Piața Cardurilor Bancare în România

Introducere

În ultimul deceniu se afirmă tot mai puternic în economiile de piaţă avansate specializarea plăţi fără numerar. Progresul tehnologiilor informatice şi de telecomunicaţii - ca parte a aşa numitei infrastructuri financiare a afacerilor - a permis globalizarea tranzacţiilor şi creşterea fiduciarităţii în comerţul cu servicii. Serviciile financiare - pieţe de capital, pieţe de produse bancare şi de asigurări, servicii publice de trezorerie - au devenit un factor de creştere a eficienţei tranzacţiilor dar şi a interdependenţelor între partenerii de afaceri. Prin performanţele lor, acumulate cantitativ în progresie geometrică în ultimii ani, plăţile sunt astăzi critice, mai mult ca oricând, pentru decizia de a cumpăra sau a vinde, deoarece posibilitatea descărcării de obligaţii în timp real a instaurat un nou standard în relaţiile dintre parteneri, iar riscul generat de comportamentul în timp al resurselor de creditare are la dispoziţie formule revoluţionare de management.

Pe parcursul dezvoltării societăţii umane au apărut băncile, care ulterior s-au grupat în jurul băncilor centrale. Acestea au evoluat în funcţie de nivelul forţelor de producţie , a cererii de produse şi servicii de către populaţie. Comerţul în general, cel internaţional în special, a determinat apariţia unor noi instrumente şi modalităţi de plată. Un exemplu este cambia, care a apărut în Evul Mediu ca un procedeu de reglementare internaţională a plăţilor în condiţiile deosebit de vitrege în care se desfăşura comerţul internaţional în acele vremuri. Ulterior el a căpătat şi funcţii de creditare. De o deosebită importanţă pentru acest produs de perfecţionare, modernizare şi eficientizare a instrumentelor de plată, s-au dovedit a fi cuceririle ştiinţei îndeosebi în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor digitale de date, succesul înregistrat în miniaturizarea componentelor utilizate în construcţia calculatoarelor.

Fenomenul în aparenţă simplu, cardul de plată este un simbol nu numai al avansului tehnologic care defineşte civilizaţia euroatlantică astăzi ci şi al aparenţei individului la o comunitate civilizată. Cardul de plată este un status simbol de distincţie. El capătă tot mai mult caracterul unui adevărat „instrument” de identitate economică şi socială al persoanei în grup care practică recunoaşterea şi interrecunoaşterea individualităţii.

CAPITOLUL 1

EVENIMENTELE CE AU DICTAT APARIŢIA CARDURILOR

Cardul este un instrument de plată utilizat pentru achitarea de bunuri şi servicii sau pentru depunerea sau retragerea de numerar. Prin card între consumator şi comerciant se stabileşte o legătură contractuală de tip financiar. În 1949 în New York apare cel mai vechi card internaţional de credit emis de DINERS CLUB. Băncile au emis carduri atât pentru comercianţi cât şi pentru proprii clienţi sesizând avantajul cardului.

Este desigur o certitudine că puţini specialişti din domeniul financiar ar fi putut ghici cu mai bine de 30 de ani în urmă impactul care urma să-1 aibă cardul bancar asupra întregii vieţi economice şi sociale; că acest produs urma să devină cel mai profitabil şi des utilizat dintre produsele financiare oferite consumatorilor.

În 1946 John C. Biggins creează premizele apariţiei cardului bancar. Lucrând ca specialist m domeniul creditelor de consum la Flatbush National Bank din Brooklyn, New York, Biggins s-a gândit să lanseze un nou plan de creditare denumit "Charge - If care să utilizeze "scrip" , adică bonuri valorice în schimbul cărora se puteau face achiziţii de la comercianţii participanţi la acest nou plan de creditare. Principiul care stătea la baza acestui plan era relativ simplu: comercianţii depuneau aceste bonuri valorice obţinute în urma vânzărilor efectuate (în general de mică valoare) într-un cont bancar, iar banca factura cumpărătorii pentru contravaloarea lor. De la acest plan de creditare, până la apariţia efectivă a primului credit-card modem nu mai era decât un pas, iar în 1951 acest pas este făcut de Franklin National Bank din New York. Cam în aceeaşi perioadă, în 1950, Diners Club introducea primul card pentru călătorii şi consum (Travel & Entertainment Card). Acest nou card a stârnit interesul băncilor de a lua în considerare o nouă formă de acordare de credite pentru consum pe baza unui card de plastic care funcţiona într-un mod similar cu "scrip"-ul (bonurile valorice) introduse de Biggins. Ideea de creditare pe baza cardurilor de plastic s-a transformat într-un instrument propriu-zis abia în 1960, când Bank of America a lansat BankAmericard (în prezent denumită VISA Intemational). Persoanele care au conceput acest nou instrument şi sistemul - suport se aşteptau de la bun început ca produsul să fie rapid absorbit de către consumatori. Ceea ce nu au sesizat, a fost că acest nou instrument bancar, în doar câţiva ani de la lansarea sa, va revoluţiona definitiv modul de achiziţionare de bunuri şi servicii pentru milioane de consumatori de pretutindeni.

BankAmericard, emis de Bank of America, a fost utilizat la început de foarte puţini consumatori ca pentru, apoi, în numai zece ani, statisticile să indice existenţa a peste 20 milioane deţinători de carduri. Pentru a avea însă o imagine mai clară trebuie precizat că tot în 1970 s-au prelucrat peste 170 milioane bonuri de vânzări, fiecare reprezentând câte o singură achiziţie. Până în 1980 numărul cardurilor emise ajunsese la 73 milioane, iar în 1991 această cifră creşte la 105 milioane.