Piața Vinului în România

România este o importanta tara europeana producatoare de vin, dispunând de un mare trecut istoric si de bogate traditii culturale, mare parte din ele nemijlocit legate de aceasta bautura, considerata, pe drept cuvânt, o licoare divina.

Vinul este o bautura alcoolica cu o compozitie chimica complexa, si se obtine, în general, prin fermentarea mustului de struguri provenind de la diverse varietati ale vitei de vie.

În România, 1,7% din suprafata agricola este cultivata cu vita de vie, mai exact circa 200.000 de hectare.

Vinul reprezinta 14% din productia vegetala a României.

Ca urmare a marii lor varietati, vinurile au constituit obiectul a numeroase cercetari stiintifice in domeniu si implicit a unor clasificari complexe.

În functie de continutul lor în zahar, vinurile pot fi:

- seci (pâna la 4 g/l);

- demi-seci (între 4-12 g/l);

- demi-dulci (între 12+50 g/l);

- dulci (peste 50g/l).

Dupa gradul alcoolic, vinurile se clasifica în:

- vinuri de masa (trebuie sa aiba taria alcoolica dobândita de minimum 8,5% în volum);

- vinuri de masa superioare (cu taria alcoolica intre 8,5% si 9,5 %);

- vinuri de calitate superioara (taria alcoolica dobândita, fara adaos, trebuie sa fie de cel putin 10,5 % în volum).

Dupa denumirea de origine controlata, vinurile pot fi:

- vinuri cu denumire de origine controlata – DOC (din struguri cu minimum 180 g zahar la litru);

- vinuri din struguri culesi la deplina maturitate - DOC-CMD (min. 187g zahar);

- vinuri din struguri culesi târziu – DOC-CT (min. 220 g zahar);

- vinuri din struguri culesi la înnobilarea boabelor – DOC-CIB (min. 240 g zahar).

În functie de culoare, vinurile se împart în:

- vinuri albe;

- vinuri rose;

- vinuri rosii;

Istoricul pietei vinului în România

Pe teritoriul României, vita de vie se cultiva din Comuna Primitiva si anume din Neoliticul Mijlociu, cu 3.00+4.000 de ani î.e.n.

În Antichitate, geto-dacii de la nord de Dunare au extins mult cultura vitei de vie, care, în secolele II-I î.e.n., era raspândita pe întreg teritoriul României de astazi.

Abundenta vinului, care presupune existenta unor suprafete viticole întinse, a facut ca el sa devina înca din secolele II-I î.e.n. un produs de comert si de schimb, prin intermediul porturilor grecesti de la Marea Neagra (Tomis, Callatis, Dionisopolis, Histria).

În deceniile care au urmat cuceririi romane (dupa anul 106 î.e.n.), viticultura daco-romana s-a dezvoltat într-o si mai mare masura. Un exemplu in aceasta privinta îl reprezinta faptul ca pe monezile batute în noua provincie era reprezentata o femeie careia doi copii îi ofereau struguri, ca simbol al principalei bogatii a tarii.

Feudalismul timpuriu si migratia popoarelor rasaritene, care a durat circa 1.000 de ani (secolele III-XIII), este saraca în documente cu caracter viticol. Vremurile de restriste, pricinuite de trecerea devastatoare a acestor popoare migratoare sau de desele lor incursiuni, a obligat populatia locala la o retragere sistematica în zonele de deal sau arealele submontane si intramontane, unde au continuat însa sa se ocupe de cultura vitei de vie.

Începând cu secolul XIII, istoriografia cuprinde tot mai multe izvoare, care atesta continuitatea si prosperitatea viticulturii pe întreg teritoriul locuit astazi de români.

Legaturile economice din secolele XIV-XIX dintre românii din Moldova, Tara Româneasca, Transilvania, Banat, Dobrogea au usurat circulatia soiurilor de vita roditoare autohtone. În aceasta perioada, pe masura stabilizarii politice si economice în Principatele Române, are loc un îndelungat proces de concentrare a culturii vitei de vie în podgorii si centre viticole situate în zona de deal (Cotnari, Husi, Odobesti, Dragasani, Minis). În paralel, prin puterea traditiei, s-a mentinut viticultura insulara din unele judete, cum sunt: Botosani, Neamt, Dâmbovita. Gorj, Satu Mare, Maramures si, într-o mai mica masura, viticultura din arealele submontane si intramontane (Jidlea, Piatra Neamt, Bahu, Varatic, Capatânatu, Tg. Ocna, Onesti, Bersti; Tazlau).

Ca urmare a dezvoltarii economiei, extinderea viticulturii a fost stimulata si în România, aparând preocuparea pentru introducerea în cultura a unor soiuri straine, recunoscute pentru calitatea productiei. În aceste conditii, începând cu anul 1860, în viticultura din Principatele Unite si-au facut aparitia unele soiuri valoroase din sortimentul mondial, cum sunt: Aligoté, Riesling Italian, Muscat Ottonel, Muscat de Frontignan, Cabernet Sauvignon, Chasselas Doré, Chasselas roz, Muscat Hamburg.

În timpuri mai recente, evolutia industriei vinului în România a fost influentata de catre patru momente importante din istoria tarii: strânsele legaturi cu Franta de-a lungul secolului XIX, , strânsele legaturi cu Germania si Austria din perioada interbelica, instaurarea comunismului în 1948 si liberalizarea economica de dupa 1989.

Astfel, secolul XIX si începutul celui de-al XX-lea, pâna la Primul Razboi Mondial, au fost caracterizate prin legaturi ample si strânse cu Franta. În sectorul viticol, aceste legaturi au culminat cu ajutorul practic dat de viticultorii francezi, imediat dupa ravagiile produse de filoxera în ultimele doua decenii ale secolului XIX. Rezultatul l-a constituit faptul ca replantarile care s-au facut au avut drept sursa vitele nobile aduse din Franta: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay ori Sauvignon Blanc. De aceea, varietatile respective sunt cultivate în România de mult mai mult timp ca în restul tarilor din estul Europei.