Plan de afaceri - creșterea gâștelor și a rațelor

Importanţa creşterii gâştelor şi a raţelor

Din cele mai vechi timpuri, raţele şi gâştele au servit ca sursă de hrană şi venit pentru oameni din multe părţi ale lumii. Ele sunt o sursă de carne, ouă şi pene, fiind capabile să trăiască şi să crească cu raţii de hrană relativ simple, bazate pe furajele locale disponibile. Avantajele lor au fost recunoscute aproape pretutindeni. Adesea raţa este socotită „porcul“, iar gâsca „oaia“ omului simplu.

Carnea şi ouăle de raţă şi gâscă sunt surse dietetice de proteine de calitate ridicată, energie, unele vitamine şi minerale. Atunci când sunt incluse în mod corespunzător în alimentaţie, ca o parte a unei raţii zilnice bine echilibrate, ele pot să asigure o mare parte din substanţele nutritive necesare omului.

Gâştele sunt cel mai uşor de crescut. Ele sunt rezistente la boli şi bine adaptate la mediu. Produc în general 40-100 de ouă/an, în funcţie de rasă, majoritatea primăvara. Ele sunt păsările domestice care cresc cel mai repede, au cea mai lungă viaţă comercială şi cea mai mare greutate corporală. Sistemul lor digestiv le permite să se hrănească şi să supravieţuiască numai cu consumul de iarbă. În această privinţă sunt foarte diferite de alte specii de păsări şi se apropie mai mult de ovine.

În alte ţări, cererea cea mai mare de carne de gâscă se înregistrează pentru ocazii festive, în restaurante şi hoteluri, fiind sigure în ceea ce priveşte ritmicitatea aprovizionării şi calitatea produsului. Nu există nici un motiv pentru care consumatorul român nu ar proceda asemănător în zonele rurale, gâsca face parte din meniu tot anul.

Raţele oferă produse mai diversificate decât gâştele, putând fi exploatate pentru ouă, pentru carne, cu proporţia de grăsime dorită pentru anumite preparate culinare sau, ca şi gâştele, pentru ficat gras cu însuşiri speciale de gust, frăgezime, suculenţă după îndopare. Cerinţele pieţei sunt relativ constante pe parcursul anului şi se adresează unei categorii mai largi de consumatori.

În plus faţă de valoarea lor ca hrană, palmipedele produc puf şi pene, pentru care cererea este constantă, fiind folosite la confecţionarea de plăpumi, perne, saci de dormit, îmbrăcăminte.

Fiecare viitor crescător de raţe sau gâşte trebuie să analizeze posibilităţile care i se oferă şi să aleagă soluţia de exploatare care i se pare cea mai bine adaptată la exemplul său personal. Reuşita unei crescătorii de palmipede trece, de asemenea, prin simţul de observaţie şi capacitatea de adaptare a crescătorului.

Gâsca şi raţa sunt animale potrivite pentru dezvoltarea unei producţii rentabile, din următoarele motive:

– aptitudinea de a consuma şi de a digera o mare cantitate de furaje bogate în fibre sau surse locale de hrană;

– comportamentul caracteristic;

– viteza de creştere mare, care la gâscă este cea mai rapidă dintre speciile de păsări folosite pentru producţia de carne;

– penele şi ficatul gras, care sunt produse foarte valoroase.

În măsura în care gâştele selecţionează vegetalele pe care le consumă, ele pot fi utilizate pentru a dezburuiena o mare cantitate de culturi agricole. În plus, particularităţile comportamentului său fac ca, deşi se cresc uşor în grup (cârd), să fie animale de pază foarte eficace.

Indiferent de categoria fermei, există anumite cerinţe de bază ale palmipedelor, care trebuie respectate pentru ca ele să fie productive şi să rămână sănătoase.

Cu excepţia primelor stadii de creştere a bobocilor, când aceştia necesită o temperatură mai ridicată şi o atenţie specială din partea crescătorului, cerinţele de bază ale raţelor şi gâştelor sunt următoarele:

– protecţie faţă de condiţiile meteorologice extreme şi faţă de răpitori;

– o zonă adăpostită, uscată şi curată. Deşi raţele şi gâştele pot petrece majoritatea timpului în aer liber, pe lacuri sau în zone umede, ele au nevoie şi de o suprafaţă adăpostită, uscată şi curată, unde să se poată retrage să se odihnească. Tot aici ele pot să-şi ungă penele pentru a le impermeabiliza, ceea ce le protejează pielea de rănire şi le ajută să-şi păstreze căldura corporală;

– apă potabilă pentru băut, adică apă curată, lipsită de germeni şi toxine dăunătoare pentru păsări. Apa pentru scăldat nu este esenţială, dar poate fi binefăcătoare în perioadele cu tempe- ratură ridicată.

– o raţie de hrană care acoperă cât mai bine nevoile nutriţionale zilnice ale raţei sau gâştei;

– o stimulare luminoasă adecvată, în special pentru păsările ouătoare;

– protecţie eficientă faţă de boli.

Situaţia actuală şi perspectivele creşterii palmipedelor

Creşterea palmipedelor asigură o parte însemnată din producţia de carne de pasăre a lumii, dintre acestea numai raţele au produs 2,41 milioane tone în 1977, iar în 2003 producţia a crescut la 3,312 milioane tone. În Europa, ritmul de creştere îl depăşeşte frecvent pe cel mondial, deşi în ţări din Europa Centrală şi de Est, cum este România, producţia a scăzut după 1990. Totuşi în Ungaria, Polonia, Iugoslavia şi Slovenia, producţiile anuale sunt însemnate (43.000 de tone în anul2003 în Ungaria).

În prezent, în lume se cresc peste 1.085 milioane de raţe, iar în unele ţări asiatice efectivele cresc spectaculos. Pe plan mondial, progresul a fost constant, de 3,3% pe an între 1981 şi 1991 şi de 11-19% între anii 1993 şi 2003 (Watt Poultry Statistical Yearbook, 1997-2003, FAOSTAT, 2004).

Printre primele producătoare de carne de raţă se numără, China, Vietnam, Indonezia, Franţa, Ucraina, Thailanda, S.U.A. şi Anglia, demonstrând că această producţie nu este un apanaj asiatic şi că multe ţări dezvoltate din Europa şi din restul lumii manifestă preocupări deosebite pentru aceste specii avicole.

La începutul anilor 1980, piaţa europeană era destul de puţin familiarizată cu raţa leşească, iar acum ea reprezintă (împreună cu mulardul) 50% din raţele produse în Europa, 30% din vânzările anuale în Germania şi 70-78% în Franţa.

Dintre toate rasele de raţe, Asia este dominată de Pekin. Carnea sa, mai ales sub formă de raţă friptă, este consumată cu predilecţie în comunităţile chinezeşti, unde mărimea şi textura raţei Pekin răspunde cel mai bine „culturii alimentare“ locale. Raţa friptă este consumată în toată lumea, iar raţele Pekin aprovizionează restaurantele chinezeşti din întreaga lume. În China efectivele de raţe au crescut de peste 10 ori în ultimii ani.

Creşterea gâştelor este răspândită în toată lumea (259,6 milioane de capete şi o producţie de 2,129 milioane tone carne), inclusiv în Europa. ţările din estul Europei care au producţiile cele mai semnificative în acest sector sunt Polonia, Ungaria şi România. Gâştele fac de asemenea obiectul unei exploatări comerciale în Republica Cehă şi în Slovacia.

Gâştele sunt bune producătoare de carne, dar şi de pene şi puf. Ele sunt crescute în ferme specializate până la vârsta de sacrificare, după programe de producţie bine definite. În aceste cazuri, se stabilesc contracte de lungă durată între fermieri şi abatoare. Gâştele se pot creşte de asemenea la scară redusă în ferme mici. Animalele care provin din aceste crescătorii sunt vândute vii pe pieţele din împrejurimi. Crescute în condiţii destul de rudimentare, gâştele produc totuşi carne şi pene de bună calitate, ieftin. Ele dovedesc bune însuşiri de adaptare la mediu şi la condiţiile climatice. Sunt uşor de hrănit deoarece utilizează foarte bine masa verde de pe păşune sau de pe terenuri virane.

Gâştele sunt de asemenea utilizate pentru producţia de ficat gras, mai ales în Franţa, Ungaria, Bulgaria şi, mai recent, în Lituania.