Piața de capital în România

PIATA DE CAPITAL IN ROMANIA

Conceptul şi trăsăturile pieţei de capital

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate către orice entităţi publice şi private solicitatoare de fonduri.

Existenţa pieţei de capital este determinată de cererea de capital pentru necesităţi curente de trezorerie şi pentru investiţii şi, totodată, este condiţionată de un proces real de economisire ca fundament al ofertei de capital.

Piaţa de capital leagă emitenţii valorilor mobiliare şi altor instrumente financiare de investitorii individuali şi instituţionali prin intermediul societăţilor de servicii de investiţii financiare.

Piaţa de capital funcţionează aşadar ca un mecanism de legătură între cei la nivelul cărora se manifestă un surplus de capital (investitorii) şi cei care au nevoie de capital (emitenţii).

Fluxurile de capital dintre emitenţi şi investitori sunt puse în evidenţă de emisiunea şi tranzacţionarea unor instrumente specifice, de tipul valorilor mobiliare. Ca orice piaţă, piaţa de capital poate fi definită ca „loc de întâlnire” a vânzătorilor şi cumpărătorilor de instrumente financiare.

Conceptul de piaţă de capital are însă conotaţii mult mai profunde, ce decurg din relaţiile de alocare a resurselor disponibile în scopul fructificării acestora şi al satisfacerii cererii de capital dintr-o economie.

Din punctul de vedere al sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au structurat două concepţii referitoare la piaţa de capital: concepţia anglo-saxonă şi concepţia continental-europeană (de sorginte franceză). În concepţia anglo-saxonă, piaţa de capital formează împreună cu piaţa monetară şi cu piaţa asigurărilor ceea ce se numeşte, cu un termen atotcuprinzător, piaţa financiară. În acest context piaţa de capital este sinonomă cu piaţa instrumentelor financiare care asigură investirea capitalurilor pe termen mediu şi lung. Spre deosebire de aceasta, piaţa monetară realizează atragerea şi plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieţei interbancare, al pieţei scontului, al pieţei efectelor de comerţ, al pieţei certificatelor de depozit, al pieţei eurovalutelor etc.

În concepţia clasică continental-europeană, piaţa de capital are o structură complexă, care cuprinde piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară.

Piaţa monetară este piaţa capitalurilor pe termen scurt şi mediu, fiind reprezentată de piaţa interbancară şi de piaţa titlurilor de creanţă negociabile. Pe piaţa interbancară operează banca de emisiune, băncile comerciale, băncile specializate, trezoreria statului, casele de economii, care au calitatea de creditori, dar şi de debitori în cazul completării fondurilor proprii. Tranzacţiile pe această piaţă îmbracă forma acordării-rambursării creditelor. Pe piaţa titlurilor de creanţă negociabile, operatori pot fi toţi agenţii economici. Instrumentele negociate sunt: certificatele de depozit (titluri negociabile ce atestă existenţa unui depozit în cont), biletele de trezorerie (emise de societăţi comerciale, cu excepţia instituţiilor de credit), bonurile de tezaur (emise de trezoreria statului), titlurile pe termen scurt (emise de instituţii financiare).

Piaţa ipotecară este o piaţă specifică finanţării construcţiei de locuinţe, pe care acţionează organismele ce acordă împrumuturi sub forma creditului ipotecar, organismele speciale de refinanţare care asigură reîntregirea fondurilor băncilor creditoare, precum şi băncile ipotecare. Acestea emit obligaţiuni ipotecare tranzacţionabile pe pieţele reglementate în scopul obţinerii de lichidităţi.

Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi se tranzacţionează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piaţa financiară este cea pe care se cumpără şi se vând active financiare, fără a fi schimbată natura lor. Ea exprimă o relaţie directă între deţinătorul şi utilizatorul de fonduri.

Practica din România pune în evidenţă opţiunea pentru concepţia anglo-saxonă, potrivit căreia piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare. Piaţa de capital se prezintă ca un mecanism de legătură între investitori şi emitenţi, a căror decizie de investire vizează două obiective complementare:

- rentabilitatea, respectiv un grad înalt de fructificare a capitalurilor;

- lichiditatea, adică recuperarea cât mai operativă a capitalului investit.

Surplusul monetar obţinut prin rentabilitate dă posibilitatea unor noi investiţii în active cu un grad ridicat de lichiditate. Îmbunătăţirea structurii activelor din economie şi accelerarea recuperării capitalului investit în acestea reprezintă un factor de sporire a rentabilităţii.

Piaţa de capital prezintă următoarele trăsături:

- este o piaţă deschisă, în sensul că plasamentul este efectuat de marea masă a investitorilor, iar tranzacţiile cu instrumente financiare au caracter public;