi poate avea până la urmă caracteristici similare cu o firmă mare mai degrabă decât una medie.

Astfel, Comisia Europeană a recomandat în 1996* o nouă definiţie pentru IMM-uri, propunând o definire coerentă şi comună acestor firme pe baza a patru criterii (şi nu a unui criteriu, cel al numărului de angajaţi): numărul total de angajaţi, cifra de afaceri anuală a firmei sau volumul de afaceri, balanţa globală şi independenţa firmei sau tipul de proprietate.

Conform acestei definiţii, o firmă este încadrată în categoria IMM-urilor când are mai puţin de 250 de angajaţi (şi nu 500 ca în vechea definiţie).

Comisia Europeană merge mai departe în definirea mai precisă a IMM¬-urilor. Acelea cu un număr de muncitori între 49 şi 250 sunt considerate întreprinderi mijlocii atunci când cifra de afaceri sau volumul de afaceri anual nu depăşeşte 40 milioane euro, sau când are o balanţă globală inferioară a 27 milioane euro.

Pentru a fi încadrată în categoria întreprinderilor mici, trebuie să aibă mai puţin de 50 de muncitori şi volumul de afaceri să nu depăşească 7 milioane euro sau să aibă o balanţă globală anuală mai mică de 5 milioane euro. În final, acele întreprinderi care au mai puţin de 10 angajaţi sunt considerate a fi micro¬întreprinderi.

În plus, un alt criteriu fundamental în definirea IMM-urilor este modul în care proprietatea este distribuită. Astfel, pentru a considera o firmă în categoria IMM-urilor, partea de capital a unei firme sau a unui grup de firme mari nu trebuie să depăşească 25% din capitalul total al acelei IMM.

Cu această definiţie, bazată pe o combinaţie de criterii, Comisia Europeană doreşte să furnizeze un cadru de referinţă pentru conceperea de programe de ajutor, modalităţi specifice de sprijinire a afacerilor, cercetare şi orice tip de reglementări comunitare referitoare la IMM-uri.

2.1. Abordarea conceptuală a IMM-urilor

" Categoria Întreprinderilor Micro, Mici si Mijlocii (IMM) este formata din întreprinderi care angajează mai puţin de 250 de persoane si care au o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 de milioane de euro si/ sau deţin active totale de pana la 43 de milioane de euro"

(Fragment din Articolul 2 al anexei din Recomandarea 361/2003/CE)

Întreprinderile micro, mici si mijlocii (IMM) joaca un rol esenţial in economia europeana. Ele reprezintă o sursa de abilitaţi antreprenoriale, inovare si creare de locuri de munca. In Uniunea Europeana extinsa la 25 de tari, aproximativ 23 de milioane de IMM-uri asigura in jur de 75 de milioane de locuri de munca si reprezintă 99% din toate întreprinderile.

Totuşi, ele sunt adeseori confruntate cu imperfecţiunile pieţei. IMM-urile au de multe ori dificultăţi in obţinerea de capital sau credite, mai ales in faza de start-up. Resursele lor limitate pot de asemenea sa reducă accesul la noi tehnologii sau inovare.

De aceea, sprijinul pentru IMM-uri reprezintă una din priorităţile Comisiei Europene pentru creşterea economica, crearea de locuri de munca si coeziune sociala si economica.